vineri, 12 martie 2010

Love is still in the air


Continui aventura mea iluministă şi scriu despre subiectul lunii: PRINCIPIUL VIEŢII ŞI AL MORŢII, ÎNCEPUTUL ŞI SFÂRŞITUL, ALFA ŞI OMEGA-UL Traiului PE PLANETĂ: SUAVA GAROFIŢĂ NUMITĂ "FEMEIA".
Poate mă veţi întreba: "Iar cu asta?? Nu mai ai şi tu alt subiect de bălăcăreală concentrată??". Nu, dragii moşului, nu mai pot, nu mai am cum să evadez din mrejele acestei străluciri diafane! Odată ce am văzut Flacăra Purităţii, sunt condamnat să pornesc pe anevoiosul drum al CUNOAŞTERII INTERZISE! Mă simt un profan dezagreabil, ştiu că sunt un biet vierme care se bălăceşte în noroiul primitivismului, dar vreau să mă înalţ...vreau cu tot dinadinsul să îmi eliberez toate instictele fiarei şi să mă purific...să purced în urmărirea singurului scop care merită avut în această existenţă. Prin fum, prin spăngi, prin mii de baionete, eu mă târăsc zdrobit şi plin de răni spre Dalbul Trandafir care mă cheamă cu glas duios!
Astăzi am să învăţ despre suflete pereche...despre modul tainic în care DRAGOSTEA ne păzeşte şi ne insuflă comanda acţiunilor celor mai delicate: acelea de a vedea ADEVĂRUL ABSOLUT în semenii noştri, de a SIMŢI JUMĂTATEA care ne strigă deznădăjduită din mulţimea actorilor de pe scena vieţii
.


Să îţi găseşti pechea este minunat, este senzaţional, aş putea zice. Atunci când 2 suflete despărţite în Cer de Zeii Cei Răi, se reunesc pe Pământ, întregesc perfecţiunea, reformează măreţia sfântă care străluceşte în inimile noastre, îngerii se bucură în Rai şi Afrodita joacă într-un picior de fericire (uneori pune şi de-un şotron divin)! Ambrozia curge în valuri peste Înfometaţii Sorţii, Cornul Abundenţei se slobozeşte din abundenţă (DESIGUR) şi o floare de lumină pură, neasemuit de frumoasă, îmboboceşte în Grădina Edenului!
Cu toţii avem o singură jumătate...un singur suflet pereche care ne pătrunde, ne întregeşte şi ne deschide spiritul spre Spiralele Universale. Toată natura se bucură atunci când Lumina se întregeşte, atunci când Curcubeul îşi regăseşte toate nuanţele! Chiar şi Scaraoţchi din fundul Iadului zâmbeşte strâmb şi lasă olecuţa mai cătinel valul de pucioasă fiebinte în care ard nesuferiţii acestei lumi!

E minunată. E uluitoare chestia asta cu Perechea! Nu îmi ajung cuvintele, nu îmi ajunge întreaga viaţă să o pot descrie! Şi când te gândeşti că NUMAI FEMEILE au acces în această lume....OF, SOARTĂ CRUDĂ! Le invidiez!

O divă nemăsurată, neîncăpătoare în splendoarea ei, ne mărturiseşte cu emfază într-o colorăciune oacheşă: "O să mă căsătoresc iar, cu sufletul pereche!"

Uau! DECI...UAU!!! Fără cuvinte! Ce mai poţi spune??! Îţi iei jucăriile şi pleci la scara ta! Te faci mic, micuţ, mititeluţ şi te duci acasă! Te pleci mut de admuireţie în faţa unei asemenea Hiporbolizări Drăgăstoase!
Nu mă interesează viaţa personală a duduii, dar prin folosirea acelui "iar", tragem concluzia că s-a mai consumat o căsătoreală cu un alt suflet-pereche! Ptiu, să vezi şi să nu crezi, frate! Beton-armat! Tanti asta este atât de superioară încât găseşte perechili suflitului când i se scoală năravul! A evoluat atât de mult, încât ea are jumătăţi puse în rastel! Pac-pac-bam-bam...Ce vă doreşte sufleţelul astăzi, dragă domnişoară??? (Pupa-ţi-aş mânuşiţile alea lungi şi parfumate, de frumuşeaţă!) Un alt sufleţel....no problem! Alte specificaţii de fabricaţie mai aveţi, sau vă mulţumiţi doar cu un model de serie??
Ce colecţie de blugi aranjaţi în ordinea alfabetică a producătorului?? Ce colecţie de chiloţi sortaţi după culori şi cantitatea de piele pe care o descoperă lasciv doar privirilor indiscrete ale paparazzilor?? Asta, tată, viitorul! Clasoarele cu perechi sentimentale! Ordonate alfabetic după rasă şi făloşenia iubirii!
Ce să-i faci?? Cine are, are!

Deci gata...eram şi eu bucuros că am făcut primii paşi în această Lume A Sălciilor într-ale senzaţiilor purificatoare şi când mi se descoperă câtamai drumul mai am de parcurs....offfffff!!!! Dragostea este ca un sunet perfect, aşezat pe portativul existenţei! Dar la starea mea de nemernicie hâdă, nu îmi ajung un catraliard de vieţi ca să ating această stare nirvanică!
Totuşi, nu mă dau bătut aşa de uşor! Mă sacrific bucuros pâna la ultima moleculă!! Îmbrăţişez Nimicnicia şi mă arunc în valurile înspumate ale Timpului! Totul e să nu renunţ şi să nu îmi uit scopul acestei călătorii iniţiatice...

Un comentariu:

  1. haha, imi place ce scrie pe dreapta, la maimuta: "is atheism a non-prophet organisation?" :))

    Iti dai seama ce profani si nemernici suntem noi, de fapt, in fata acestor Einsteini si Newtoni ai fizicii amorului?

    RăspundețiȘtergere