vineri, 2 octombrie 2009

Barbari până la moarte şi dincolo de ea!

AOLEU, MUIICĂĂĂĂ!!!! Buricul patriei noastre Românica iar s-a imflamat şi a vărsat puroi! VĂLEU!!!! Acuma nu mai avem şi noi un colţişor de rai, la care să spunem cu mândrie: “IATĂ! PERLA ţărişoarei, BOMBOANA dupe colivă şi cireaşa glazurată din vârful cocoloşului de rahat! Priviţi şi minunaţi-vă-ţi! Este că este cel mai FAIN lucruşor văzut în viaţa vieţilor voastre????”*

Nu ştiu cum au reuşit, dar ăştia iar au dat-o de pereţi! Motivul?? O mizerie golănească de joc fotbalagistic…adică un moment numai bun ca civilizaţia să se dea în stambă! Au făcut schimb de bune maniere până la sânge! Unii chiar au ajuns la spital cu dovlecii crăpaţi sau ciolanele rupte, în urma acestui intens schimb inter-cultural!
Torţe aruncate aiurea, terase devastate, avalanşă de mese şi scaune cu zburătoare, jandarmi alunecători, înjurături de hazna, războinici care aleargă prin spăngi, prin fum, prin mii de baionete, înfruntă stihiile naturii şi atacă vijelios scârbavnicul microb-ist care susţine NE-NO-RO-CI-TA de echipă rivală!
Sălbăticia a atins apogeul! Fum; ceaţă; flăcări; sânge; urlete turbate; ruine fumegânde; suporteri loviţi în moalele capului de cisterna cu streche; “forţe de ordine” disperate; ochi demenţi, în care mocneşte jăratecul urii; frunţi înnegrite, brăzdate de sudoare şi vâne mov groase cât burlanul, ce ameninţă să împroaşte; dinţi care rânjesc în asfinţit, cuprinşi de spasme debile; icnete animalice; lamentări idioate…
Cam aşa s-a desfăşurat şoul de aseară din plăcinta cu dude a naţiunii! O prăjitură viermănoasă, care a explodat de învăţăminte, spiritualitate, istorie, cultura, biologie (cu ample studieri ale interiorului corpului uman), schimb de perle ale lingvisticii şi campionate de aruncat cataroiul în capul idiotului şi nesimţitului de vrăjmaş!
Am înţeles doar că protagoniştii au fost luceferi timişoreni şi craii croaţi. Care a fost soarta partidei (în cazul în care s-a mai ţinut - dar parcă totuşi...am auzit, aşa fugitiv, că timişorenii şi-au furat-o) sau scopul ei, nimeni nu ştie. Ba poate că da…dar îşi ţine înţelepciunea pentru el. Important e că s-au bestializat nişte căcaţi!

Eu nu pricep de ce nu au îngrădit “teatrul de război” cu sârmă ghimpată! Apoi evacuau toţi jandarmii şi îi lăsau pe dobitoci să se omoare între ei! Iar ăia care supravieţuiau…îi lăsau să moară de foame, că şi-aşa sunt doar o ciumă a societăţii! Dacă aveau sânge în instalaţie se mâncau între ei ca nişte fiare descreierate ce sunt; apoi crăpau de foame şi ajungeau hrană pentru ciori.
Ce să mai chemi poliţie sau alte organe, care să se muncească cu tâmpiţii??? Dă-i încolo de împuţiţi cu cuib de tenii în loc de creier!
Dacă eu eram doctor şi îmi veneau animale din astea la pansat, pe cuvânt că nici nu mă uitam la ei! Că doar jurământul hipocratic se referă la oameni, nu la brute ordinare şi involuate!...Plus că, dacă jivina şi-o face singură, cu mâna din dotarea proprie (adică execută o demonstraţie de lucru manual), cine sunt eu să nu o las şă-şi tragă singură ponoasele? De ce tre’ să muncesc eu, pentru că nişte proşti s-au caftit la nănău şi gioale???


* Bucată realizată pentru căpcăunii bolovănoşi la inteligenţă care au impresia că înghesuiala lor de clădiri face parte din nu ştiu ce planetă utopică şi angelică, separată complet de mizerabila planetă Românica; iar ei, micuţii, monumente de rafinament, modestie, politeţe, eleganţă, gingăşie, candoare, fineţe…şi alte abureli de genul ăsta, sunt născuţi cu 2 perechi de…membre pentru executat atletism şi alte sporturi din astea…ce implică alergarea. Ei sunt unicii, rasa superioară care s-au despărţit la un moment dat al evoluţiei, de amărâţii românaşi de rând.
De parcă Ardealul (şi în special Timişoara) nu este parte din aceeaşi bătaie de joc, căreia i se mai spune şi Statul De Drept România!
Iar eu nu mai pot cu ei! Mi se face scârbă când mă intersectez cu modul acesta de gândire! Şi îmi exprin sentimentele de prea-mărire, de câte ori am ocazia! (ştiu…acum urmeaza faza cu “Ă-O-LI-CĂ, VA FI SPUS!”, dar asta e părerea mea!)

P.S.: Deşi am încercat să descriu cât mai fidel atmosfera de pe “Tărâmul De Dincolo De Jeg”, nu am reuşit decât să schiţez vârful unui Aisberg. Aşa că las reportăjurelul să vorbească în locul meu; nu se pune că o imagine face cât o mie de cuvinte?
Ei! Aici este doar un filmuleţ de un minut şi ceva…care sper că vă va satisface setea de cunoaştere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu