Shine on

Nu sunt naţionalist. Ştiu că viitorul nu va aduce nimic bun, cel puţin nu în timpul vieţii mele (deşi...binele ăsta este un termen relativ şi personal, pentru că binele la nivel naţional nu cred că se va atinge nici într-o duzină de generaţii viitoare). Vreau să ne cârmuiască Băsel şi clica lui o infinitate de eternităţi. Vreau să se aleagă praful de tot şi de toate, vreau să se tăvălească toată lumea în chinuri, vreau epurare la nivel molecular. Vreau să se deşertifice totul, vreau ca locul unde se află acum ţărişoara să fie un un ţinut dezolant şi neprimitor, un tărâm al putreziciunii unde nu mai cresc nici măcar ciulini sau gândaci. O mare moartă şi atât. Vreau sânge şi moarte. Groaznică şi chinuitoare, fără nici o reînviere din cenuşă.

Şi totuşi, nu se va întâmpla nimic. Absolut nimic.
De câteva săptămâni, de când Prea-Luminatul a anunţat reducerile bugetare, toată lumea a intrat în fibrilaţie şi propovăduieşte apocalipsa; medicamentele se vor scumpi de zeci de ori, cine nu va muri de foame până la iarnă va da ortul popii atunci, îngheţat în locuinţă. Gazele se scumpesc, benzina se scumpeşte, alimentele se scumpesc, serviciile scad în cantitate şi calitate. Medicina e în moarte clinică, educaţia are parastas de 6 luni, infrastructura...nu are ce să păţească, pentru că nu a existat niciodată. Merg pe stradă şi văd pâlcuri-pâlcuri de bătrânei, discutînd aprins: ”Nu se mai poate dom’le! O să iasă lumea-n stradă, o să căşune pe ei cu bătaia! Care cu furci, care cu topoare, vom ieşi în stradă şi (dansaţi pinguineşte??) îi obligăm să ne asculte! Poporul este suveran, noi i-am pus, noi îi dăm jos! Le dăm foc la Căsoaie şi îi privim cum ard ca şobolanii, dacă nu ne bagă-n seamă! Aşa ceva nu se mai poate!!”. Niţel mai încolo, grupuri de mămăiţe se lamentează cu pamimă: ”Maică, maică, a venit Apocalipsa! Uite-acu tre’ să apară Mântuitorul călare pe norii cerului, aşa cum scrie la Carte! Astea sunt vremurile de pe urmă! Ieşiţi morţilor din groapă, să intrăm noi! Aşa zice la Carte!”. Sociologii prevăd dezastre economice, economiştii avertizează că ne vom duce candelelor de suflet. Băse ne sperie cu grecizarea, alţii mai prăpăstioşi avertizează că vom ajunge ca Argentina, că ţăranii vor fugi cu animalele-n spate de teama fiscului. Mulţi (majoritatea) se dau viteji luptăcioşi pentru neamul ostoit de necazuri şi contestă măsurile “economice”, sunt total împotriva lor şi ameninţă cu moţiuni de cenzură.

Eu spun că nu se va întâmpla nimic. Tăierile veniturilor sunt asumate, se vor aplica. Guvernul Boc nu va cădea, Profesorul nu va fi suspendat. Nimeni nu va face nici o revoluţie, nimeni nu va face vreo schimbare. Nu vine nici un rău universal, pentru că ne conduce Băselul prin deşert. Sau ne afundă mai rău?? Eee...sunt cârcotaş.

De dragul discuţiei populiste, mulţi politologi se întreabă apocaliptic: “Cum se poate trăi cu o pensie de 350 de lei?”. Bătrânii sigur-sigur vor muri, va fi un genocide social dacă se merge în direcţia amputărilor. Şi totuşi, eu zic că nu va muri nimeni. Un om rezistă fără mâncare în jur de o lună, fără pic de apă aproape o săptămână. E adevărat că se va trăi ca-n Iad, că dejunul, prânzul şi cina se vor reuni într-o pâine şi o cană de apă, dar nu se va muri. Vom avea copii subnutriţi şi bolnavi, persoane scheletice dar cu burţi care l-ar face invidios şi pe Patriciu (A, da! RUŞINE, DINU PATRICIU!), dar nu va fi nici un dezastru mondial. Cel mai probabil vom ajunge ca India, unde marile oraşe sunt opulente, de milioane de ori mai frumoase şi mai îngrijite ca ale noastre, dar ţărănimea se zbate în cea mai cruntă mizerie, într-o sărăcie inimaginabilă. O să avem Ferarri-uri care gonesc pe pajişti pline de bălegar, încrăvăţaţi smacoliţi într-o lume de brute zdrenţăroase. Nothing more, nothing less. Plus că, după toate exemplele negative, Argentina încă este pe hartă; nu a alunecat în nici un abis, nu s-a năruit sub greutatea datoriilor, nu dispărut în neant..

Cunosc familii de 3 membri, care trăiesc cu 1000 de lei pe lună, la fel cu ştiu şi bătrâni care se descurcau cu o pensie de 300 de lei. Cunosc persoane care astă iarnă aveau în casă o temperatură de maxim de 7ºC, care trăiesc cu cartofi, mazăre, urzici şi lobodă, la fel cum ştiu bătrâni bolnavi, care se încălzeau la un godin vechi şi mâncat de rugină, într-o odaie cu ciment pe jos şi ziare îndesate în tocurile geamurilor.
Nu s-a murit. A fost un supliciu, dar atât. Nimeni nu a avut norocul să dea ochii peste cap.

La o emisiune, Vosganian se lamenta opărit cum Întâiul Fiu Al Neamului distruge speranţele tineretului. Nu e adevărat, nu se distruge nimic. Cine va putea, va pleca de aici indiferent ce zice oricine, cine nu, nu. Este o chestie simplă. Învăţăcel sau maestru în toată puterea cuvântului, întotdeauna totul s-a rezumat la o singură regulă: cel puternic învinge. Darwinism. Peştele mare întotdeauna va mânca peştele mic, cel slab întotdeauna va fi călcat în picioare. Nu ţine de speranţă, nu ţine de credinţa în Dumnezeu, nu are nici o treabă cu dărnicia sau milostenia Sa. Pentru că asta nu e de ieri de azi, ci aşa a fost dintotdeauna. Întotdeauna a fost greu, Apocalipsa vine de câteva sute e ani şi va continua să mai vină încă alte milenii. Nu ştiu (şi de cele mai multe ori nu mă interesează) cum or sta lucrurile în Afterlife, dar aici Darwinismul este la baza supravieţuirii. Ca la spartani, tată! Acolo barem era mişto că nu te mai lăsa nimeni să te chinui; nu corespundeai standardelor, la ce dracu să mai consumi resurse?? Zboară puiule, zboară! Astăzi, selecţia se face mai târziu, nisipul se alege din neghină mai cu încetinitorul: Tinerii care au spate îşi îndeplinesc visele, ceilalţi îmbătrânesc într-o lume a speranţelor. În final, cu toţii îngrăşăm pământul şi contribuim la dezvoltarea vieţii pe planetă.
Ce poate fi mai frumos de atât??