Râdem, glumim...ăăă...apoi plătim. Gluma-i glumă; am fost să ud buretele şi am abordat o temă uşor digerabilă, dar acum m-am întors.
În pauza de îmbuibare gravă ocazionată de Naşterea Sfântă, românul a avut timp şi să se afunde în nostalgia trecutului glorios. Lucru de mirare, după tonele de crăpelniţă care s-au produs, la nivel naţional: sarmale fără număr, caltaboş de pus în rastel, butoaie de slănină, castroane de piftie, tobă cât pentru poporul chinez, şiraguri nesfârşite de cârnaţ. Cică aşa cere tradiţia: să ne bucurăm...iar cum băgatul la maţ şi scăldatul în beuturică e sport naţional, de ce să nu practicăm? Şi ne mai mirăm că imediat, s-au umplut spitalele de lumet?
Însă, să dăm Caesarului ce-i al Caesarului: există şi conaţionali cumpătaţi. Deci aşa DA, dom'le! Aşa DA! Bravos! În loc să turnaţi în voi, aţi preferat să luaţi o gură de aer proaspăt! Sănătate curată, nene!
"Sâmbătă, 25.12.2010, se împlinesc 21 de ani de la moartea soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu. Zeci de persoane s-au adunat la mormântul acestora de la cimitirul Ghencea, unde au depus coroane de flori."
http://www.antena3.ro/
Frumos gest. Şi totuşi...De ce sunt mioriticii atât de melancolici după regimul comunist? Pentru că sunt nişte retardaţi bătuţi în cap, nişte primitivi handicapaţi, nişte tembeli care s-au oprit din evoluţie la stadiul de animal.
"Pe vremea lui Ceauşescu aveam servici. Aveam mâncare. Aveam siguranţa zilei de mâine". Păi da...şi cam asta era tot ce aveaţi. "Sunt 3 idealuri pe care trebuie să le atingi în viaţă: construeşti o casă, plantezi un copac, creşti un copil. Atât şi nimic mai mult". Aşa se spune, din moşi-strămoşi şi babe stră-babe. Ăsta e maximul de dorinţă pe care îl poate simţi un băştinaş de-al nostru. Ce dovadă de gândire defectă mai vreţi?
Niciodată, DAR NICIODATĂ, existenţa umană nu a fost redusă doar la mâncare şi adăpost. OMUL, fiinţă SUPERIOARĂ, d-aia e superioară: pentru că este preocupată şi de artă, cultură, înţelegerea în detaliu a mediului în care trăieşte, medicină, filosofie, istorie ş.a.m.d. Animalul, este condus de satisfacerea instinctelor primare: hrană, adăpost, reproducere. Spus ca pentru poporul ăsta: hrană, o casă, un copil. Atât şi nimic mai mult.
Comunismul a redus (sau a cultivat un teren deja existent???) românaşul de rând la stadiul animalic, la un şobolan de canal, care dacă are mâncare şi un loc unde să se odihnească, este mulţumit. Pentru gloată, comunismul a fost mană cerească.
Astăzi, Statul nu îţi asigură existenţa, ba chiar nu ştie cum să te ucidă mai repede. Lucru de porc, normal!! Statul de astăzi este un jeg purulent, o maladie care omoară un trib. Ştiu că merităm ce se întâmplă, vreau chiar să fie mai rău de atât. La infrastructură am fost depăşiţi de Burkina Faso; sistemul medical este la nivel africa; educaţia te prosteşte mai rău. Astăzi trăim într-o mocirlă, într-o hazna fără scurgere, care se umple din ce în ce mai mult. Înotăm în rahat, îl înghiţim în fiecare clipă, însă, cel puţin, îţi poţi urla nememulţumirile. Desigur că nimeni nu te aude, desigur că te poţi arunca şi din vărful Căşii Poporului, că nu interesează pe nimeni, pentru că solidaritatea între STAT ŞI CETĂŢEAN lipseşte cu desăvărşire.
În pauza de îmbuibare gravă ocazionată de Naşterea Sfântă, românul a avut timp şi să se afunde în nostalgia trecutului glorios. Lucru de mirare, după tonele de crăpelniţă care s-au produs, la nivel naţional: sarmale fără număr, caltaboş de pus în rastel, butoaie de slănină, castroane de piftie, tobă cât pentru poporul chinez, şiraguri nesfârşite de cârnaţ. Cică aşa cere tradiţia: să ne bucurăm...iar cum băgatul la maţ şi scăldatul în beuturică e sport naţional, de ce să nu practicăm? Şi ne mai mirăm că imediat, s-au umplut spitalele de lumet?
Însă, să dăm Caesarului ce-i al Caesarului: există şi conaţionali cumpătaţi. Deci aşa DA, dom'le! Aşa DA! Bravos! În loc să turnaţi în voi, aţi preferat să luaţi o gură de aer proaspăt! Sănătate curată, nene!
"Sâmbătă, 25.12.2010, se împlinesc 21 de ani de la moartea soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu. Zeci de persoane s-au adunat la mormântul acestora de la cimitirul Ghencea, unde au depus coroane de flori."
http://www.antena3.ro/
Frumos gest. Şi totuşi...De ce sunt mioriticii atât de melancolici după regimul comunist? Pentru că sunt nişte retardaţi bătuţi în cap, nişte primitivi handicapaţi, nişte tembeli care s-au oprit din evoluţie la stadiul de animal.
"Pe vremea lui Ceauşescu aveam servici. Aveam mâncare. Aveam siguranţa zilei de mâine". Păi da...şi cam asta era tot ce aveaţi. "Sunt 3 idealuri pe care trebuie să le atingi în viaţă: construeşti o casă, plantezi un copac, creşti un copil. Atât şi nimic mai mult". Aşa se spune, din moşi-strămoşi şi babe stră-babe. Ăsta e maximul de dorinţă pe care îl poate simţi un băştinaş de-al nostru. Ce dovadă de gândire defectă mai vreţi?
Niciodată, DAR NICIODATĂ, existenţa umană nu a fost redusă doar la mâncare şi adăpost. OMUL, fiinţă SUPERIOARĂ, d-aia e superioară: pentru că este preocupată şi de artă, cultură, înţelegerea în detaliu a mediului în care trăieşte, medicină, filosofie, istorie ş.a.m.d. Animalul, este condus de satisfacerea instinctelor primare: hrană, adăpost, reproducere. Spus ca pentru poporul ăsta: hrană, o casă, un copil. Atât şi nimic mai mult.
Comunismul a redus (sau a cultivat un teren deja existent???) românaşul de rând la stadiul animalic, la un şobolan de canal, care dacă are mâncare şi un loc unde să se odihnească, este mulţumit. Pentru gloată, comunismul a fost mană cerească.
Astăzi, Statul nu îţi asigură existenţa, ba chiar nu ştie cum să te ucidă mai repede. Lucru de porc, normal!! Statul de astăzi este un jeg purulent, o maladie care omoară un trib. Ştiu că merităm ce se întâmplă, vreau chiar să fie mai rău de atât. La infrastructură am fost depăşiţi de Burkina Faso; sistemul medical este la nivel africa; educaţia te prosteşte mai rău. Astăzi trăim într-o mocirlă, într-o hazna fără scurgere, care se umple din ce în ce mai mult. Înotăm în rahat, îl înghiţim în fiecare clipă, însă, cel puţin, îţi poţi urla nememulţumirile. Desigur că nimeni nu te aude, desigur că te poţi arunca şi din vărful Căşii Poporului, că nu interesează pe nimeni, pentru că solidaritatea între STAT ŞI CETĂŢEAN lipseşte cu desăvărşire.
Stau decervelaţii cu ea în gură, o sug pe toate părţile, ne-o împroaşcă în ochi, dar nu există aşa ceva. Statul nu e solidar, este criminal. Un ucigaş tocmit de nişte umflaţi plin de tupeu, care se cred buricul pământului - dimensiunea îi ajută, ce-i drept. Nişte zdrenţe putrezite, alese de nişte zdrenţe putrezite. Românul nu merită mai mult. Nu-l ajută capul, pentru mai mult.
Astăzi, simt asta şi o pot spune (încă). O activitate deşartă, care nu ţine de foame - este adevărat. Şi totuşi, mă răcoreşte. Mă face să ignor foamea, pentru că URA este mult mai puternică. Astăzi, urăsc şi reuşesc să trec peste probleme. The Hate is strong in this one.
O parte din mine iubeşte, însă mi-e frică să o iau în seamă. Iubirea este prea firavă, se poate transforma în ură. Şi totuşi, trebuie să reuşesc, cumva, să păstrez un echilibru stoechiometric (ce intră este egal cu ce iese...aşa se spune în chimie).
Astăzi, ura este exteriorizată, nu mă mai consumă din interior. Astăzi, nu sunt nostalgic. Am tendinţa asta, dar prefer să nu.
Astăzi, aspir spre evoluţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu