miercuri, 30 septembrie 2009

M-am iubit cu Mama Natură...


...Pentru că am băgat ca Mig-ul, în ultimele 2 zile, vreo 20 kilometri cu auto-pingeaua diesel din dotare. O plăcere cam de nevoie...dar amănuntul acesta minoritar nu mai contează; important e întotdeauna rezultatul, nu?

EEEEEEEEEEEEEEEEEEE.....APLAUZE! Să vină televiziunea*! Vreau să mă zgâiesc la mine însumi cum îmi zâmbesc prostit dintr-o plăsmoacă din aia uriaşă!! Vreau reportaje la ziar, reclame sclipicioase pe stâlpi! (Sper să nu fiu confundat cu vreo persoană dispărută...)Sau măcar o diplomă platinată, înmânată special şi fără număr, de înşuşi cel mai tare dintre bulibaşi! Să moară Franţa!
Să vadă toţi cât de mult îmi iubesc eu ţara, câte sunt pornit să fac pentru a o păstra mai curată, mai proaspătă şi plăcut uscată prin anumite locuri! (de obicei, acelea pe care le frecventez mai des)

E oficial! Deşi mi se cam pare o ditamai porcărie de imagine numita Earthday (dacă ar fi "Earthyear", poate ar fi jucat rolul acelei picături - mai exact molecule - din ocean), EU PROTEJEZ MEDIUL - DAR MĂ PROTEJEZ ŞI PE MINE, ÎN ACELAŞI TIMP! (rânjesc larg, iar în colţişorul drept al buzişoarelor îmi înfloreşte cu un CLINC!! sonor şi cristalin o steluţă orbitor de imaculat de albă, de-ţi fură toată privirea)



P.S.: Când eram (mai) tânăr şi (mai) neliniştit, potenţa sportivă mă ţinea până pe la vreo 25 km pe zi. Nu că mă laud...doar că mă mai dau şi eu mare, uneori chiar ocean!

*De ce numai rozalii balonaţi de pe lângă cârma ţărişoarei să aibă parte de faimă, când se dau ei mari eroi că fac sport zilnic? Doar pentru că mai urcă vreo 2 etaje cu aparatul mergător propriu? Păi în ritmul acesta....te pomeneşti că o să te numeşti mare atlet şi când roteşti privirea de la stânga la dreapta, clipeşti, ori respiri! Sau când înghiti de cel puţin 100 de ori pe zi! Pentru că şomoiogul alimentar face mişcări peristaltice prin tubul digestiv, pentru a evolua în starea de agregare a îngrăşământului NATURAL! (tot cu natura, deci ce mai vreţi??)

Deoarece se spune că orice sport (chiar şi sticlismul şi halberele) ajută la ambient, rezultă că ei sunt mediatizaţi ca fiind ocrotitori de seamă ai planetei! Prin deducţie logică, şi eu merit un premiu....

marți, 29 septembrie 2009

Câteva frânturi dintre iluziile exaltate care macină un ochi privitor




By Andra (Guest-post)

Motto:
“Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie”

Ce este omul? Profa mea de biologie din liceu spunea că omul este ceva distinct, care se află pe treapta cea mai de sus a evoluţiei, ceva dincolo de limita superioară a ei. Suntem fragili, firavi, o trestie în vânt sau un grăunte de nisip într-un ocean de vise…Suntem nişte animale superioare…înzestrate cu o inteligenţă care nu o folosim, care ne încurcă. Suntem Homo faber, Homo creator, Homo urbanus…suntem doar nişte animale care îşi ghidează viaţa după nişte instincte. Uneori, după modul cum ne comportăm, parcă jignim până şi regnul animal; aşa că doamna profesoară de biologie cred că avea dreptate…suntem ceva în afara canoanelor.

Am ajuns în mileniul III. Pe mica noastră planetă albastră am exploram totul…se spune că am descoperit totul; de la misterele din abisurile oceanelor, pâna la enigmele celor mai întunecate păduri exotice şi secretele nemărginite ale Universului. Avem cunoştinţă despre cel mai mic atom al corpului uman, am spart lacătele cunoaşterii în orice domeniu. Acum vreo câteva mii de ani te numeai filosof dacă ştiai chimie, biologie, nutritie, matematică, fizică, istorie, literatură, religie, medicină…măcar o picătură din caleidoscopul vieţii; astzi te numeşti savant…dar într-un singur domeniu. Am evoluat atât de mult, încât nici nu mai suntem capabili să cuprindem cu mintea toate minunile fiecărui domeniu din propria noastră activitate. Avem nevoie de inteligenţe artificiale…deşi după unii, ne folosim doar 5 % din capacitatea creierului. Dacă am utiliza 20, 50, 80, sau chiar 100%....cine are curaj să ghicească de ce am fi în stare?? Poate vom comunica prin puterea gândurilor, poate vom mişca obiecte, poate vom inventa o existenţă de sentimente sau crea mici universuri personale…poate vom fi proprii noştri Dumnezei. Sau poate doar vom înţelege, în sfârşit, ce înseamnă să fii OM.


Am evoluat atât de mult…prea mult a înţelege. Şi totuşi, pe noi ne-am uitat. Avem pretenţia că suntem cine ştie ce popoare civilizatoare, că am ridicat relaţiile interumane la rang de artă. Avem drepturi primordiale, organizaţii mondiale care să ni le apere, principii. Avem doar o viaţă compartimentată şi goală…

Dar mă tot îndepărtez de subiect. Deşi mi-am propus să scriu despre ceva, tot fug de acel lucru…parcă mi-ar fi frică chiar şi să îl pomenesc. Poate este mai greu începutul…sper ca odată abordat, să am curajul să…măcar să mă întreb sincer despre ce am eu ascuns prin fundăturile minţii.

Genetic, suntem nişte fiinţe sociale. Ceva din adâncul nostru ne atrage spre a ne împărtăşi cu cineva. Se spune că este un obicei, că “aşa se face”. Nu poţi fi un pustic absolut, nu poţi trăi departe de ochii celorlalţi oameni. Sau poate da…dar atunci ai nevoie măcar să îi simţi aproape. Măcar să ţi-i aminteşti…ceea ce înseamnă că la un moment dat al vieţii, nu ai fost un om singur.
Cu toţii alergăm să ne îndeplinim nevoia aceasta…a devenit un sport chiar. Dar cumva, printr-o ironie a sorţii, sfârşim, de cele mai multe ori, prin a fi sechestraţi pe propria noastră insuliţă uitată în largul oceanului.

Oamenii de ştiinţă spun că emitem feromoni, că ne găsim “jumătatea” (hehehe) după modul cum sunt descifraţi aceşti stimuli. Că totul este chimic, la nivel de imagine. Suntem atraşi de ceea ce percepe ochiul…deşi toate domnişoarele autohtone au ridicat sentimentele şi adâncurile inimii pe piedestal de cristal. Aşa suntem îndoctrinaţi în fiecare moment…ne-m creat un stardard, pe care încercăm să îl atingem cu toţii. Vrem să fim traşi la indigo cu toţii, să fim…atrăgători. Să avem cârlig. Să fim valabili. Doar că uităm că nu trăieşti alături doar cu o imagine tunată, pe care o scoţi în oraş la film. Conştient asta vrem…dar inconştient ne căutăm pe cineva care să ne înţeleagă, care să ne completeze. Asta înseamnă cineva diferit…nu extras dintr-o cărţulie de codexuri. Imaginea se duce, dar spiritual nu.
Poate de aceea eu nu cred în dragoste la prima vedere. Pentru că atunci vezi doar un trup…Nu cred în acel “declic” imediat, acea scânteie care îmi aprinde vâlvătaia dragostei din suflet. Nu cred că dacă îţi zăreşti prsupusa viitoare pereche, ar trebui să ai pocnituri şi urale în urechi, să vezi artificii sau să simţi că locul se învârte ca o sfârlează neastâmpărată.
Nu cred în nimic…şi totuşi încerc inconştient să fiu în rândul turmei. Un animal social, ghidat de instincte primare sau porcării de convenienţe sociale. Încerc să fiu altceva, dar termin prin a câştiga Cupa Aurită Clişeelor. Urăsc manelismul…pentru că ei au făurit o lume a aparenţelor; dar uneori, am impresia că sunt un reprezentant de seamă al acestui curent cultural şi umanist.
Ei şi-au construit o lume părelnică, a convenienţelor. Un gest nu spune niciodată ce este, şi trebuie de-secretizat. O privire aruncată aiurea prin tramvai are subînţelesuri descifrate doar de maeştri, culorile pe care le purtăm au o anumită simbolistică, cuvintele noastre au dublu înţeles. Şi de cele mai multe ori, aşa este! Pentru că tuturor ne este frică de realitate…Doar că, după o relaţie de o anumită durată, avem curajul să să ieşim dn carapace, să ne deschidem spre partener. Iar atunci apar soţi violenţi care bleastămă momentul când au spus “DA”, apar adevăratele doamne-domnişoare abjecte (sau "ţărănci curve proaste", cum le onorifică un prieten), devoratoare de masculi, apar copii părăsiţi sau cei gen “prezervativ găurit” (cum spunea o glumă…mai în glumă, mai în serios).

Totul ne facem doar noi, cu mâna noastră. Culegem ceea ce semănăm, avem ce ne dorim. O lume a himerelor, un cerc extrem de larg, al deziluziilor reglementate de normele sociale în vigoare.

Uneori avem ceva…nu ştim că este la noi, cât este de preţios; şi alergăm cu disperare să îl pierdem…pentru a avea de ce să ne pară rău. Şi nu regretăm “ceva-ul” în sine, ci ceea ce reprezenta el…ceea ce ne dădea singularitate şi lumina de a străluci în bezna ipocriziei. Dar aşa spune lumea, aşa se face! Aşa este corect, aşa este bine şi frumos! Nu suntem “oameni buni”, dacă nu avem regrete. Credem că undeva în viitor, vom acţiona mai înţelept. Uităm, însă, că vom fi aceleaşi persoane, aceleaşi fiinţe măcinate de temerile viitorului prezent.

De aceea este atât de delicat, chiar periculos, de a da sfaturi; în primul rând că experienţa se câştigă cu vârsta, dar totul diferă de modul de percepere al realităţii. Nu e întotdeauna adevat că un copil ar trebui să asculte de cineva mai mare, pentru că mintea tânără este clară, neîntinată de uzanţele social,este inimitabilă. Iar în al doilea rând…pentru a avea pretenţia că îndrumi pe cineva, trebuie să înţelegi cu adevărat situaţia. Trebuie să o întorci pe toate feţele, să îi vezi dedesubturile, să o rumegi până la ultima firimitură, să o gândeşti ca şi cum ar fi a ta. Doar că toate astea cert timp…timp de folosire a puterii creierului îmbinată cu cea a sufletului.
Dacă nu facem toate acestea…de cele mai multe ori, sfârşim prin a apela la aceleaşi nenorociri de tipare care ne bântuie mintea. Sfârşim prin a vorbi vorbe şi a mesteca cuvinte de oameni aparent inteligenţi. Sfârşim doar prin a ne petrece timpul, fără a spune ceva care să aibă aplicabilitate în practică; doar un amărât de discurs, estetic din punct de vedere al formei, dar zdrenţăros la fond. Ajungem să murim câte puţin, în fiecare secundă.

De aceea i-am admirat întotdeauna pe cei care au puterea de a povăţui, de a te îndruma spre acea linişte care îţi odihneşte sufletul.

De aceea sunt doar un biet om ipocrit, un manelist fără urmă de raţiune. O imagine hidoasă, creată cu scopul de a induce în eroare, de a înşela. Un nenorocit de produs, proaspăt ieşit de pe linia de ambalare a Obştii Moderne.

P.S.: E o mizerie, o utopie, ideea aceea de a schimba lumea. Un singur reprezentant al speciei, care modifică total şi din rădăcini modul de gândire al confraţilor. Pentru că, în primul rând, lumea nu este o maşinărie în care toţi reprezentăm o rotiţă strategică! Asta am vrea noi să credem, dar nu este aşa (din fericire). Din punct de vedere genetic şi empatic, ea înseamnă BIODIVERSITATE.
Pentru a fi fericiţi, nu este nevoie de a trăi într-un loc după chipul şi asemănarea noastră (totul, la nivel psihic). Este nevoie doar de a găsi puterea să ne rupem măştile, să ne comportăm aşa cum simţim în adâncul sufletului…Aşa cum am vrea să fin noi înţeleşi de o terţă persoană.


P.P.S.: cred că m-am abia am terminat de şi eu cu molfăirea intelectuial-filosofă a frânturilor de gânduri. Aşa că rog a nu se lua în serios cele scrise mai sus.

luni, 28 septembrie 2009

Se decide soarta Românicii



Bătaie, Bătaie, Bătaie!!!!!!!
"Dan Nica rupe coaliţia"...şi mie mi se rupe de coaliţie!!! Pentru că nimic nu se va schimba prin munţile şi văile mult iubitei mele ţărişoare. Ori că la guvernare este P.S.D, ori P.D.-L, ori amândouă....pentru mine, pentru Laie din Flămânzeni, Bucilă din Căcăcioasa sau Bulan din Beliş, tot aia e.
Ei nu au nici în clin, nici în mânecă cu viaţa noastră, aşa că nu văd de ce ar trebui să îmi pun eu poalele-n cap că pleacă Cutărăscu sau Nodescu de la cârma lu' naţiune! Credeţi cumva că o să le scadă burtălăul dacă decid aşa (la ora la care scriu, pesediştii sunt încă angrenaţi cu neuronii n furtună; parcă îi şi văd pe micuţi cum se freacă ei pe creierel, încercînd să decină cum este mai bine pentru popor: înăuntru, sau afară; dar sunt nehotărâţi - "înăuntru-afară, înăuntru-afară, înăuntru-afară..." ).
Despre mine...ar putea să făcă cu toţii pe mortul, sau să toţi să imite un titirez - să se ducă învârtindu-se, până în fundul cel mai din fund al Universului!


P.S.: Din câte îmi aduc aminte, graşii ăştia de la partidele veşnic rivale s-au împreunat peste ţară, numai spre binele ei - adică al nostru. Probabil au auzit că anumite activităţi sunt dătătoare de plăceri..
Presupun că acum este tot spre binele ţării - al nostru. Aşa că de ce să îmi fac probleme? Aleşii se sacrifică pentru binele nostru!




Deci: Ce am învăţat noi în frumoasa zi de astăzi????..

duminică, 27 septembrie 2009

Strigătul de ajutor al plasmelor

Acum câteva zile, un reportaj îmi oripila gândurile capului şi mă umplea de revoltă:

"Să rămâi fără serviciu pe timp de criză poate fi dramatic, dar să-ţi dai singur demisia dintr-o multinaţională care te plăteşte cu câteva mii de euro pe lună este o adevărată nebunie. Şi totuşi, un profesionist adevărat nu se teme de criză, iar atunci când banii nu sunt o problemă poate fi uşor să găseşti chiar o slujbă şi mai bine plătită.
Acesta este cazul lui Carmen, o femeie care a spulberat mitul multinaţionalei. A demisionat acum trei luni. Susţine că nu mai putea.
Avea un salariu de invidiat, pentru care muncea mult. Dar nu asta era problema. Pur şi simplu, făcea de 12 ani acelaşi lucru.
Carmen vrea altceva şi o spune în stilul ei. A închiriat un uriaş panou chiar în Piaţa Unirii. "Angajaţi-o pe Carmen!" În celălalt colţ al uriaşei pieţe, un tablou electronic dă acelaşi mesaj. Panoul şi afişajul de la Unirii o costă pe Carmen cel puţin 4000 de euro pe lună.
Soluţia a funcţionat imediat. Carmen spune că, după o săptămână de la afişarea mesajului de la Unirea, un om de afaceri a fost atât de atras de ideea ei încât i-a promis că o să îi mai amplaseze 14 plasme în tot Bucureştiul. Cam aşa se poate naşte un brand. Nu a acceptat. Nici nu a refuzat. E prea devreme."
[www.antena3.ro]



Aşa, şi??? Care e ştirea, că eu nu pricep nici bătut! Şi de când au început ăştia să le facă reclamă unor şomeri, în cadrul unui jurnal de ştiri şi la oră de maximă audienţă?

Dar să o luăm de la origini...pentru că materialul cu pricina mi-a ridicat o serie de întrebărici:
1. Tanti asta cică e manager de marketing şi are 17 ani de experienţă în domeniu. De 12 făcea acelaşi lucru...ceea ce înseamnă că de atunci se află într-o poziţie de top (parcă aşa se spune).
Dar nu pricep cum a reuşit să ajungă aşa sus, în doar 5 ani. În stilul ei propriu? Pentru că este devotată muncii pe care o prestează, este muncitoare şi încrezătoare în forţele proprii??? Hai băi...fii serios! Nu mă-nebuni, că mă tâmpesc mai rău decât mă aflu în prezent!
Cunosc persoane care s-au angajat în laborator, ca tehnolog chimist. Pâna la titlul de "inginer" mai erau vreo 2-3 trepte şi apoi urma managerul de laborator. Avansarea de la o funcţie la alta se făcea prin susţinerea unui examen sub supravegherea conducerii departamentului şi a câtorva specialişti "de afară"; doar că...probele astea aveai voie să le dai la cel puţin 6 luni distanţă, oricât de geniu destoinic ai fi fost. Totuşi, de dragul povestirii, să presupunem că erai cel mai capabil din toată firma şi treceai fluierînd (şi din prima) de toate obstacolele. Ca să poţi deveni inginer, trebuia să ai o vechime minimă de vreo 3-4 ani, iar pentru manager de laborator...îţi trebuia o experienţă ce se învărtea în jurul a 7-8 ani de muncă.
Este cu totul alt domeniu ce povestec eu...dar presupun că mecanismul de evoluţie este aproximaţiv acelaşi. Şi atunci, cum să cred eu că asta a ajuns în doar 5 ani director de marketing??? Chiar ne crede atât de proşti, de idioţi? Chiar în halul acesta ne insultă gândirea? Chiar aşa? Să ne prostească în faţă? De fapt...ce să mai zic? Batjocura şi prosteala pe şleau se poartă zilele acestea pe la noi...

2. Presupunînd că e aşa cum spune duduia şi ea este vreo eminenţă în domeniu. A stat la alţii, ca să lanseze nu-ştiu-câte-mărci-noi (în sensul că a aşteptat după manechinele alea de muncitori, care se mişcă mai ceva ca ochii mortului - că doar nu muncea ditai şefa, cu mânuţele ei finuţe şi manichiurizate...ea e doar cu ideea; face parte din categoria ălora cu mapa, nu a celor cu sapa). Cum mama măsii s-a plictisit tocmai acum de ceea ce făcea? Când se dă afară pe rupte?? De ce nu a apucat-o sila anul trecut, acum 2 ani sau peste ceva timp din viitor? De ce tocmai acum? Îi e ruşinică să recunoască că i-au dat şefii un ghiont în coaste, de au aruncat-o în stradă, aşa multipotentă cum se afla ea??
3. "Nu-i şomer de rând, ea este capul vieţii şomereşti!". Deci...a lucrat, s-a plictisit, a demisionat. Nu din cauza banilor, nu din cauză că muncea prea mult. Ci pentru că devenise frigidă, nu mai simţea pic de plăcere. Şi-acum vrea job nou tot în marketing? O tufleşte pe masă (pe planclardă, mai precis) şi arată la toată lumea diploma ei...Păi parcă se plictisise! Nu aşa spunea mititica? "Angajaţi-o pe Carmen!" De ce se milogeşte în halul ăsta, pe o ditamai plăsmoacă din centrul oraşului?? Nu mai are bănişori??? Dar de ce ţine să ne informeze că ea plăteşte peste 4000 de euro lunar, pe o asemenea excentritate?? Strigă după ajutor cu demnitate, "în felul ei"?? Da...sigur! Îmi lipesc şi eu c.v.-uri în gară sau, şi mai şi, mă cocoţ pe Casa Poporului şi ameninţ că fac un plonjon cu triplu şurub dacă nu sare cineva cu un job! Ieftin şi eficient! Oricum vede mai multă lume...sau măcar televiziunea! Şi fără să dau mii de euro!
4. "Mă ghidez după motto-ul că nu există imposibil". Vai...da ce cuvinte încărcate de substanţă şi mobilizatoare la dorinţă! Parcă îţi şi vine cheful de a muta munţii de la locul lor, pentru a-ţi trage o viloacă cu vedere!
Făi draga mea mult iubită! Dacă ceva nu te atinge, atunci el nu există? Nu există imposibil? Şi te pomeni că banii nu sunt o problemă pentru că eşti o femeie foarte capabilă...nu ca prostănacii ăia care mănâncă mămăligă cu cenuşă şi ciorbă de ghete, care nu sunt în stare să îţi mişte burtoacele decât pentru 450 de lei pe lună! Trag la jug ca boii, asudă sânge şi noroi, dar nu îi duce mintea să ceară şi ei mai mult...NĂTĂRĂII!!!
Ia încearcă să trăieşti măcar vreo 3 luni din salariu minim pe economie (din care să mai ţii în şcoală şi 2 copii, să plăteşti chiria - presupunem că nu ţi-a crescut încă reşedinţa proprie şi personală în spatele curţii, să iei ceva medicamente dacă dă boala-n tine şi ...în principiu să treci prin micile problemuţe ale viaţii), apoi să vezi ce se restrânge plaja senzaţionalelor tale dictoane! (cum spunea cineva, acum vreo 10 ani, referitor la problema rasismului din State: "If you're white, the sky is the limit! If you're black, the limit is the sky!" - Adică, în traducere liberă pentru rasismul pecuniar de la noi: "Dacă ai bani, eşti înţeleptul care adică îl doare la bască de Blaştina neputinţelor; dacă nu ai bani, eşti un...un...incult nenorocit, fără viziuni de ansamblu asupra vieţii").

5. "Un om de afaceri a fost atât de atras de ideea ei, încât..."... Mă aşteptam să pic sub masă de uimire! Să cad grămadă pe jos şi să mă aduni cu făraşul şi mopul! Mă şi gândeam că a pus-o director peste un concern intergalactic, sau măcar că a angajat-o pe un flecuşteţ de miliard de euro. Când colo...Shit! În puii mei, LA NAIBA!!! Ce ghinion ireal de fenomenal poate să aibă domniţa acesta...mi se frânge în bucăţi, sărmanul meu sufleţel! Marele mahăr "i-a promis că o să-i mai amplaseze 14 plasme în tot Bucureştiul"! Păi şi-a bătut joc de ea, cu tot talentul de care era în stare! Adică....eşti bună, eşti genială, eşti o lumină călăuzitoare...dar mai caută şi pe la alţii! Pe noi ne orbeşti prea tare, la noi este plin şi nu mai avem nevoie.
Cum aşa ceva? Spuneţi-mi şi mie...cum de se poate întâmpla aşa o catastrofă? NE-NO-RO-CI-TUL!!! Auzi, auzi! În loc să îi dea ceva de muncă la săraca fată miliardară, el o ajută să îşi facă reclamă!

Una peste alta...
Poate o fi plină de talente, aşa cum spune. Nu m-a deranjat că e şomer, dar se scaldă în bani. Nu mă prea interesează că îşi face şi ea reclamă, că cerşeşte cu stil. Nu mă indignează că e inovatoare, că are idei inedite pentru promovarea propriei persoane...Dar aşa de multă aroganţă? Păi fiinţa asta se bălăcea în tupeu!!Bâţâia cu încetinitorul din cap, rotungea cuvintele în vârful limbii şi bălmăjea mereu ce proiecte, medii de afacere, iniţiative şi propuneri care să îi placă...Iar ea o freca la rece pe acasă, departe de toate conceptele astea pretenţioase!
Dar nu aici era buba, că încă simt cum mi se năruie. Dar de ce trebuia eu să ştiu că ea e şomer de lux şi a deemisionat de la un salariu de 5000 de euro? De ce trebuia eu să îmi încarc memoria cu suma pe care o plăteşte pentru un panou (deşi nu mai are venituri - ceea ce implicit, sugerează că are o avere imensă)? De ce trebuia eu să aflu ce mândră este că are nişte prinţipuri şi o filosofie (cea) mai superiaoară ca a multora? De ce mă interesa pe mine că după interviu, are o întânlire pentru discutarea unui proiect???

Chiar atâtea tone de nonşalanţă obraznică?? Chiar crede că ea e deşteaptă iar noi suntem o claie de proşti???
Mi se face frâmântă sistemul digestiv de atâta silă...

sâmbătă, 26 septembrie 2009

Vine o zi

Pentru că toţi au fost părinţi la un moment dat...Dar câteva cuie ruginite, un capac de lemn, greu de atâta suferinţă şi un maldăr hidos de pământ crud, nu au învăţat să ierte.



marți, 22 septembrie 2009

Lumină Beznă


"Pentru Profu' de Conserve, omul care a încercat din răsputeri să ne lărgească orizonturile până şi-a dat seama că poate muri liniştit, încercînd"

Ipoteză

Cu cât înveţi mai mult, cu atât realizezi cât eşti de neştiutor.

• Demonstraţie
La un moment dat din viaţă, cunoştinţele tale au o anumită mărime…Să presupunem că le îngrădim într-un cerc. Deci, tot ce este în interiorul cercului cunoşti, ce e în afara lui este negrul neştiinţei. Ceea ce înseamnă că intersecţia ta cu necunoscutul se face pe o lungime de 2πR (unde R= raza cercului), egală cu lungimea cercului. Deoarece R= 20 cm (să presupunem), L= 40π cm. Nu????????
Te consideri un geniu…din moment ce porţiunea de ignoranţă este atât de mică.

Timpul trece...iar tu acumulezi din ce în ce mai multe informaţii. După câţiva ani, înţelepciunea creşte de 100 de ori şi îţi poate fi cuprinsă într-un cerc mult mai mare, cu R= 2000 cm. De aici rezultă că L= 2πR = 4000π cm. Doar că, asta nu înseamnă că lungimea de contact cu Spaţiul Obscur a crescut?

• Concluzie
Deşi pata de lumină a inteligenţei tale s-a mărit mult mai mult, ea se află în contact cu o cantitate tot mai mare de beznă, de necunoaştere. Şi îţi dai seama, mai acut, de uriaşa şi propria ta incultură.


Acum înţeleg eu de ce strămoşii noştri ciobani erau mult mai fericiţi! Ei nu îşi făceau probleme decât referitor la momentul transhmanţei…Nu aveau mobile, care să rămână fără semnal sau baterie, când ţi-erea lumea mai dragă; nu aveau internet, cablu, sau alte facturi de plătit (care intră la categoria de "întreţinere"). Nu îi interesa de Gipane cât Titanicul, îi durea fix la toiag de fanarioţii care înfulecau până la spargere din avutul ţării. Li se rupea de păpuşicile care votează legi aberante în parlament, nu voiau să se afirme în domeniul carierei. Nevestele nu le cereau gentoace, farduri, vizite la coafor, şube de firmă…iar ei nu se dădeau de ceasul morţii că ar trebui să cumpere aşa ceva. Nu erau terorizaţi de înspăimântătoarele E-uri sau de diferite pandemii de gripe animale. Nu ştiau de ultravioletele ce penetrează (aşa cum cerneala penetrează această cretă – la acest moment, se arată creta imaculată, albăstrită la un capăt) subţirelul strat de ozon, habar n-aveau că fenomenul acesta se datorează freonului de la instalaţiile de răcit; de fapt…nici nu aveau asa ceva! Nu îi interesa de ploi acide sau fragmente de rachete alungătoate de furtuni, care să le cadă în cap, ori te miri ce alte minuni dintr-astea.(pe principiul “Ce nu ştii, nu-ţi face rău”)
Universul lor era format de turma de oi, stâna, apărarea staulului şi mulsul mioarelor. Dacă voiau să se căsătorească, erau fericiţi să găsească pe cineva cu o zestre cât de cât, şi gata. Problema era rezolvată…

Pe cuvânt că uneori aşa mă ia un dor să-mi iau câmpii….de-mi vine apă-n gură! Mi-aş extrage din creier, cu o siringă (sau baghetă…în stil Harry Potter), toate cunoştinţele pe care le am (sau ar trebui să le am), apoi m-aş cocoţa în vârf de…Bucegi (că dacă zic alţi munţi, iar spune nenea preşedinte că nu-s patriot şi mi-e ruşine cu ţara mea)! Nu mai vreau să văd, nu mai vreau să mai aud, nu vreau să mai ştiu nimic! Beau apă de ploaie şi mă hrănesc cu licheni asortaţi cu scoarţă de copac….câte zilişoare oi mai avea de trăit.
Macrocosmosul meu de intelectual se limitează doar la o cocioabă între brazi şi la păduricea de din împrejurimi!

High, High...to the flower sky!!!!!


Văd că e mare învolburare de idei privitoare prin lentile Armani, cu chestiuţa asta....cum îi zice, cum îi zice??? A, daa!.... legarizarea prostituţiei şi a drogurilor uşoare...

Nu ştiu despre alţii, dar eu sunt de acord! Nu mă mai pot ascunde, nu mai pot minţi atâta puhoi de lume...care mi-a dăruit încrederea ei!

Vreau să se dea undă verde la târfe, să poată suge şi gura lor un ban cinstit (păi numai pântecoşii de afaceri să facă asta nederanjaţi????????); vreau să se găsească droguri în alimentară, întăritoare care să ne umfle curajul de a le plăti pe fătucile prestatoare. Îmi doresc din fundul inimii să îmi pot cumpăra cinstit şi corect măcar un pui de AK-47...Vreau ca tancurile să se vândă la reduceri în show-room-uri, sau chiar la promoţie (cumperi două şi îl primeşti pe al treilea gratis), când vin sărbătorile! ("Mamiiiii....numai cheiţele astea mi le-a adus Moşu'? Nu...puiu'mamii! Dar Panzerul nu a încăput sub brad şi te aşteaptă în faţa garajului...") Visez la tarabe multicolore aliniate de-a lungul şanţurilor pline de lături, unde să am rachete sol-sol şi sol-aer pe alese! Vreau să am la centură măcar un Beretta de 9 mm, dar muniţia pentru el să coste cât un yaht de megalux (în felul acesta, dacă sunt împuşcat din greşeală, atacatorul va veni disperat să îşi recupereze marfa: “Băi! Tu ştii cât mă costă pe mine glontele ăsta?? O AVERE!!! Nu îl pot irosi pe tine…un Neica Nimeni, un Ducă din Luncă!…Ia dă-l încoa, să i-l trimit în dinţii cui merită! Mama lui de… BIIIIIIIIIIIIIIIIIIIPP BIP BIP BIIIIIIIIIIIIIIIIIIIPP”) - bucată cenzurată din cauza utilizării unui limbaj care a depăşit orice limită a obscenităţii. Dar este legal şi asta, staţi calmi! Nu săriţi aşa.........
Jinduiesc eroic după o bazuka de ultimă generaţie, cu care să trimit la Creator pe oricine mă calcă pe coadă!
Vreau să se legifereze furtul şi tâlhăria; vreau să văd tineri la fiecare colţ de stradă, cum se rup în figuri de Aikido, Wushu sau Jeet Kune Do, caftindu-se cu vitejie până la ultima suflare. Sper ca răpirea şi violul (mă rog...nu prea ar mai fi nevoie de asta) să fie la ordinea zilei, iar turismul cu avioanele deturnate să ne aducă milioanele de euro de la capătul tunelului.
Vreau să se arunce în aer puşcăriile, să se ardă toate cărţuliile cu legi şi alte reguli din astea de conduită, care ne îngrădesc libertatea.! Vreau să fim liberi, nesupuşi şi neliniştiţi! Să crăpăm de beţi în timp ce ne gonim bolidul cu viteza sunetului, să fumăm iarbă şi alte căcaturi din astea, până ni se mumifiază plămânii!

VREAU SĂ SE LEGALIZEZE TOT CE EXISTĂ PE LUMEA ASTA, FĂRĂ LIMITE DE VÂRSTĂ!!!! VREAU ANARHIIEEEE!!!!

ŞI FAZA CEA MAI TARE....FLAVOUR-UL CEL MAI DE SEAMĂ, L-AM PĂSTRAT PENTRU FINAL: DACĂ AM RĂBDARE, TOATE DORINŢELE MELE OR SĂ FIE CONFORME CU LEGISLAŢIA LIPSĂ CARE TOCMAI A FOST VOTATĂ DE ALEŞII NEAMULUI!!! URA! URA! URA!

Băi, dragii moşului! Voi sunteţi în firea voastră?? Aveţi toţi boii în ogradă? Vi s-a atrofiat ghemul cu neuroni şi gândiţi cu dosul??? – ca să nu mai zic cuvântul foarte urât “cur”...


Aţi intrat în anul morţii şi încercaţi să vă bucuraţi la maxim de fiinţarea pe planeta asta păcătoasă??? V-a intrat un carcalac la şira spinării şi scurtcircuitează expresul cugetărilor către CREIER??
Deocamdată, nu vreau nimic din ce se află mai sus...dar dacă aş fi simpatizantul lui Bin Laden? Să înţeleg că va fi posibil, într-un anume viitor..din viitor?
Sau...poate că vreau! Pentru că sunt prea drogat (uşor), ca să mai disting binele de rău...

Nu s-a mişcat nimic în ţara asta, timp de 20 de ani (nici nu îi vine să cred cât am îmbătrânit aşteptînd!) şi aveţi vreo impresie că dacă ne stupefiem, o să fie mai bine??? Sau...şmeee-cheee-raaa-şiiii-loooooorrrrrrr!!!! Dacă nu sunteţi în stare să faceţi ceva, măcar să ne creaţi iluzia că totul este bine! După o gură de aurolac,...totul este pufoşel şi rozaliu (ca grumazu' dat în fiert), plin de inimioare şi floricele şi aripioare şi muzicuţe şi drăgălaş şi scumpiţik şi aşa ce-mi vine să vă strâng la piept şi să vă iubesc mult, mult mult de tot!


P.S.: PETIŢIE
Subsemnatul domiciliat aici vă roagă a aproba ca imn de stat o traducere (că doar suntem români şi ne mândrim cu ţara noastră; nu merge ceva în engleză...) a melodiei de mai jos. Aşa o să ne mobilizăm mai uşor...sau poate nu!





AFROMAN - BECAUSE I GOT HIGH


UPDATE-ÎNTREBARE:
Dacă până acum am tot într-o stupefiere, se cheamă că ne-am drogat în neştire?

luni, 21 septembrie 2009

Copiliţa fără de prihană

- Introducere:
A venit, a venit toaaaa-mnaaa...
Păsărelele au plecat în ţările calde...oamenii harnici au recoltat "mere, pere, în panere şi gutui amărui, cu puf galben ca de pui...şcolerii au început mult iubita şcoală...sesiunea de restanţe a studenţilor abia ce s-a gătat (ne revedem la re-re-uri)...iar boboceii într-ale facultăţii sunt înnebuniţi să-şi găsească un locşor la un cămin fain (cam greu de găsit aşa ceva), sau un cuibuşor de nebunii mai retras de ochii curioşilor indiscreţi (asta găseşti pe toate drumurile), unde paraşutele să stea ceva gen...



...ca să se roage pentru iubire, pace pe Pământ şi o viaţă mai frumoasă...cu gentoace sclipicioase, ţoale de la Milano, ineluţe cu diamant de cel puţin 2 tone, pe falangele-cârnăciori...

- Cuprins
Este prioada marilor frăsuneli cu administratorii care dau un loc în cămin, doar contra unei sesiuni de hunga-punga...Lumea se scandalizează, tinerele gingăşii iau foc şi se simt lezate în mândria psihicului lor de sensibiloase, televiziunile tocşoiesc cu avânt, întrebîndu-se cum este posibil aşa ceva, într-o perlă a Uniunii Europene...un colţişor de rai, o nestemată civilizatoare a coroanei planetare!

Chestia e că eu m-aş grăbi să sar la concluzii, mai ales că există şi studente care se vând de bună-voie, pentru te miri ce rahaturi de favoruri:



Ştiu...e oripilant, chiar greţos! Dar dacă urlă disperarea în sărăcuţa fată şi mai are şi o lipsă acută de...note sau cazare, administratorii şi profesorii s-au cam învăţat. Nu mai aşteaptă să li se ofere, pentru că îşi iau singurei...sau măcar încearcă. Mai dau ei chix, dar, când mergi la alimentara de pe colţ, nu prea mai întrebi dacă are pită; pentru că ştii că răspunsul va fi afirmativ...Cam aşa e şi cu târf...tutele autohtone. Necazul mare e că boşorogii ăia libidinoşi s-au învăţat cu nărav şi nu fac diferenţa între o parfumerie şi o alimentară, între o domnişoară respectabilă şi o paţachină cu elastic în loc de coloană vertebrală. Iar aici e de rău...adică merită spânzuraţi de...merită să moară în chinuri, în stilul David Carradine.

Dar să revin la fărsuţa de mai sus..pentru că mi-a ridicat ceva întrebărila nivel mansardă:

1. Cum puii mei drăguţa studenţică nu îşi înşela iubitul, când ea dădea recitaluri la microfoanele altora? Sau înşelatul ăsta se referă doar la anumite locuri...bine poziţionate şi fixate pe harta trupuşorului? La fel ca şi dragostea...care are doar anumite căi de a se manifesta?

Odată, când eram eu tânăr şi neliniştit, o doamnă sexagenară mi-a spus să nu îmi fie frică de căsnicie...deoarece oricum iubirea aceea de la început se duce în cel mlt 3 ani, pentru a lăsa loc unui respect reciproc imens - care va dura pentru tot restul vieţii. Nu am aprobat-o şi nici acum nu-s de acord cu ea...
Dar fătuca asta nu avea nici picăturică de stimă! Era doar ceva de suprafaţă, ca să ia ochii la proşti...O spoială mucegăită, o hidoşenie de fidelitate pe care ar fi vrut să o creadă şi ea!

2. Cică se logodea cu iubitul ei mult iubit...pe care nu l-a văzut în viaţa ei. O prosteală de legătură pe mess, şi atât! Iniţial am crezut că e un monument de neghiobie (până şi Buzdugan a pufnit în râs, pentru o fracţiune de secundă)...doar că, după ce am mai rumegat puţin, am constatat că e o ditamai târfă+curvă, care-şi cunoaşte foarte bine interesul! Pleacă să se unifice cu jumătăţica corason-ului ei, rabdă şi ea până i se acord cetăţenia, apoi...o merge, n-o merge...ce-o vrea Domnul! Ea a devenit femeie de succesuri, trăitoare în fiţoasa Americă! Şi dacă îi mai toarnă şi un copil la săracul fraierăştean, chiar s-a aranjat pe viaţă! Ia pensie alimentară şi nici că se mai întoarce prin aceste binecuvntate landuri de cios...

3. De unde ştie ea, micuţa, că prestaţia ei merită un 7 sau un 8? Chiar aşa de fenomenală se crede?? Sau părerile astea bune vin după ani de practică asidua...

4. Sper că toată lumea s-a prins că nu e la prima tentativă de acest fel...şi că doar a minţit cu gura plină! Ce era să mai zică şi ea? A ajuns de râsul curcilor! Taci şi înghiţi în momentele astea...sau mă rog!

- Încheiere:
CE ORIBIL ESTE TOAMNA!!! Toate diveniile îşi dau arama pe scârbavnica lor feţişoară suflaţă în aere de lux...



- Concluzie:
Nu îţi vine să le stârceşti capul ca la viermi, unor asemenea ciurucuri? Tu înveţi de-ţi tâmpeşti creierii, iar alea se destrăbălează prin cluburi nocturne! Apoi, în sesiune, iau îşi iau examenele...doar pentru că ştiu să lucreze din gură, fund sau mai ştiu eu ce organe opţionale!

P.S.: Şi Băselu' se tot dă de ceasul morţii că tinerii sunt plini de scârbă pentru ţara asta!

Doar că nu ţara, valorile, cultura, simbolurile ei provoacă scârbă! Ci faptul că e locuită de asemenea nemrnici fără scruple!!! Pentru că este condusă cu mână forte, drept spre eşafod!Sila şi greaţa este provocată mai abitir, tocmai de ăia care şi-au luat angajamentul că ne vor conduce spre o viaţă mai bună, sau cel puţin, cât de cât normală.



P.P.S.: Chiar dacă întâmplarea este destul de veche, ea este reprezentativă pentru ţărişoara în care ne ducem zilele. Decăderea morală în care ne aflăm, nu s-a vindecat. Dar s-a agravat şi mai mult....s-a întins, violent şi atroce, peste toată suflarea neamului.
Pe scurt, ca să îi fac o bucurie la domnul preşedinte...MI-E SILĂ!!! DEZGUSTUL MĂ SUFOCĂ, REPULSIA MI-A AJUNS PÂNĂ LA OS!! SENZAŢIA DE VOMĂ MĂ CUTREMURĂ PÂNĂ-N RĂRUNCHI!!!

vineri, 18 septembrie 2009

The future begins today

Ministreasa Udrea este premiată pentru imaginea de “femeie încăpăţânată şi afurisita” pe care şi-o ştampilează cu sârg pe distinsu-i chip (“Păi şi ăsta-i un motiv de laudă? Vai…sunteţi cea mai nasoală femeie pe care am văzut-o în viaţa mea! Să bem pentru asta!”). Băselu’ laudă cu patos (pe principiul: “Zicea Patos către ei”) turismul “extrem de eficient” practicat de Elenuţa (nu aia parlamenţăcioasă la europeni), apoi se rupe în talente şi realizări, în timpul unui discurs – cel mai bun somnifer, credeţi-mă pe mine!. Guvernu’ se asumă* de zor în nişte porcării de legi, care cică ar scoate ţara din că…căderea în care se află. Magistraţii se continuă în grevă. Boc cel “mic la stat, mare la sfat” îl tot ameninţă pe Badea cu mănunchiul de pene şi borcănaşul de super-glue. Autostrăzile ba se fac, ba nu se mai fac, din lipsă de fonduri. Iacob Ridzi scoate iar capul din nisip şi dă în judecată pe mă-sa ştie cine, pentru a creea o diversiune şi a reuşi să o scoată cumva pe pretena ei cea blondină până-n sistemul nervos periferic. Unii taie panglica de inaugurare, unii sunt in toi de discurs mobilizator, cu vena umflată pe tâmple şi faţa roşcovă de atâta indignare…Unii (mascaţi şi înarmaţi) jefuiesc cu spor maşinile blindate ale băncilor, alţii clonează carduri…
Românica e un teatru, unde spectatorii râd, plâng în hohote, înjură şi inventează noi semen ale respectului mut, se zgâiesc atenţi să mai descopere încă un indiciu referitor la Elodia sau se bălăngăne fericiţi şi ameţiţi, în tip ce in difuzoare urlă “Sunt un jmecher cu valoare şi de restu-n cot mă doare!”

Dacă aş privi totul din exterior, pe cuvânt că m-aş îngrăşa de atâta râs! (cu riscul de a deveni obez). Ce Pablo Francisco, Chris Rock, Gabriel Garcia, Chris Tucker, Robin Williams sau Jerry Seinfield? Dacă ţara asta s-ar aburca pe o scenă (cu scânduri din alea umflate la preţ), ar creea cel mai tare Stand-up Comedy din toate timpurile… Am fi Stăpânii Lunii, am primi premiul întâi cu coroniţă de trandafiri, centura W.B.A. a Hazului şi…cam toate distincţiile mai speciale care există pe lumea asta!
Şi mă întreb: “Mai există, oare, vreo scăpare? Ne mai lecuim noi, vreodată? Mai apuc ziua în care voi fi şi eu mândru că locuiesc pe meleagurile astea, sau e cazul să părăsesc ţara asta, ca pe o cocioabă plină de ciumă? E clar că ne trebuie o schimbare, ne trebuie “ceva” major….dar nu mă mai pot exalta la toate ţoapele copilaroase care fac revoluţii internautice, sau la promisiunile pe care le scot aleşii pe gură şi apoi micţionează cu drag pe ele. Nu mai pot spera într-o minune, pentru că doar unii au de câştigat din trebuşoara asta; iar eu m-am săturat până-n gât! Sincer, chiar aş vrea să locuiesc într-o ţărişoară mai normală…şi dacă ar fi ceva de făcut, dacă cineva ar descoperi o cale viabilă prin care se poate ajunge la nenorocirea aia de luminiţă de la capătul tunelului, eu aş lupta. Serios. Doar că…Blestem! Nu prea există aşa ceva!”

Unii mai deştepţi ca mine spuneau că ei au încredere în generaţia care vine după noi, au încredere în familie şi în filosofia ei. Dar…

Stăteam frumos la rând în sucursala unei bănci, pentru a-mi plăti dările către stat (ca un cetăţean onorabil ce mă aflu). Şi în faţa mea, nişte neni deschideau un cont…pentru Ciobanu Mario! La început am crezut că ei zic Marius, dar înţeleg eu ca cucu-n gură, că m-am îmbătat eu si nu mai aud cum trebuie…dar…au repetat! CIOBANU MARIO!!!
Băi, ce nume e ăsta?? “Ciobanu”, hai că am mai auzit…şi la fel şi “Mario”. Dar alăturea?? Părinţii ăia au fost beţi, când şi-au botezat odrasla?? Ce mama mă-sii?? Am mai auzit eu de un domn Boschet care au ajuns preşedinte, sau de Suliţe cântăcioase…dar ăştia barem erau botezaţi în limba lor. La noi e o nebunie completă!
Nu mă înţelegeţi greşit…”Ciobanu”e un nume respectabil. Dar Mario???? Îmi aduc aminte de demenţa care lovise Românica pe timpurile Dalass-ului, când nu mai existau alte nume de botez decât Jere, Bobby, Clif, Suelen, Pamela sau Mis Eli…Animalele erau denumite aşa, prichindeii născociseră jocuri de cuvinte cu numele astea, iar unii mai norocoşi chiar se intitulau în modul acesta...mai exotic!
Să revin la familie…ori ăia-s o şleahtă de proşti cu neuronul leneş, ori o cireadă de parveniţi jegoşi, care vor să iasă ca păduchele în frunte. Ţărănoi care au dat de bani şi acum cred că le-a crescut o pereche (de creier) în plus…adică fix ciobani, dar în sensul cel mai urât al cuvântului!
Ăsta face parte din categoria conaţionalului snob, care stă prin Italia 2 zile şi apoi uită să vorbească româneşte? Prost gust şi neghiobie la maxim! Este ca şi cum te-ar chema Bradpit Ghiorlan, Goodluck Vasile sau Okane (“bani”) Poponeţ. Mai vreau să trăiesc până aud şi de “Alah Păduraru” sau “Ainştain Gunoieru”, apoi gata! Scopul meu pe planeta asta s-a cam înfăptuit…



Şi mă întreb: familiile astea să educe noua generaţie, să ne creeze viitorul mai străluminos ca un soare în extaz tantric?

Acum ceva vreme, îmi căutam pe internet nişte imagini cu picturile lui Salvador Dali. Şi nu ştiu cum face, că intru pe un site (cred că era ceva de socializare, sau aşa)…unde copiii talentoşi cu creonu’ pe cârtie (sau mouse-ul pe monitor) îşi puteau posta lucrările; făceu un profil unde spuneau câteva lucruri despre ei, apoi…dă-i înainte cu tupeu! Celebritatea te aşteaptă nerăbdătoare…
Şi cum vă spuneam…nimeresc eu aici, ca musca-n lapte, fix pe pagina unei divenii, Ea, cu buzişoarele ei sensibiloase ataşate de propria guriţă, spunea: “Sunt o rebela pur-sânge, sexy şi seducătoare, care urăşte minciuna sau prefăcătoria şi iubeşte onestitatea şi adevărul. Ador să călătoresc, iubesc dansul şi…nu am oră de culcare! Deşi am doar 12 ani…nu îm…”
Hoooo…pune frână la cai, că dau cu oiştea-n gard! Ce face asta???


Băi! Cu modul de gândire al specimenelor para-normal de fitzoase sunt obişnuit…poate mai mult decât aş vrea; dar alea aveau măcar buletin! (ca să nu zic altceva, mai nasol).
O fi fency şi trendy să te consideri şefă la sanatoriul de rapan...dive! Însă nu prea mi se pare normal ca o feţiţă de doar 12 ani să afirme că e rebelă şi seducătoare! Tu, copilă! Şti barem ce înseamnă aburelili astea care ai înţeles tu că sună mişto?? Eşti pe modul “copy-paste, cut-paste” şi îţi începi ucenicia în magica meserie a uciderii celulilor codaţi?? Sau eşti vreo progenitură de familie din asta cu pretenţii şi ai învăţat că ţi se cuvine totul, că eşti speciala, extra-ordinara, unica şi neasemuita frumuseţe atroce şi rară??
Eu ştiu că pe la 11-12 ani, hormonii îşi încep monstruasa lor agitaţie; că acum apar zorii linguşiturilor libidinoase, a boticului sculat mofturos în sus…că este momentul când “c” devine “k”, “v” se preface în “w”, iar “i” se transformă în mai cool-ul său frate “y”, dar… CHIAR AŞA?????? CHIAR ÎN HALUL ĂSTA??
Mustul, prin fermentare, are şansa să devină cel mai aromat şi mai nobil vin. Cam aşa se întâmplă şi cu fetele…prin adolescenţă, pot înflori şi apoi deveni acele domnişoare, apoi doamne, care au fascinat dintotdeauna poeţii şi artiştii umanităţii. Dar ce te faci când fermentaţia transformă vinul în oţet şi adolescenţa preface bobocelul de trandafir într-o…curvă penală, odioasă şi ofilită?
Totuşi, nu mă pot abţine să mă întreb care le vor fi clienţii. Poate doar disperaţii ăia de crestaţi pe polatră...



