Din nou, mi-am luat o scurtă vacanţă. Ce am mai făcut zilele astea? Mi-ar plăcea să spun că am experimentat Efectul Axe, dar nu, aş minţi dacă aş afirma aşa ceva; eu doar am căutat cu disperare să fug de realitate şi m-am refugiat…nu, nu în zări mai de inimă albastră, ci în iluzii, himere, cărţi şi filme. Mult Iubitul şi Stimatul nostru Băseluţ spunea că e de ajuns să nu te mai uiţi la televiziunile mogulilor, ca să vezi viaţa cu alţi ochi. Nu este adevărat. Pentru noi perspective, trebuie să aplici principiul autistului: crearea propriei tale lumi. Nu contează cum faci asta, creierul trebuie să îţi fie drogat, mintea trebuie să aibă propriile Câmpii Elizee unde să zburde liberă, pentru ca apoi să funcţioneze în condiţii optime.
În concediu fiind, am reuşit să văd şi eu care-i şmenozeala cu saga ”Twilight”, filmele (şi cărţile, pe care nu m-am deranjat să-mi pierd vremea cu ele) care au căpiat tineretul planetei. Vă spun de pe acum că nu m-au impresionat; doar o altă dileală în masă, cu nimic despre nimic, practic: O fătucă cam emo, săraca, se înamorează de un vampir. Apoi hai că mai iubeşte un vârcolac, apoi hai că dă cu bobii să vadă pe cine alege, până la urmă cică vrea să se transforme în vampir, ca să fie alături de dragostea hărăzită de Soartă. Mare sculă la basculă, cum am zice cineva de pe strada mea. O freacă cu conflicte emoţionale imposibile şi cu drăgoşti handicapate, de parcă asta ar fi vreun filon în jurul căruia se învârte toate planeta. Se vede că totul a fost imaginat de o femeie, probabil o divenie sensibiloacă, o papuşă mică şi sexoasă, aflată sub tortura talentului.
O altă realizare în aceste vremuri de odihnă a fost vizionarea ”Avatar”-ului, filmul care cică a revoluţionat gândirea umană. Dar no, hai să nu fiu cârcotaş: făinuţ filmul, atâta timp cât nu îl treci prin filtrul raţiunii; efectele speciale au fost cu adevărat breathtaking, acţiunea drăguţică, chiar dacă previzibilă într-o mare măsură. Una peste alta, a fost o pierdere de timp oarecum plăcută...repet, atâta timp cât îţi inhibi centrul gândirii şi caşti gura la nişte simple imagini colorate excesiv (pe alocuri).
Apropo! Am şi câteva întrebări, la care să crăp dacă le-am dat de capăt! M-am gândit, m-am răzgândit, m-am sucit, m-am învârtit, dar răspunsurile, pace!
1. de ce toate animalele aveau câte 3 perechi de membre? La ce le ajuta asta? De ce nu aveau 4, 5 sau 6 perechi, precum miriapozii. Şi de ce picioare? Dacă animalele alea se deplasau în limbă, ca amibele? Sau dacă nu aveau picioare deloc şi pur şi simplu pluteau? Cum s-a ajuns la exact acest număr şi de ce?
2. dacă atmosfera planetei era formată dintr-un amestec de gaze, componenta principală fiind azotul, de ce vegetaţia era verde, adică conţinea clorofilă, adică participa la procesul de fotosinteză, adică se elibera oxigen în aer. La câta păduret era pe acolo, în timp, compoziţia atmosferică sigur-sigur se modifica.
3. ce rost aveau munţii ăia plutitori? Cum se încadrau ei în ecosistem şi care era rolul lor?
Lumea Pandorei este ceva la care să te distrezi, o poveste nemuritoare pentru oameni mari, un basm modern extrem, dar extrem de scump. O infantilitate din cauza căreia o mână de dilimaci s-au spânzurat pentru că nu pot să se dea pe liane şi să călărească păsăroaie multicolore.
În concediu fiind, am reuşit să văd şi eu care-i şmenozeala cu saga ”Twilight”, filmele (şi cărţile, pe care nu m-am deranjat să-mi pierd vremea cu ele) care au căpiat tineretul planetei. Vă spun de pe acum că nu m-au impresionat; doar o altă dileală în masă, cu nimic despre nimic, practic: O fătucă cam emo, săraca, se înamorează de un vampir. Apoi hai că mai iubeşte un vârcolac, apoi hai că dă cu bobii să vadă pe cine alege, până la urmă cică vrea să se transforme în vampir, ca să fie alături de dragostea hărăzită de Soartă. Mare sculă la basculă, cum am zice cineva de pe strada mea. O freacă cu conflicte emoţionale imposibile şi cu drăgoşti handicapate, de parcă asta ar fi vreun filon în jurul căruia se învârte toate planeta. Se vede că totul a fost imaginat de o femeie, probabil o divenie sensibiloacă, o papuşă mică şi sexoasă, aflată sub tortura talentului.
O altă realizare în aceste vremuri de odihnă a fost vizionarea ”Avatar”-ului, filmul care cică a revoluţionat gândirea umană. Dar no, hai să nu fiu cârcotaş: făinuţ filmul, atâta timp cât nu îl treci prin filtrul raţiunii; efectele speciale au fost cu adevărat breathtaking, acţiunea drăguţică, chiar dacă previzibilă într-o mare măsură. Una peste alta, a fost o pierdere de timp oarecum plăcută...repet, atâta timp cât îţi inhibi centrul gândirii şi caşti gura la nişte simple imagini colorate excesiv (pe alocuri).
Apropo! Am şi câteva întrebări, la care să crăp dacă le-am dat de capăt! M-am gândit, m-am răzgândit, m-am sucit, m-am învârtit, dar răspunsurile, pace!
1. de ce toate animalele aveau câte 3 perechi de membre? La ce le ajuta asta? De ce nu aveau 4, 5 sau 6 perechi, precum miriapozii. Şi de ce picioare? Dacă animalele alea se deplasau în limbă, ca amibele? Sau dacă nu aveau picioare deloc şi pur şi simplu pluteau? Cum s-a ajuns la exact acest număr şi de ce?
2. dacă atmosfera planetei era formată dintr-un amestec de gaze, componenta principală fiind azotul, de ce vegetaţia era verde, adică conţinea clorofilă, adică participa la procesul de fotosinteză, adică se elibera oxigen în aer. La câta păduret era pe acolo, în timp, compoziţia atmosferică sigur-sigur se modifica.
3. ce rost aveau munţii ăia plutitori? Cum se încadrau ei în ecosistem şi care era rolul lor?
Lumea Pandorei este ceva la care să te distrezi, o poveste nemuritoare pentru oameni mari, un basm modern extrem, dar extrem de scump. O infantilitate din cauza căreia o mână de dilimaci s-au spânzurat pentru că nu pot să se dea pe liane şi să călărească păsăroaie multicolore.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu