Simt perturbări în Forţă, sunt într-o stare emoţională relativ vulnerabilă şi tot ce scriu poate şi va fi folosit împotriva mea. Totuşi trebuie să scriu. Este singurul lucru care îl pot face. Trebuie să mă eliberez. Trebuie să scriu. La fel cum ar trebui să stau pe coada mea şi să aştept ca butoiul de melancolie să se spargă...totuşi, după model prezidenţial, pot oricînd să neg orice, să spun că probabil am fost sub diferite influenţe alcoolice.
"Sex în cadă, sex la duş, sex în birou, sex în trei, viol cu o minoră, scene de masturbare, secvenţe lesbi. Nu sunt imagini porno, desprinse din filmele interzise minorilor, ci scenarii de telenovelă, difuzate aproape în fiecare seară după ora 22.00, de Antena 1."
[Click, 10.12.2010]
Reţeta succesului la băştinaşi: se ia o mână de actoraşi tălâmbi, se amestecă cu o lingură de scenariu idiot şi se condimentează cu pornache, după gust.
Mda...umblă una-n curu gol, se freacă ca nesătula în parcare şi ce să-ţi spun! Mare sculă de talent actoricesc pe capul ei!
E clar! Relaţiile cu publicul nostru sunt bolnave. Avem un public bolnav.
Mi-e scârbă. Vomit în valuri succesive şi toate lămâile de pe planetă nu îmi pot tăia greaţa.
Ştiu că va suna rău pentru standardul meu de mascul ce mă pretind a fi feroce (atroce, după cum spunea cineva), dar asta este: personal, pentru un anumit segment spiritual, prefer filmele indiene. Sunt net superioare oricărui produs de la Hollywood, oricărei ecranizări europene, oricărui rahat de bălărie sălbatică de pe la noi. E adevărat că la partea efectelor speciale stau mai prost, însă o producţie hindu exprimă mai multe sentimente decât am putea sugera într-o duzină de alte pelicule de-ale noastre. Nu ştiu de ce, dar altfel se simte tensiunea emoţională, chiar dacă gesturile de tandreţe se reduc la câteva îmbrăţişări sau la nevinovate sărutări părinteşti, pe frunte.
Ei se privesc intens, se apropie unul de celălalt, ăşi dau mâna, uşor, încet...şi chiar când te aştepţi la un sărut franţuzesc frenetic şi pătimaş, o smulgere de haine plină de dorinţi animalice, începe muzica. Brusc, fără avertizare. O muzică antrenantă, încărcată de simboluri.
Ei nu au scene de sex sălbatic sau secvenţe de molfăiri interminabile, nu utilizează vibratoare, nu se folosesc de obscenităţi sau erotisme de mahala. O simplă privire, un simplu gest, o simplă adiere de vânt este de ajuns pentru o subliniere fină a momentului.
Nu e nevoie de sex în grup sau etape umede de somn, ca să crească audienţa. Ei se axează pe dans, locaţii exotice care să îţi taie răsuflarea, muzică, şi tinereţea, pofta de viaţă a personajelor. Fiecare secvenţă are propria ei semnificaţie. Frumuseţea spirituală determină frumuseţea fizică. O frumuseţe exotică, calmă, care nu este evidenţiată prin nuditate, exhibiţionism sau ostentaţie, ci este sugerată prin moliciunea, prin fluiditatea, prin jocul de culori al obiectelor vestimentare sau îmbinarea elementelor de decor. Fiecare expresie are un subînţeles, fiecare mişcare are corespondent în datinile străvechi. Un salut, o înclinare a capului, o atingere...totul are o însemnătate aparte şi diferită, de la caz la caz. Un film indian nu are un public ţintă; el este făcut să placă unui copil de 10 ani, în aceiaşi măsură în care îl încântă pe un bătrân de 85. Trecutul se împleteşte cu prezentul, tradiţia se îmbină cu modernul, muzica se împleteşte cu cadrul natural exuberant, totuşi modest. (senzaţional din toate punctele de vedere), dansul se contopeşte cu omul.
Ca şi niponii, hinduşii respectă valorile umane, respectă OMUL. O cunoştinţă din trecutul istoric, căsătorită în Punjab (parcă), îmi povestea uimită că acolo mergi pe stradă şi nu întâlneşti vreo persoană tristă. Acolo, toţi sunt cu zâmbetul pe buze, toţi te salută (dacă trăieşti într-o comunitate mai restrânsă) fără a aştepta nimic în schmb. Acolo, toţi sunt bucuroşi că trăiesc. De ce? Şi la ei sunt zone de sărăcie cruntă (A, da! Că mi-adusei aminte şi sar de la una la alta...unii îmi spun că-s obsedat prea mult de starea financiară, că îmi doresc mult prea mult, că nicăieri nu umblă câinii cu covrigi pe coadă. Oameni proşti, ce să le faci? Judecă rugos, la prima mână. Şi să-mi trag palme dacă mă mai obosesc să explic la cretini ceva, să îi fac să înţeleagă că mă interesează şi alte aspecte ale vieţii, în afară de asta - or fi frustraţi, de gândesc totul dintr-un singur punct de vedere?), şi acolo sunt neajunsuri şi necazuri felurite. Acum vreo 10 ani, îmi intersectam viaţa cu o comunitate de indieni care veniseră în România LA MAI BINE...deci vă daţi seama!
O altă cunoştinţă, din Calcutta, încerca să mă convingă de superioritatea civilizaţiei lor. Nu a fost nevoie, dar am lăsat omul să-şi facă numărul. Mai ştii? Poate învăţam şi ceva, direct de la sursă.
Una peste alta...suntem de porc în toate domeniile. În orice domeniu. Iar soarele portocaliu ne va adânci îndobitocirea.
Suntem de porc, iar Ignatul este aproape. Am zis!
"Sex în cadă, sex la duş, sex în birou, sex în trei, viol cu o minoră, scene de masturbare, secvenţe lesbi. Nu sunt imagini porno, desprinse din filmele interzise minorilor, ci scenarii de telenovelă, difuzate aproape în fiecare seară după ora 22.00, de Antena 1."
[Click, 10.12.2010]
Reţeta succesului la băştinaşi: se ia o mână de actoraşi tălâmbi, se amestecă cu o lingură de scenariu idiot şi se condimentează cu pornache, după gust.
Mda...umblă una-n curu gol, se freacă ca nesătula în parcare şi ce să-ţi spun! Mare sculă de talent actoricesc pe capul ei!
E clar! Relaţiile cu publicul nostru sunt bolnave. Avem un public bolnav.
Mi-e scârbă. Vomit în valuri succesive şi toate lămâile de pe planetă nu îmi pot tăia greaţa.
Ştiu că va suna rău pentru standardul meu de mascul ce mă pretind a fi feroce (atroce, după cum spunea cineva), dar asta este: personal, pentru un anumit segment spiritual, prefer filmele indiene. Sunt net superioare oricărui produs de la Hollywood, oricărei ecranizări europene, oricărui rahat de bălărie sălbatică de pe la noi. E adevărat că la partea efectelor speciale stau mai prost, însă o producţie hindu exprimă mai multe sentimente decât am putea sugera într-o duzină de alte pelicule de-ale noastre. Nu ştiu de ce, dar altfel se simte tensiunea emoţională, chiar dacă gesturile de tandreţe se reduc la câteva îmbrăţişări sau la nevinovate sărutări părinteşti, pe frunte.
Ei se privesc intens, se apropie unul de celălalt, ăşi dau mâna, uşor, încet...şi chiar când te aştepţi la un sărut franţuzesc frenetic şi pătimaş, o smulgere de haine plină de dorinţi animalice, începe muzica. Brusc, fără avertizare. O muzică antrenantă, încărcată de simboluri.
Ei nu au scene de sex sălbatic sau secvenţe de molfăiri interminabile, nu utilizează vibratoare, nu se folosesc de obscenităţi sau erotisme de mahala. O simplă privire, un simplu gest, o simplă adiere de vânt este de ajuns pentru o subliniere fină a momentului.
Nu e nevoie de sex în grup sau etape umede de somn, ca să crească audienţa. Ei se axează pe dans, locaţii exotice care să îţi taie răsuflarea, muzică, şi tinereţea, pofta de viaţă a personajelor. Fiecare secvenţă are propria ei semnificaţie. Frumuseţea spirituală determină frumuseţea fizică. O frumuseţe exotică, calmă, care nu este evidenţiată prin nuditate, exhibiţionism sau ostentaţie, ci este sugerată prin moliciunea, prin fluiditatea, prin jocul de culori al obiectelor vestimentare sau îmbinarea elementelor de decor. Fiecare expresie are un subînţeles, fiecare mişcare are corespondent în datinile străvechi. Un salut, o înclinare a capului, o atingere...totul are o însemnătate aparte şi diferită, de la caz la caz. Un film indian nu are un public ţintă; el este făcut să placă unui copil de 10 ani, în aceiaşi măsură în care îl încântă pe un bătrân de 85. Trecutul se împleteşte cu prezentul, tradiţia se îmbină cu modernul, muzica se împleteşte cu cadrul natural exuberant, totuşi modest. (senzaţional din toate punctele de vedere), dansul se contopeşte cu omul.
Ca şi niponii, hinduşii respectă valorile umane, respectă OMUL. O cunoştinţă din trecutul istoric, căsătorită în Punjab (parcă), îmi povestea uimită că acolo mergi pe stradă şi nu întâlneşti vreo persoană tristă. Acolo, toţi sunt cu zâmbetul pe buze, toţi te salută (dacă trăieşti într-o comunitate mai restrânsă) fără a aştepta nimic în schmb. Acolo, toţi sunt bucuroşi că trăiesc. De ce? Şi la ei sunt zone de sărăcie cruntă (A, da! Că mi-adusei aminte şi sar de la una la alta...unii îmi spun că-s obsedat prea mult de starea financiară, că îmi doresc mult prea mult, că nicăieri nu umblă câinii cu covrigi pe coadă. Oameni proşti, ce să le faci? Judecă rugos, la prima mână. Şi să-mi trag palme dacă mă mai obosesc să explic la cretini ceva, să îi fac să înţeleagă că mă interesează şi alte aspecte ale vieţii, în afară de asta - or fi frustraţi, de gândesc totul dintr-un singur punct de vedere?), şi acolo sunt neajunsuri şi necazuri felurite. Acum vreo 10 ani, îmi intersectam viaţa cu o comunitate de indieni care veniseră în România LA MAI BINE...deci vă daţi seama!
O altă cunoştinţă, din Calcutta, încerca să mă convingă de superioritatea civilizaţiei lor. Nu a fost nevoie, dar am lăsat omul să-şi facă numărul. Mai ştii? Poate învăţam şi ceva, direct de la sursă.
Una peste alta...suntem de porc în toate domeniile. În orice domeniu. Iar soarele portocaliu ne va adânci îndobitocirea.
Suntem de porc, iar Ignatul este aproape. Am zis!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu