luni, 29 martie 2010

Pe culmile minunatei imbecilităţi (a mea, desigur)

Eu nu mai pot cu atâta tupeu jegos! Dacă s-ar face campionat mondial la aşa ceva, noi am câştiga detaşat...
Ştiu că un optimist ar spune că şi asta e bine; măcar suntem buni de ceva. Avem şi noi o calitate.
Mda, o calitate! Noi suntem plin numai de calităţi rele!!!!


"Unul dintre domeniile în care se simte lipsa reformei din educaţie, mai spune şeful statului, este medicina. Traian Băsescu susţine că, în multe cazuri, motivul pentru care doctorii greşesc diagnosticul este slaba pregătire a acestora.
Este vorba de proaspetele afirmaţii venite din Franţa, care spun negru pe alb că medicii români sunt slab pregătiţi. De altfel, vă pot spune că o comisie prezidenţială care evalua sistemul de sănătate din România arată că rata de rateu în diagnostic ajunge la peste 40% în sistemul de sănătate românesc. Şi este un efect al sistemului de educaţie, a declarat Traian Băsescu."

Întăi de toate: cum se spune negru pe alb?? Eu ştiam că se poate folosi expresia asta doar în cayul scrisului, da acuma, no! Eu nu sunt la curent cu ultimele evoluţii într-ale tehnolologiei...sunt ceva mai primitiv cu urme de grobianism, şi nici nu mă pot compara cu Înţelepciunea Băsesciană. E ca şi cum ai încerca să comăari mizeria dintre degetele de la picioare cu Însuşi Soarele Universal! Deci cum să mă pot compara scârbavnicul de mine cu Băzeul Neamului??
Apoi:
După ce am ascultat declaraţia, mai am şi eu un singur dor, o micuţă nelămurire:
Cine loboda mă-tii conduce educaţia şi medicina??? Cine dracu conduce împuţita asta de ţărişoară, de ...aproape 6 ani?? Vii tu şi ne spui cu plin de atitudine băşită...asta...băsistă, în ce hal ne ducem viaţa de pe o zi pe alta?? Păi ştiu şi eu, băi domnu' Băsesc! Ultima dată când am verificat, tu erai preşedinte ca să te lupţi cu corupţia, să învingi sistemul ticăloşit şi să reformezi căcata asta de societate! Nu tre' să vii tu (mângâindu-ţi şliţul- camera nu filma sub masă, aşa că pot presupune şi lucrul acesta, nu??) să îmi spui "Băi...situaţia e groasă!" Nu tre' să-mi spui TU că suntem în căcat până-n gât!! Tu trebuie să îl rezolvi! Nu ştiu...ia o linguriţă şi purcede la hrănirea metabolismului, teleportează scrânjoiul altă dimensiune, găseşte un preş şi mătură-l dracu sub el, dar nu mai face..ŢI (trebuie totuşi să fiu politicos, ce pana mea?? Lumină în care, tot ce am scris până acum rog a se citi în felul următor: "Dragă domnule preşedinte! Vă implor din toată inima mea patrihoaţă să încercaţi să rezolvaţi situaţia dificilă care s-a abătut peste această ţară ocrotită şi binecuvântată de D-zeu, să vă bateţi cu odioşii mogulizaţi care distrug acest colţişor de Eden Pământean") constatări anapoda! Astea am eu voie să fac, că nu m-a ales nimeni în capu' la neam! Eu sunt...ura şi la gară! Doar eu şi cu mine, fără să fiu responsabil de un popor întreg! Dar dumneata?? Păi se poate, domnu' cârmuitor?? Să veniţi să vă râdeţi de starea socială pe care, vă reamintesc, cam clica dumneavoastră a creat-o, e ca şi cum aş intra în propria mea casă şi aş începe să mă lamentez de dezastrul care domneşte pe acolo! (O voce răsună în eterŞ ""Pune dracu mâna pe mătură şi curăţă şi tu mocirla aia!) Sau uitaţi...chestia cu drobul de sare e mai elocventă...numai că în cazul de faţă el a şi căzut, iar acum vă văicăriţi cum de s-a putut întâmpla aşa ceva!

Ufffff....Nu sunt total de acord cu Măria Sa Băsistă, dar...Bine că, cu chiu cu vai, am reuşit să terminat cu studiile! Nu mai mergeam la şcoală în căcaturile astea de vremi, nici bătut cu ranga! Puteam să plătesc 10 vieţi la amenzi, că eu nu puneam nici un vârf de unghie în vreo instituţie de învăţământ actuală! Mai bine mă duc în junglă, să învăţ tainele abacului cu maimuţele!! N-oi ieşi eu vreun savant de renume mondialu' cu aur sclipicios pe diplomă, dar măcar sunt sigur că bălăriile vor fi acolo şi a doua zi! Sau mă rog...
Şcoală cu au aborigenii, tată! Sau mai bine cu canibalii...aşa luam şi eu aminte la cum se beleşte un om, şi poate aveam noroc şi de material pentru practică!

Şi pe final, ca să fac una bucată Luminăcios fericit: Şcoala scoate tâmpiţi...dar pe câte unii, cine ştie unde îi duce norocul??

Un comentariu:

  1. E cît se poate de logic, domnul meu, şcoala scoate tîmpiţi, Băsescu nu a făcut şcoală, ergo...

    RăspundețiȘtergere