luni, 26 aprilie 2010

Descoperirea apei călzi

"Într-un spital se poate muri oricând. Probabil că oriunde în lume se poate întâmpla la fel. Procentele sunt diferite. Numai că aici dobân­deşti sentimentul că sfârşitul ţi-a venit cu zile şi nimeni nu ştie din vina cui. În România, dacă ai norocul s-o scoţi la cap cu impozitele, te pândesc o mie de ghinioane să te stingi undeva, pe un pat de spital, răpus de o infecţie."
http://www.jurnalul.ro/

"La noi, Dumnezeu joacă un rol fundamental la nivel de mentalitate, în rezolvarea problemelor noastre, oricare ar fi ele"

[În gura presei, 25 martie 2010]

Voi acu' vedeţi halul de primitivism în care se zbate porcăria asta de naţie?? Acum vedeţi că se trăieşte ca-n preistorie?? Acu descoperiţi ghena naţională?
Dacă pământul trage un băsesc mititel, ţara se năruie! Avem construcţii atât de vechi încât se mai sprijină doar pe munţii de gunoaie ce le înconjoară. Gândaci, şobolani, instalaţii sanitare pline de viermi, mucegai atroce, infecţie şi putoare. De ce papuci să te internezi?? Dacă tot te-ai zgâriat într-o tablă şi te cheamă Dumnezeu, de ce să nu crăpi acasă pe perna ta, în aşternuturi curate?? Te-ai căpiat la creieri să te bagi în spital de bunăvoie şi nesilit de nimeni??? Aici barem ai vreo şansă să scapi, să-i fie ruşine Morţii să îţi intre încălţată în casă şi să te ia!

Chiar dacă te loveşte bleanda în moalele capului şi ţi se face de internat, nu ai cum. Am o cunoştinţa care se chinuie cu o colică biliară de vreo lună...ia toate căcaturile de leacuri băbeşti, bea ceaiuri de zici că vrea să-i crescă broşte-n burtă, şi degeaba. Zicea să meargă pe la spital...doar că are nevoie de trimitere de la medicul de familie, iar ăsta are consultaţii programate pe vreo 2 luni în avans! Unde dracu să se ducă, că nu se uită nimeni la tine fără un căcat de fiţuică îngălbenită...

Beleşti ochii acasă cât vrei, mort-copt trebuie să rezişti...asta dacă vrea Dumnezeu, bineînţeles! Băi, ce-mi place cu Dumnezeul ăsta! Bei tone de bere după tone de iaur, că dacă vrea El să te păstrezi curat şi placut uscat, te procopseşti imediat cu o bunătate de constipaţie deţ-i lasă gura apă. Treci strada ca zăbăucul, că dacă vrea Dumnezeu, nu te face afiş nici un camion. Conduci mort de beat dar cu cruciuliţele bălăngănindu-se turbat pe bord, pentru că dacă vrea Dumnezeu nu te stârceşti în primul copac care îţi iese ca idiotul în cale, fix pe mijlocul drumului! Laşi copii încuiaţi în casă, că dacă vrea Dumnezeu nu se joacă cu bricheta lu tac-su şi nu incendiază toată strada. Pute pământu sub tine de leneş, da dacă vrea Dumnezeu, îţi trimite o tavă plină de curcani cu borcan în cur, vinişor din ală să te lingi pe unde iese şi prăjiturici de-ţi plouă-n gură. E mişto rău cu Dumnezeu Jucător...nu d-aia e El omnipotent şi omniprezent?? Şofer, dădac, bodyguard, câine de pază, bucătar...eu sunt însă curios de altceva: de ce să te mai judece Divinitatea dacă ia hotărârile pentru tine?? Îţi pui ştreangul de gât că te-a lăsat jumătăţica..."În Iad cu tine, neprocopsitue! Arzi în pucioasă, screme-te în chinurile infernului! Piei din ochii mei, păcătos slinos!"
"Păi Doamne, nu mi-ai luat tu perechea corasonului?? Nu ai dus-o Tu să se hăndrălească cu tot poporul chinez, în toate poziţiile din Cartea Dragostei?? Nu m-ai împins Tu în ştreang?? Eu m-am gândit că dacă vrei să mor, mor, dacă nu, nu. Rupeai craca, trimiteai un fulger să îmi taie funia...De ce mă judeci acum?? Nu-s vinovat cu nimic!"
Aşa?? Aşa ne driblăm responsabilităţile?? Super tare, frate!

Chestia e că nu avem sistem sanitar...păi dacă nu vrea Dumnezeu, degeaba vrea ministrul! Îl ia ca şi putere în stat, aşa că e un biet muritor de rând chinuit de impotenţă!
Da' îmi place că ne zbărnâie comunismu-n inimi şi simţiri. E cocină grav, dar dacă se anunţă că vine Conducătorul Iubit în vizită, zici că au toţi terebentină la cur! Nu vă speriaţi, că nu se repară nimic , nu se face nimic să fie un lucru bun făcut...doar se perie şi se luştruieşte pe traseul Luminatului, jegul fiind aruncat în colţurile unde nu bate lumina! E haios într-un fel...deşi ori îşi vine să-ţi plângi în pumn de frustrare, ori te apucă să râzi isteric şi să îşi sară vreo rotiţă! mama mă-sii! Cămaşă cu mâneci lungi, o rezervă mucegăită şi te-ai aranjat...

Nu avem spitale. Nu avem drumuri. Nu avem şcoli. Nu avem economie. Nu avem sport. Nu avem artă, de nici o culoare. Nu avem cultura. Nu avem salarii. Nu avem pensii. Nu avem guvern. Nu avem nici nenorocitele alea de perspective futuriceşti (mai degrabă sunt futuroloage, pentru că până şi viitorul este olog la noi)...Da' ce mama dracu poţi face aici, în afară de a te oua în mijloc de pajişte (pădurile s-au tăiat de mult, sorry) şi a te şterge cu frunze de brusture (Idee pentru o nouă strategie de turism rustic, Coană Nuţi de la minister!)?? Ce avem în jegurile astea de tărâmuri putrezite?? Colcăim de manelişti purulenţi, gemem de şmecheri cretinoizi, beţivi îndobitociţi, drogaţi mizeri, suporteri oligofreni... cu cât eşti mai tembel, cu atât eşti mai în trend!
A, da! Să nu-i uităm pe mirobolanţii Regi Asfaltangii, care se fleşcăie ei, mititetii, pe câte-un stâlp de pe marginea drumului. Vâj-vâj, vrum-vrum, îi răzuie de pe asfalt... Totul se integrează atât de perfect în gropa asta puturoasă, încât mă excit de plăcere! Lipitori încrăvăţate în mijlocul unei mlaştini cu material de supt, înconjurate de celenteraţi fără pic de sistem gânditor.

Deja Ţepeş nu mai are ce face. Stă cu mâinile-n sân şi se minunează tâmp, dar atât. Ufffffff...n-o mai veni odată mizeria aia de Mare Cutremur Mărmurean, veni-i-ar rău să-i vie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu