"Traian Băsescu, la întâlnirea cu şefii filialelor PDL: Am premierul independent, dar nu vi-l spun" http://www.antena3.ro/
O vorbă românească spune clar: "De tăceai, filosof rămâneai". Se pare că mr. president joacă în filmul cu Socrate şi tace sfios ca Şeherezada, la ivirea zorilor (Ups! Asta e altă poveste! Am încurcat borcanele...sorry)
Şi...ar mai fi o posibilitate:
Viaţa este rotundă (cam ca burtălăul videanului, dacă chiar vreţi o imagine grafică). Te naşti cu mintea albă, ca o coală de hârtie; pe măsură ce trec anii consemnezi diferite informaţii şi o umpli, apoi, de la o vârstă, memoria începe să te lase, neuronii leşină pe capete şi gândirea îţi tinde spre starea de neprihănire iniţială. Nu vroiam să cred acestă teorie...am crescut înconjurat de proverbiala înţelepciune a bunicilor (care nu mai erau chiar holtei şi domniţe, pe vremea când m-am hotărât să apar şi eu pe lume). Şi totuşi...iată dovada!
Super tare, frate! "Na, na, na,na, na, naaaaaa...eu ştiu şi nu vă spun. Sâc, sâc! Bâz-bâz-bâz, balegă de mânz. Ce, vă ofticaţi? Eu ştiu şi...ghici ce?? Vouă NU VĂ SPUN!!!" Făceam infantilităţi din astea când aveam 3 ani...că doar d-aia sunt infantilităţi. Le faci când ai o minte necoaptă. Sau când ai creerii terci. Sau când nu îi ai deloc. Sau când îţi curge scuipat din gură de prost. Sau când eşti prea tălâmb ca să ţii minte că după inspiraţie, următorul pas logic este expiraţia. Sau când eşti băsist. SAU CÂND EŞTI BĂSESCU??
Şi ia ziceţi domn preşedinte: cam pe când vă putem urmări (cu fascinaţie, desigur) cum vă jucaţi cu pu..şca prin ţărână, de-a micuţii şi hoţii?? Pac-pac-pac!!! DUFFFFFFF!!! Trrrrrrrrrrrrrr...fugiţi, scăpaţi-vă pielea!!! Pac-pac-pac-pac-pac! GO, GO, GO, GO, GO!!!! (Rostogolire, fandare, răsucire, eschivare, ochire din cădere, tumbă înapoi) BUMMMMM..TRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRR PAC-PAC-PAC!!! Serios acuma...nu vă sfiiţi. Ce rost mai are să vă ascundeţi cele mai intime dorinţi ale trupului?? Toate lumea le cunoaşte!!! Daţi-vă-ţi drumul, ce naiba! Oameni suntem! Vreţi să vă scălâmbaţi ca-n Tom şi Jerry? Băgaţi scălâmbăieli pănă obosiţi!! Neîmplinirea viselor duce la frustrări grave...iar noi ne dorim un conducător lucid, cu capul pe umeri şi cu scaun la el (încă se vorbeşte despre cap în propoziţie). Vrem să ni se arate fanta de lumină din viitorul apropiat şi numai dvs ne-o puteţi arăta, pentru că aţi privit-o de atâtea ori, în intimitatea iatacului domnesc. Numai dvs puteţi duce la capăt acestă cimilitură ieftină (Da băi, aţi auzit bine. IEFTINĂ! Nu mai este scumpă, pentru că România a ieşit din criză!). Deci...acuma sper că nu vă supăraţi de comparaţie... dacă ţara asta ar fi falusul lui Osirid, dvs aţi fi vraja care l-a învârtoşat spre naşterea mult iubitului său fiu, Domnul Aştrilor Şi Al Cerului. Atât sunteţi de valoros pentru destinul neamului. Şi să ne mai împiedicăm noi de un nume?? Când veţi fi pregătit, când vom merita să ştim, vom afla. E chiar aşa mare mâncare de peşte?
Ştiu...dar să mor, de vă spun! Şi eu ce trebuie să fac la faza asta? Să-l aplaud? MI SE RUPE!!
Când am deschis televizorul, primul lucru care mi-a siluit retina a fost..hai că puteţi..o declaraţie de dragoste. Normal. (Valentinu and stuff, remember?) "Eşti aerul meu (care-l trag în prag de seară?), eşti viaţa mea, fără tine nu sunt eu (dar cine? Robocop?). Te iubesc laleaua mea." (Cred că la suavă îi place lalelelelele, sau ceva). No...chestia e că sunt pe treabă, mi s-a sculat cheful şi mi-am înveselit ziua (ca să fiu sincer.. cu ajutor extern, că nu mai puteam. Apă de izvor, mai repede că mor, lămâi, lămâi!). NEway...ce a fost a fost. Chestia e că starea de fapt mi-a născut nişte întrebări la care nu am răspuns.
Care este diferenţa dintre un golan şi un intelectual? NICI UNA! Fondul e identic, forma e ambalată altfel. Amândoi spun aceleaşi lucruri, dar în formulări diferite.
Când vede o bunoacă, golanul urlă franc: "Maamă, da ce te-aş fu..gări până îmi pierd vlaga!"; când vede o dalbă fecioare, intelectualul îi declară elegant: "Te iubesc". Melteanul, cu limbajul lui de cartier, spune "M-am băşit"; cineva mai cultivat trage un "pârţ", un pudibond mângâie atmosfera cu un "vânt", iar intelectualul rupe gura târgului, gânditor: "Am eliberat o flatulaţie". Grosolanul cere rugos: "Vreau o pereche de chiloţi". Intelectualul solicită cu tact: "Aş dori o pereche de lenjerie intimă". (Aaaa...apropos! se spune "pereche" la pantaloni, fiindcă are 2 craci - UPS!!! CARE E FORMA ELEGANTĂ???? REPEDE, CĂ-MI DAU CU FIRMA-N CAP!!!. Chiloţii, dacă nu au aşa craci, se mai pot numi "pereche"?) Necioplitul declară tăios: "Mă duc să bag la maţ". O persoană de condiţie medie grăieşte limpede: "Mă duc să mânânc". Intelectualul o dă în bărci, galanton: "Merg să servesc masa."
Persoana cu vocabular grosier foloseşte vorbe lipsite de fineţe. Graţiosul va spune întotdeauna "ciorbiţă" (cu buzele ţuguiate) în loc de neaoşul "ciorbă".
Mult mai delicatul "punguţă" a înlocuit rudimentara "pungă", "plimbărică" se foloseşte în loc de necivilizatul "plimbare". Pe scurt, că mai am şi alte treburi pe planetă: dacă nu utilizezi dimunitivarea a ...orice?, clar eşti om de cavernă, primitiv de geniu şi de porc, grav.
Dar am o mică întrebare: de unde s-a născut fantasma conform căreia folosirea diminutivelor te transformă în aristocrat de renume mondial? Toată spălătura de varză cu regulile bunului gust, doar la asta se reduce? Hai să vorbim ca retardaţii!! Uau, ce cool! Sunt trendy, să-mi moară ţigla de pe kotetsu (asta e în japoneză, că cică în română iese un cuvânt prea mult prea frust) lu' porc! Suntem un neam de boieri!! URA!!!! Noi suntem români, noi suntem romani, noi suntem urmaşii lui...Vlăduţ Ţepuţel!! Uuuuuuuuuuuuu....iese naşpa, plus că se înţelege ca pixu! Totuşi, se pare că nu chiar pentru toate lucrurile se poate folosi o exprimare alintăcioasă...Dă prost la o anumită parte de public. Ma bad.
Desiur, asta nu schimbă lucrurile cu nimic. Suntem o naţie de tarabostes...şi totuşi, în toată viaţa mea, eu am întâlnit o singură şi unică persoană care emană rafinament nobiliar prin toţi porii. (Plecăciuni) Hmmmm....ciudat! Cred că e timpul să belesc ochii mai cu talent la lumea prin care mă învârt. Mai ştii că nu sunt înconjurat de Elwişi, Madonne, Williami şi Marlene, iar eu ca dobitocul, ignor totul? Sau, poate sunt doar ghinionist...de câte ori ies în lume, toţi sunt duşi la toaletă, să facă căcuţa. (sau pipilică...nu ştiu sigur, nu am controlat pe nimeni) Sigur, aşa se întâmplă!
P.S.: Mai am o întrebare elementară: Sunt trendy dacă-s cool, sau sunt cool dacă-s trendy? Vreau să fiu....ceva la modă, dar să-mi bag (mănuşa, că mi-au îngheţat deştele) dacă ştiu ce!
Pentru Ellie: I got your back, too. Together, anything is possible...even wooping internet's butt. Sau îi luăm o drezină şi purcedem la pedalare: Arriba-ribba-ribba...IIIIIIHHAAAAAAAAAAAAAA!!!!!
Vremea mea trecuse, era rândul generaţiei tinere să iasă la rampă.
The Tripod se destrăma, pentru că eu îl părăseam. Trebuia să mă izolez. Singur, nu mai ţin seama de consecinţe, nu am remuşcări. E mai simplu.
Dar nu am putut face asta....niciodată nu fac ce trebuie. De ce aş începe acum? Am încercat, dar nu am putut. Nu sunt croit pentru viaţa în doi. Nu mă pot adapta. Îmi pierd lubrifierea mecanismelor interioare şi angrenajul începe să scârţâie, dă rateuri şi îmi pierd controlul. În doi, am reacţii din cele mai ciudate, uneori înspăimântător de agasante. Însă nu mă simt înjumătăţit pe nicăieri, ca să îmi caut vreo completare. Sunt cât se poate de întreg (serios, pe verificatelea), nu îmi doresc surplus de organe. Totuşi, funcţionez doar în 3. Respir, mă regenerez, doar atâta timp cât există trinitate. Trei, o cifră sacră, o cifră demonică, o simplă scrijelire pe o tăbliţă de lut. Viaţa în 3...pentru că între două, nu mă plouă.
Cu 150 de milioane de ani în urmă, viaţa se supunea regulii tripodului. Teropodele, mai rapide, mai eficiente şi mai agile, făceau legea într-o lume a greoaielor patrupede.
Acum domină sistemul dual, însă trepiedul a rămas cel mai statornic mod de abordare a problemelor. Viaţa în 2 duce la obţinea de soluţii absolute: alb sau negru, da or ba. "Only a Sith deals in absolutes"... Deci într-o lume cu adevărat democratică, trei-ul îţi oferă posibilitatea de a alege o cale de mijloc, reciproc avantajoasă: "Alb-negru-alb-negru-NEI-NEI!", vorba papagalilor din reclama cu acelaşi nume.
Nu suntem cavalerii mesei rotunde, unde toţi aveau aceleaşi drepturi. Noi suntem punctele de sprijin ale unui triunghi echilateral, pentru că toţi suntem la conducere, în aceiaşi măsură. Suntem axele care definesc o lume tridimensională, bogată în detalii. Trăim realităţi diferite, dar problemele pe care le întâmpinăm sunt aceleaşi. Suntem diferiţi, suntem zăpăciţi, suntem nebuni...dar ne completăm reciproc. Realism, pesimism, optimism; imaginea de ansamblu. Infern, Purgatoriu, Paradis; propria noastră lume. Corp fizic, corp mental, corp astal; omul.
Şi totuşi, regret.
Regret că am o personalitate multilateral dezvoltată, dar vouă, persoanele la care ţin cel mai mult, vă arăt cu precădere aspectele cele mai negre ale ei. De ce fac asta?? Pentru că ţin la voi, pentru că acesta este modul meu de a v-o arăta. Cu fiecare cuvânt, vă dau puterea să mă distrugeţi, să mă pulverizaţi în atmosferă, să mă împrăştiaţi în toate colţurile pământului. Am încredere în voi, ştiu că nu o să faceţi asta no matter what. Arhimede obişnuia să spună: "Daţi-mi un punct de sprijin şi voi urni Pământul din loc". Finţa umană este fragilă, eu nu am vreo altă pretenţie. Eu vă dau gândurile...nu este nevoie de mai mult, pentru a-mi destabiliza universul spiritual.
Adevărata faţă a unei persoane se vede în momentele limită, când acţionează din instinct. Instictul este definit doar de partea întunecată: frica, ura, nu se pot mima, nu se pot dosi, nu se pot uita. Le ai sau le ai, din două una. Cu toţii le avem, dar suntem educaţi să le ascundem. Pentru a trăi în societate, trebuie să ne creem o mască acceptabilă cel puţin de o majoritate. Momentele cheie, punctele critice anulează aceste convenienţe idioate, deci ele ne definesc. Angoasele ne definesc...iar discutînd aceste lucruri (nu întotdeauna plăcute) cu voi, vreau să vă arăt cât de mult vă preţuiesc. Întotdeauna şi fără rezerve. Vorbesc cu voi, ca cu mine însumi. Sunteţi extensii ale propriei mele existenţe. Dacă m-aş arunca de pe o stâncă, ştiu că voi sunteţi jos, să mă prindeţi (copii, nu încercaţi aşa ceva acasă!).
Am trecut prin momente dificile, voi aţi fost alături de mine. De cele mai multe ori vă lăsam fără cuvinte, însă prezenţa voastră m-a ajutat să îmi ţin creierii întregi. M-aţi susţinut, încă o faceţi...deşi de cele mai multe ori, eu uit. Sper, încerc din răsputeri să mă ridic la înălţimea voastră.
Regret că am o personalitate multilateral dezvoltată, dar vouă, persoanele la care ţin cel mai mult, vă arăt cu precădere aspectele cele mai negre ale ei. Cu permisiunea voastră, voi continua să fac asta. Dar o să compensez. Pinky promise.
Aşa sunt eu, aşa înţeleg eu parametrii unei relaţii strânse...iar voi mă acceptaţi. Nu am nevoie de mai mult...nu mai caut altceva. Nu are rost. Compania voastră îmi este de ajuns. În privinţa companiei mele...v-am împărţit vouă toate acţiunile ei (btw, brilliant wordplay, Roxana).
The Tripod lives again and I'm proud to be a part of that.
Deci când te gâdilă filingul pe aortă eşti cu totul alt om; te deschizi ca o floare către minunile universului, percepi lucruri care nu ştiai că sunt acolo. Vezi păsărici (WTF????) care se scaldă în lumina soarelui, îţi îmbeţi urechile cu trilulituri de lire angelice, înaltul cerului ţi se pare mai scund (capătă o alură BOCciană, ca să fac o legătură cu teluricul autohton), existenţa ia o nuanţă roz-bonbon în degrade, smogul atmosferic îţi mângâie obrajii cu o gingăşie de catifea (puţin tocită pe la colţuri, ce-i drept), rahatul prinde mirosul trandafirilor de firmă (D&G, Vuiton, apa lu' Gio...chestii de gen), întâmplările banale capătă brusc un sens încărcat de misticism atroce (se scapă o cioară pe reverul hăinii tale: "Uite măi, micuţa creatură, ce drăgălaşă e...a făcut căcuţa...să pupe tata ciocu' ei de îngeraş. E un semn divin! Precis se gândeşte la mine...OF, CE FRUMOS E SĂ IUBEŞTI!").
Într-un cuvânt spus: totul ţi se pare mirobolant, senzaţional, extraordinar, emoţionant, fantastic, fulminant, mirific, incredibil şi întâi de toate, magnific.
Ce, nu mă credeţi?? Fugiţi, băi, d-aci...n-aţi întâlnit voi ce trebuia! Beliţi ochii mai cu talent, că nu se ştie de unde vă stropeşte norocul! Nu mă dau pe mine exemplu, că poate-mi ziceţi că exagerez sau ceva. Vă prezint mostre din experienţele altor fiinţe, mult mai predispuse la trăiri neexperimentate vreodată de vreo cuvântătoare (om sau animal, deopotrivă). Personal nu mă jenez şi comentez totul pe parcurs.
"Să-ţi spun ce este dragostea adevarată. (Hai fra, glăsuieşte să te-aud! BĂ!!! LINIŞTE-N SALA CU MESE! Nu mişcaţi, nu respiraţi...aşa, frumos, să lăsăm creatura asta să se fleşcăie în voie. BĂ, NU MIŞCAŢI, AM ZIS!! Cine mişcă, nu mai mişcă! Care mişcă, MIŞCĂ MORT! Hai, mânca-ţi-aş, bagă volum pe sistem!) Dragostea adevărată...E credinţă oarbă (Dacă îi pui şi-o balanţă-n mâini, zici căi coana Justiţica, să-mi sară ochii de te mint!), umilinţă fără preget (Să-mi dai banii cu căruţa, nu ţ-aş arăăta nici...MĂI! Asta nu-i umilinţă, nu?), supunere desăvârşită ("Porunca mea e lege pentru tine"...cred că începe să-mi placă. Mai zi...nu tăcea sfioasă, ca Şeherezada la ivirea zorilor), încredere şi dăruire împotriva ta însuti (Aici nu pricep), împotriva lumii întregi (M-am prins! Gică Contra altoit cu Gheorghe Dracu??). Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul (Vrei cu doi, depravato??) întreg celui care ţi le va zdrobi. (Cu plăcere) miri"*
Uite măi, suava făptură, cum ne educă pe noi, grobienii din caverne! Dar vrea cu 2 odată...cam nimfomană, fătuca. Ia să mai auzim, că începem să ne iluminăm.
"Te iubesc pentru că ... îmi alungi singuratatea într-o lume plină şi aglomerată. (Ia-ţi un câine; face acelaşi lucru). Te iubesc pentru că, fără tine e greu şi nu mă pot regasi (Cumpără-ţi o busolă; e mai ergonomică)[..]Te iubesc pentru simplele banalităţi pe care le faci (Mă trece piş), te iubesc pentru că bei apă ( Şi vrei să beau NUMAI APĂ, pentru că aşa îţi place ţie?? Ei las', că diseară mă fac rangă! Gogâie în extaz, ce mai?!), pentru felul in care te încalţi (Adică vrei să zici că-mi put picioarele, ai?), pentru felul în care porţi diferite obiecte (portofelul, spre exemplu?). [..] Te iubesc pentru că îmi zâmbeşti (De fericire că pleci, fă de la făptură gingaşă), pentru că mă alinţi (Am rămas cu un tic nervos, de când mi-a murit pisica). [..]Te iubesc pentru că nopţile sunt minunate alături de tine (Este că sunt viril??), triste când lipsa ta umbreşte zâmbetul meu (Nesătulo, nu-ţi mai ajunge duzina de vibratoare!)... Te iubesc orbeşte! (DEMONSTREAZĂ, SĂ TE VĂD!) Elena"
Of, ce frumos!! Numai o castă fecioară (2în 1...cam greu găseşti aşa ceva) putea găsi vorbili alea atât de...UAU! Simt cum mi se îngroaşă coarda sensibilă iar pipota tremură de nerăbdare, dorind mai mult, mai adânc...mai...AAAAHHHH!
"Închid ochii şi-mi imaginez că eşti lângă mine. (Mâna dreapt-o ţin în poală, poza ta în mâna stângă). Parcă îţi simt şi atingerile (Uuuuuuuuuuuuuuuuu), şi parfumul (Am consumat o cutie de spray pt tine, ursuleţ!). Mă cutremur (Frate, te susţin! Nici eu n-am ficaţi pentru aşa ceva!)! [...] Îţi simt prezenţa chiar şi când nu eşti lângă mine, fiindcă esti o parte din mine ( Şi eu din tine: Tincuţa, Tincuţa mea, nu mai da din fund aşa...nebunatică cum eşti, s-ar putea să mi-o suceşti...A! A! A! Apă de izvor, mai repede, că mooooooooorrrr - desigur!!!) Adiţă B."
Băi Adiţă, tată, eşti strong, să-nnebunesc de te mint!! Bravo!! Cu abureli din astea, sigur înscrii şi tu, măcar o dată!! Ţine-o tot aşa! Păşeşte fără frică, fix ca Walker. Johnnie Walker. (pentru alte detalii apelează casa prezidenţială...nea' Traian se are în domeniu.)
Gata, time out! Need a break or something, că mi se topeşte mitocondria-n celulă! Sunt şef la secţia de insensibili, ştiu. Dar nu mai pot în seara asta...poate mâine? Ce ziceţi?? Un singur lucru mai vreau să adaug: stiţi ce declaraţie de dragoste mi-ar plăcea mie să aud?? Ceva simplu şi eficient, ca pentru un profan nenorocit...ceva ce ştiu sigur că şi ea vrea. Vreau să aud doar două cuvinte...cele două cuvinte magice, singurele din lume care pot schimba viaţa unui om năcăjit: WASH ME!
Aş mai fi avut de comentat nişte declaraţii iubăcioace maxim, să ne mai râdem şi noi niţel...doar că mi se sterpezesc dinţii de la atâta ofrandă pe altarul primordial. Pauză de cafea, deci.
În demersul meu plin de romantism am trecut cu vederea peste o ştire care m-a amuzat la culme:
"După ce anul trecut au avut parte de tăieri peste tăieri, bugetarii şi pensionarii pot să-şi mai descreţească frunţile. Luna aceasta, peste un milion şi jumătate de pensionari vor primi mai mulţi bani, a dat asigurări premierul Emil Boc."
WOW!!! Cresc pensiile şi salariile...sau mai precis, se micşorează tăierile pensiilor şi salariilor. Aşa ne-a asigurat Boc. BOC!!! Adevărul e că de câte ori a zis ceva, fix aşa a fost (nu mai încep înşiruirea de evenimente arhicunoscute, că devin obositor)! A avut dreptate omul, la milimetru. Ce e-al lui, e pus deoparte! Acum ne-a asigurat..putem să mergem liniştiţi, la schi. După părerea mea, e o activitate care ne va antrena pentru viitor. No, păi ce mai e de spus? Pensionar mereu să fiu, Să trăiesc aşa cum ştiu, Ca la 70 de ani, Plin de boli şi fără...plin de bani...pac-pac-pac-pac-pac-pac.
Prostia mare ştiţi care este? "Românii nu mai au încredere nici în guvernul Boc şi nici în preşedintele Băsescu." Nu o spun eu, o spune un sondaj GSS 200, apărut astăzi. No, şi NE ASIGURĂ BOC? Dacă ştiam că e concurs de bancuri, mă pregăteam şi eu cu ceva, nu vedeam aşa, cu mâna-n cur.
Dar, să vedem mai pe larg ce mai spun concetăţenii zilele acestea...
"Mai bine de două treimi dintre români consideră că statul acţionează ca un duşman al cetăţenilor. 67% dintre romani ar vota pentru suspendarea lui Traian Băsescu, dacă mâine ar avea loc un referendum pe aceasta tema. 77,4% dintre români cred că ţara noastră se îndreaptă într-o direcţie greşită. 77,1% dintre repondenţi califică activitatea Guvernului ca fiind foarte proastă." http://www.antena3.ro/
Nu ştiu cum să spun, dar sondajele astea mi se par idioate. "Dacă mâine ar avea loc alegeri"...băi, fiţi serioşi! AU FOST ALEGERI, poporul a dat buluc la urne să-l ştampileze pe Băsesc. Dacă ne murea cârmuitorul de foame? Fie-sa nu se mai dădea în bărci pe la euro-parlamentari (le zice aşa că-s din Europa, presupun; dacă erau în America, le zicea dolari-parlamentari...iar în Botswana..nasol; îmi pare rău pentru ei); ailaltă fi-să poate nu mai avea bani de întreţinere şi o executa silit vreo bancă; Udrea nu mai făcea şpagat între ministere, noi nu-i mai vedeam frunza... Doamne fereşte! Deci era Apocalipsa pe aici, dacă nu se vota cum trebuie. Şi-acu a dat bleanda-n toţi! "Dacă mâine ar fi alegeri...". Ei, uite, că NU SUNT!! Vă ofticaţi? Luaţi UE să v-ajungă, că d-aia avem reprezentanţi acolo-şa la Ăi DE Sus! Să se lupte pentru popor, pentru voi! Să vă dea..de toate, să fiţi fericiţi!
Dar, hai să nu fiu cârcotaş. Îmi place. Serios, fără 'şto. 67% ar vota pentru suspendarea marinarului...sincer, nu cred. Şi chiar de ne-ar lovi o molimă de inteligenţă (măcar o aromă...aşa, cam cât neuronii viermilor inelaţi), facem pariu că se găsesc alţi 68...chiar 80% de mioritici care să se pună contră? Buturuga mică răstoarnă carul mare, băi...minoritatea întotdeauna are ultimul cuvânt! Şi să mai crezi în sondaje? Ce, ei nu trebuie să-ţi facă serviciul? S-au angajat sondori, statul nu îi plăteşte degeaba!
Tăierile se vor diminua. Ne asigură Boc. Românii nu au încredere în guvernul Boc. Boc nu este guvernul.
Pe vremea tinereţii mele încă nu se născuse nebunia semeseurilor care mustesc de sentiment. La noi în ţară, abia erau zorii telefoniei mobile. Pe atunci, şmenozeala maximă era să ai celular. În pauzele orelor de curs, colegii se adunau în jurul celor care aveau o astfel de sculă performantă şi se minunau în cor. Apoi începea sesiunea de laude: "Băi, stai să-mi auzi soneriile! Vreţi să vă cânte Mozart?? Am telefon polifonic, se aude beton!". "Mnea...asta nu-i nimic pe lângă ce am eu!! Deci telefonul meu este polifonic, dar are ŞI ECRAN ÎN CULORI! Mozart color, beiiiiiiiiiii... Deci sunt bun, sau cum?! Dacă vă mai spun că am şi credit pe el (chiar pauza trecută i-am trimis un mesaj femeii mele) pică chiloţii de pe voi!" Da, dom'le. Erai miezul din fanta altoit cu gaura de la covrig dacă aveai mobil, însă ştirbeai gura târgului dacă exista şi ceva credit pe el. Câţiva cenţi sau doar 1$, aveai cu ce. Nu îţi trebuia să vorbeşti, nu aveai de ce...se născuse codul bipurilor. Când frecai menta şi ţi se scorojeau creierii de plictiseală, comunicai cu prietenii: BIP!! "Bună, ce mai faci??". Dacă MINUNE! primeai un mesaj, tu răspundeai codificat: 1 bip= DA, 2 bipuri= NU, 3 bipuri...aici era mai complicat. Atunci, în vremea mea, nu sunai la radio dacă vroiai să îi spui toantei c-o iubeşti, dar erai în pană de inspiraţie; nici măcar nu exista nu exista "baby, u're my paraschute", că să dedici clipocelii aortice Atunci, dădeai bip; 3 bipuri, o iubeşti. Cu cât îi dădeai mai multe bipuri, cu atât o iubeai mai mult. Clar. Vedeta clasei era un coleg care ajunse la 100 de bipăieli...record mondial neîntrecut nici până în ziua de azi. Deci îşi iubea gagica...era frânt, tochitură în sânge, zdrobit după ea. Era un Superman printre colegi, însă fătuca asta era kriptonita lui...i se înmuiau gladiolele când o vedea. Mamă, şi ce ar mai fi înmuiat şi el!! Se topeau colegele când intra în clasă, el avea ochi pentru una. Apoi a...a scos-o la film. A fost prima dată când o făceau, amândoi adică. Le-a plăcut, aşa că nu a trecut mult până l-a scos ea pe el; apoi s-au calmat. Iubirea a trecut. Ce are un început, are şi un sfârşit.
"De ce nu m-ai învăţat să respir fără tine?". Simplu. Pentru că va veni alta.
Nu cred în IUBIRE. Adică...cred în iubire, dar nu în IUBIRE. (e o mică nuanţă, pe care cultura occidentală nu o subliniază...spre deosebire de cea niponă, de exemplu). Nu cred că există acea iubăciune mirobolantă şi diafană, veşnică şi nemuritoare, omniprezentă şi atotcuprinzătoare. La nivel ideatic, da. Menestrelii o cântă duios, poeţii îi închină ode emoţionante, pictorii o visează şi-o pictează...dar în realitate este doar o flatulare în vânt de seară. Iubirea aceea este o dorinţă, un efect Placebo pe invers, care există numai în mintea individului. Este ceva contra naturii, o ipohondrie dementă şi searbădă. O maladie închipuită, care cică stă la baza Universului. Universul e o debileală haotică. IUBIREA ADEVĂRATĂ NU EXISTĂ...pentru că atunci, ar trebui să existe şi una falsă. Sentimentele cică-s pure...deci nu, nu se poate!
Eu cred în ceva mai uman...o pasiune mai fierbinte, o îndrăgosteală care vine şi trece, ca acceleratul prin gară. Este acea iubire care o îndeamnă pe completarea sufletului să îţi spoiască maşina cu inimoace de ruj; e o prosteală, o exagerare, un motiv pentru a obţine...diverse. Este o libidinoşenie cool, mereu în tendinţe, mereu la modă; este atât de rară, încât o experimentează toată lumea, pe unde apucă, cât mai repede, ca să o simtă la maxim. Este impulsul romanţat, care ascunde preacurvia. E o nebunie de moment. În timp, trece. "L-am iubit pe fostul, dar acum mi-am găsit locul în Univers. Cu pisoiaşul meu simt că am un rost, lucrurile vin de la sine. El ESTE ALESUL"...până apare următorul. Hai, să mori tu! Cum adică "ai iubit", dar acum iubeşti iar? Cam de câte ori dai peste dragostea unică? Nu e puţină contradicţie logică? Plus că...Ce se întâmplă cu nenurirea acestui sentiment superior? Dacă spui "iubire", nu există timpul trecut. Parcă "etern" se referea la ceva continuu...dar poate s-a schimbat sensul cuvintelor, cât am fost eu plecat să ud buretele. Clar, aşa s-a întâmplat.
La tinereţe, când nu ştii ce-i cale pe vale, iubirea este nevalnică, înnebunitoare, obsesivă. E concurs de înscris iubiri, ca să nu rămâi de prost. În timp, totulse maturizează...ei căcat! Nu se maturizează nimic, doar că în ecuaţia afectivă invervin alţi factori, mulţi din ei cât se poate de egoişti. Iubirea este necesară ca să astupe gura lumii; căsătoria, ca să intri în rândul lumii. Fără o nenorocire de hârtie de la primărie, eşti fără căpătâi. Partea cu Isaia dănţuieşte este doar o tradiţie necesară tot apartenenţei la turmă; dacă nu ar fi aşa, nu ar exista divorţ. Te uneşti cu aleasa în faţa lui Dumnezeu din dragoste, omul nu are voie să desfacă acea legătură...parcă aşa se spune pe acolo. Şi totuşi, iubirea trece, cercul se frânge. Iubirea este necesară, pentru că uşurează viaţa individului. Nu mai stai cu grijă să îţi calci chiloţii şi să îi arzi. Nu mai mânânci cartofi prăjiţi în culcare şi-n sculare, pentru că fata/femeia de lângă tine, în principiu, îţi asigură nevoile de bază (gândire tribală, dar adevărată; nu mă feresc să o recunosc, pentru că nu am de ce să fac asta). Ca să nu mai zic că dacă îţi vine chef de jughineală, nu mai bagi lucru manual sau alergi prin cluburi, că poate ai noroc şi îţi surâde norocul...acasă, te aşteaptă ceva sigur. Plus că în doi, ratele la casă şi la maşină sunt mai uşor de suportat. În doi, îţi mai permiţi şi un restaurant din când în când. Apoi..tinereţea se duce, nu mai poţi umbla din floare în floare (asta desigur, dacă nu eşti vreun virinel, o culme a potenţei...de obicei financiare). Apare rutina, apoi frica de singurătate, teama de o moarte în uitare. Apare neputinţa, nevoia unui ajutor.
Sunt grosolan? Mdea...Hai să căutăm motivaţii boeme care să poleiască rahatul...să ne stimuleze la coarda sensibilă, să menţină iluzia de fiinţă evoluată.
Băi, mă leşi cu IUBIREA? Nu cred în ea, nici în ruptul capului. Este o minciună strufantă, o culme de ipocrizie care apare din motive pur fizice sau sociale. Quasimodo niciodată nu a fost iubit de Esmeralda, pentru că nu avea de ce. Nu avea nimic. Mila nu e dragoste...poate o componentă a ei, dar nu un întreg. În India nu se făceau căsătorii în afara castei. Era legea lor. Chiar dacă s-ar fi dat voie, aşa ceva nu era posibil. Odată ce creşti într-un mediu şi te obişnuieşti cu anumite standarde de viaţă, logic, vei căuta ceva asemănător, sau mai mult. Niciodată nu priveşti în jos. Evoluţia nu pe asta se bazează. Abordări gen "lasă, că dragostea completează totul" sunt pure idioţenii. Era un amărât, curgea jegul de pe el, umbla în zdrenţe...până când IUBIREA. Până când, plecat la cerşit la văzut o fiică de baron şi s-a îndrăgostit iremediabil de el...pă dracu! În trecut, cei din clasele sociale inferioare nici măcar nu erau consideraţi oameni. În prezent...Dragostea trece prin stomac. Nu suntem fiinţe eterice, să ne hrănim cu concepte. Chiar dacă apar situaţii când este ignorat, materialul distruge orice, în cele din urmă.
Indienii au fost practici. Au întocmit reguli uneori brutale, dar cel puţin, din societatea lor lipseşte făţărnicia care ne caracterizează nouă viaţa.
P.S.: Chiar dacă în micul meu expozeu m-am referit mai mult la partea masculină, situaţia este mai mult decât identică pentru ambele specii umane. O persoană, de orice gen ar fi ea, este pălită de iubire doar când îi sunt îndeplinite o sumă de aşteptări. Când apare altcineva mai atractiv, iubirea se mută. Elementar, dragul meu Watson.
Pentru că, acolo, chiar nu am terminat ce aveam de spus
O să-mi iasă pe nas iubirea zilele acestea. O să vomit iubire amestecată cu bucăţi de fiere. Doar suntem în februarie, nu? Inimoace de plastic; pernuţe beculitoare; căni căntăcioase; cuvântări zaharisite în asemenea hal, că mă ia cu leşin la sentiment; maimuţoaie de puf; baloane dantelate; transfer de bale la fiecare margine de şanţ şi toate cretinismele de gen. BUCURAŢI-VĂ, E VREMEA COLINDELOR! Lumeeeeee lumeeeeeeee "...Arată-i că o iubeşti pe aia care o iubeşti! Declară-ţi dragostea la radio, să te audă o ţară întreagă!!! Eşti în pană de idei? Te ajutăm noi!! Trimite sms la 6969 cu numele tău şi al jumătăţicii tale, iar noi o rezolvăm! Nu ezita, ca prosta-n faţa..cofetăriei!! Dovedeşte-ţi dragostea aici, să vadă toată lumea!"
Da' eu nu pricep. De ce trebuie să îmi iau lumea ca martoră, când fac...ORICE?? Dă-o-n mă-sa de lume, mi se zburduncăne de ea! Sunt în pană de idei...adică nu mai ştiu să vorbesc, sau cum? "Tu fată, să-mi moară antena ..(măi...nu vă gândiţi la prostii)...de bulgari că-mi place de tine!". Scurt şi la obiect. Ce-o mai iei prin învăluire din aia romantică cu zânule, îngeraşi dalbi, crochete de pui, pets, şaorme şi alte metafore de boem ratat? Simplu, tată! De ce să mai abureşti? Dar sunt rău, pe alocuri chiar ipocrit. Când ai o persoană specială, te face să te simţi special. Diferit. Deci, dacă tot te foloseşti de comparaţii hiperbolizate (în limita bunului simţ, totuşi) ca să îi spui ceva să atingă norii şi ploaia în secunda 2, măcar fi în puii mei original! Adică TU, cu limbuţa ta, nu un mesaj standard de pe telefonul mobil.
Nu cred în iubire. Mi se pare o aberaţie cretinoidă, un simplu cuvânt gol care cică este deasupra tuturor, dar nu spune nimic, în principiu. Greşesc? Daţi-mi o definiţie a iubirii care să fie valabilă la modul general! Presiunea este forța pe unitatea de suprafață aplicată în direcție perpendiculară pe acea suprafață; randamentul este raportul adimensional dintre lucrul mecanic util si lucrul mecanic consumat; intensitatea curentului electric este o mărime fizică scalară ce măsoară sarcina electrică care traversează secțiunea unui conductor în unitatea de timp; difuzia este un proces de amestecare spontană a particulelor a două substanțe, acționând treptat până la completa și ireversibila omogenitate a acestora. Iubirea ce este? Ce unitate de măsură are în sistemul internaţional? Când ştiu că iubesc? Cineva, (o tânără domniţă, dulce şi suavă...conform clişeului, plină de sensibilitate abstractă ruptă din sferele pătratelor ancestrale, desigur) scandalizată de propriile păreri, mi-a răspuns melancolic, cu privirea pierdută prin zări nedescoperite de civilizaţie: "Dacă nu ai întâlnit TU iubirea, nu înseamnă că nu există". S-o întâlnesc? Adică cum? Merg pe stradă şi îmi sare iubirea în braţe, de după ghena de gunoi? "BAU!! Ghici cine-i??"
Alerg după autobuz şi calc în ea? "Fleoşc! Am ceva iubire pe pantofi. Miroase tare, aşai?" ; Stau crăcit în pat şi mă trezesc călărit de o dragoste sucubă, care mă muşcă pofticios de ureche? "Ah-Oh-Ah, ce bine îi. AAAAAAAA, BITE MY ASS AND FUCK MY BRAINS OUT!!! C'MON DARLING!! IIIHAAAA....Riders on the storm..."; O culeg dintr-un boschet, înnodată, albă şi flască, sau cum? "Bleah! That's grose, man!!! Iubirea asta-i cam folsosită". Nu pricep asta cu "n-ai întâlnit". Şi mai precis, ce n-am întâlnit? N-am fost îndrăgostit? Hai, să mori tu! Îndrăgosteala nu e iubire, e doar o pasiune mai puternică ce vine, apoi trece cu timpul. Nimic mai mult. Orice are un început, are şi un sfârşit...Ce dracu' e aşa complicat? Mă îndrăgostesc mai des decât fac piş dacă îmi pun mintea, dar asta nu înseamnă că mă sparg de iubire. Altă duduie, fără să stea prea mult pe gânduri, mi-a recitat calm: "Iubirea e atunci când îţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi". Hopa..citate din cărţi! Păi zi frate-aşa! Ideal ar fi fost să ai o părere proprie, dar merge. Deci e cu aproapele..Păi dacă eu îmi cumpăr o îngheţată, apoi îmi piere cheful de ea şi o donez primului aproape care îl întâlnesc, se pune că-l iubesc? L-am tratat pe el ca şi pe mine, deci...ia uite amorezul din mine pe unde era! Băi, şi mă speriam că nu există! Mare prostie din partea mea... "Şi dacă vine o fiică de maharajah (adică obeză de avuţii), tunată după ultimele răgete ale modei, deci de o neasemuită frumuseţe? Nu o iubeşti?" Nu, e o simplă dorinţă pentru un viitor asigurat, dublată de o nevoie carnală din cele mai comune. "Bunicii mei s-au căsătorit şi se iubesc şi după 60 de ani de căsnicie". Un contract social, frica de singurătate, obişnuinţa, dorinţa de a fi în rândul lumii. Poate, o anumită doză de respect pentru fiinţa care te-a suportat atâţia ani. "Îmi iubesc prietenul; suntem de 6 ani împreună". Şi ce, vrei să te-aplaud? Dacă renunţi la el, ţi-e teamă că nu va mai alerga nimeni după tine şi rămâi nevorbită şi neînţeleasă?? Hai, alte întrebări? Care mai doreşte, care mai pofteşte?? Love guru e aici, pe treabă.
Îmi place de o fată. Dacă îi spun "te iubesc", sigur o jignesc. Iubirea este o curvă la colţ de stradă, un pretext peste care te împiedici când ai chef să ţi-o pui. O iei în gură, o scuipi în faţa diafanei, hunga-punga haidi băi şi s-a terminat. Dacă îţi place, stai cu ea şi peste ceva vreme repeţi figura iubăcioasă. Dacă nu, "scuze fată, trebuie să merg la baie" şi uiţi să mai vii. Simplu şi eficient. Clar, cea pe care o plac nu va auzi cele 2 cuvinte în veci, din gura mea. No, sir. No. Huh Huh. No. No! No! No! Hell No! NO! NO! I refuse to... No! No!
Nu spun "te iubesc". Nu acum, nu într-o zi a anului sau într-alta. Sunt mai Gică Contra, nu îmi place să am răspunsuri pavloviene când stabilesc unii şi alţii! Cu atât mai puţin de "Valentine's Day, ziua îndrăgostiţilor". Ziua lu' drăgăstoşi...Ce-i idioţenia asta? De ce ar avea cineva nevoie de o zi, ca să poată spună că vrea să se joace de-a doctorul cu tuta din dotare?? Care-i scopul? În restul anului îl părăseşte potenţa verbală? Restul timpului ia laxative contra fluturăcelilor stomacale? Hai să celebrăm nimic! O, da, da! Suntem în tendinţe, baby, alături de o cireadă de libidinoşi decervelaţi! Păi dacă tot vreţi serbări, mâine e ziua în care am făcut prima dată la oliţă! A fost un adevărat eveniment mondial, ţinînd seama de faptul că pe vremea mea nu se inventase pampers-ul...şi mama îmi spăla scutecele e mână. Apoi, peste 3 zile se fac 25 de ani de când am scuipat prima dată. N-a fost o flegmă din aia cu noduri...mai mult o ploicică dispersă, care oricum, a ajuns tot pe mine. Dar am încercat...şi am învăţat o lecţie valoroasă: nu e bine să o faci contra vântului (în special când nu ştii cum). No, ce ziceţi? Mai am o căpiţă de date importante pentru viaţa mea! Nu le sărbătorim?
Iubirea...ca subiect de carte, film sau muzică, merge. Teoretic, este o idee valabilă. Practic, nu există aşa ceva. Iubirea aia unică, eternă, plină de bunătate, care iartă totul, crede totul şi speră totul nu există. Este un unicorn rupt dintr-o poveste; alb şi mlădios, o frumuseţe delicată care îţi răneşte sufletul cu puritatea ei. (Cum??? S-a descoperit un inorog viu, pierdut în sălbăticia junglei amazoniene?? Da, sigur! Un ponei cu un corn pe nas, lipit cu aracet. Megatare, ce să zic!!) Iubirea e ca sfinxul egiptean. Un monument grandios care îţi taie respiraţia prin măreţia sa, un gigant care rezistă vicistitudinilor timpului. Dar care nu există în lumea reală. Este o simplă plăsmuire a minţii omeneşti. Iubirea, bibelou de porţelan. Lasă-l pe milieu, lângă peştocul moştenit din fundul bazarului şi carpeta cu "Răpirea din Serai"; nu-l şterge de praf. Dacă îl iei în mână, se sparge...mai bine lasă-l acolo unde e şi nu mai încerca. Fă-i serenade, recită-i poezii, spune-i poveşti nemuritoare, închină-te la el, adu-i ghirlande de flori, fă-i ce vrei, numai nu-l mişca din loc. Cioburile unei himere te taie al dracu de rău, iar durerea e cât se poate de reală.
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!! Tâmpesc!! Îmi vine să-mi iau câmpii, să mă duc peste 9 mări şi douăj' dă ţări, să fac pe mortul şi să nu mai iau contact cu vreo fiinţă vie de pe planeta asta. Măcar acum...sunt un intrus în viaţă, luna asta! Nu mai pot cu tembelismele!! Unde să mă mai ascund?? Intru într-o grotă şi torn o tonă de pământ la intrare...but then again, l-au găsit pe Marele Saddam, d-apoi pe mine, care-s un scuipat într-o tornadă pe lângă el. Şi totuşi...vreau să plec, vreau să fug de mine, vreau să mă vaporizez în neant. Vreau să mă dedublez, să îmi trimit ki-ul în alte dimensiuni astrale şi să îl las acolo! Poate se usucă şi pică, de la nefolosire. Dă-l în pisici...ce-am avut şi ce-am pierdut? Doar că nu pot. Pe plaiurile mioritice, drumul dintre 2 puncte este mereu în construcţie.