Deci, m-am lămurit! Tânăra generaţie nu poate reprezenta Marea Salvare a Neamului. Poate doar Marea…Dezmăţare!!…

Şi totuşi, eu chiar vreau să mai încerc! Vreau să sper, vreau să cred că metastaza în care ne aflăm se va transforma, miraculos, în ceva care să ne dea putere…Aşa că voi continua! Chiar dacă familia nu mai are speranţă iar copiii sunt o cauză pierdută…poate cei care acum sunt în preajma majoratului?
Acei cavaleri nobili care visele lor cel mai mare este să marcheze la bagaboande tunate şi-n limbă? Şmecheroşii cu tupeu, idolatri de Caltaboş cel Grozav şi Târtiţa de Aur?? Ăia crestaţi pe ecuatorul scalpului, care bagă din darabană la bidon, pentru a-şi etala ăăăăoiala gâjâită cu sensibilitate, pe care o scot prin bălăngănirea omuşorului? Frângătorii de pipote cu ţepi pe bostan, perciuni tip “pumnal”, gulerul de la tricou sculat erect în sus şi lănţocul de W.C. atârnat pe după cefălăul în triplu exemplar?? Inconştienţii care se cred Şumacheri (că rimează cu “şmecher”) şi se fleşcăiesc printre fiarele bolidului, dar mai omoară şi pe alţii nevinovaţi? Păi ăia nu-s în stare să-şi vadă de perspectivele lor amărâte, d-apoi de cele ale unei naţiuni în moarte clinică…
De târâturile tip(e)dorobanţier nici nu mai amintesc! El ar fi bune…numai dacă ar locui la o spelucă de bordel! Dacă s-ar aprinde felinare roşii prin toată ţara, atunci, DA! Ar fi pe primul loc, dar numai la actul babardirii contra-cost! Că doar nu e o obligaţie…e o necesitate care trebuie făcută!





Farsa amanta braileanca 1
Farsa amanta braileanca 2


E clar! Nu mai avem speranţe, măi oameni buni!…


Să nu credeţi cumva că sunt vreun monument de pesimism, sau că am picat iar în nu ştiu ce decrepitudine! Numai că…decât să mai sper în ceva frumos, apoi să mi-o iau în dinţi şi să mă tăvălesc prin mâzga dezamăgirii, mai bine mă gândesc la ce e mai rău şi mă bucur că nu am avut dreptate!

Întrebarea de 1000 de puncte este: momentul acela va veni vreodată??

*Să-mi trag pălmi, dacă eu am priceput ceva din treaba asta cu asumarea! Pentru că ea, ca orice faptă a nobilimii pântecoase, nu se face în condiţii normale; ştiam că “a-ţi asuma” înseamnă să accepţi laudele succesurilor, dar şi consecinţele eşecelor, oricât de hidoase ar fi ele. Ori…eu văd că la lăudat e înghesuială de nu ai loc să arunci un ac, dar când e vorba să iei asupra ta şi porcăriile…nu prea se întâmplă nimic! Nimeni nu suferă de scăderea burtocului sau a averii, nimeni nu face pârnaie, nimeni nu are clintit măcar un fir de păr de pe acoperişul gâtului. Nimeni nu se târăşte neputincios şi plin de sânge prin şanţuri, nimeni nu îşi toarnă ţărână-n cap…Deci: ce mai înseamnă în ziua de azi, “a asuma”? Poate s-a schimbat limba română cât am fost eu la…acolo unde până şi regele merge singur…Sigur, aşa s-a întâmplat!! Nu încape îndoială! M-am înţepenit eu pe stilul vechi, am rămas eu în urmă cu ştiinţa!

P.S.: Intenţionat, am omis persoanele de valoare (oricum, singurul model bun de urmat în viaţă este unul mort) şi tinerii talentaţi, care chiar ar putea schimba ceva în bine. Măcar teoretic…pentru că practic, numărul lor este mult prea mic ca să reprezinte ceva. O picătură de miere într-un butoi de mizerie şi gunoaie râncede…
Trist, dar adevărat.

joi, 17 septembrie 2009

The Spark of Brightness



Concluzia???




Să purcedem cu toţii, spre urnele de votare! Să schimbăm schimbarea! Da, Da, Da!
Să facem să fie pace în lume! Să zboare porumghei albi şi să sufoce văzduhul cu fâlfâirea aromelor gelatinoase de dragoste, pe care le elibereaza de sub minunatele-i pene imaculate! Să ne aprindem căldura în suflet şi în Preacinstitul Calorifer, să pornim ninsoarea de iubire şi să plutim pe aripi de Cupidonel, printre norişorii cei pufoşi!
Să acţionăm aşa cum este mai bine pentru gloria Patriei Mamă!
Să facem să fie bine, nu să fie rău (că e mai bine aşa, credeţi-mă pe cuvânt!)

SĂ NE ZBURĂTĂCIM DOSURILE TINERE LA VOT ŞI SĂ NE ALEGEM ALEŞII!!!!

marți, 15 septembrie 2009

Noaptea târziu, cu mine şi persoana mea


By Krrish

4M.M., with love


Motto:
"Stelele care cad, nu pier.
Stelele care cad, se duc spre un alt cer"
[Taxi - Stelele care cad]

Întotdeauna am spus că nu este important CÂT trăieşti, ci CUM trăieşti. Avem în noi ceva divin...ceva pe care trebuie să îl valorificăm cât timp suntem pe acest Pământ. Uff...dacă aţi vedea ce rămâne dintr-un om după moarte...doar un corp palid şi rece, încremenit în seninătatea lui; apoi, cu timpul... o mână de oase uscate şi înnegrite, ca nişte crăci zdrenţuite şi arse de gerul iernii. Atât.
Şi te întrebi: aceasta să fie oare persoana care mă îmbrăţişa când îmi era frig, acesta să fie cel care luneca pe ringul de dans şi mă purta în lumi exotice, lumi pe care poate nu îmi va fi dat să le văd aievea? Acesta să fie omul care ne-a descreţit frunţile, atunci când credeam că nu mai există speranţă?
Dar nu este acesta. Ceea ce rămâne este doar colivia spiritului; cuşca care ne ţine ferecat spiritul, care ne îngrădeşte libertatea şi o impurifică...pentru că ceea ce am cunoscut noi, încă străluceşte undeva departe...atât de departe încât nici nu putem vedea.

Cine a spus că realizăm ce am avut, abia după ce am pierdut, a fost un geniu. Pentru că a înţeles atât de bine ce înseamnă să fii om, încât a surprins în câteva cuvinte, întreaga esenţă a acestei stări de fapt. La fel a fost cu Michael Jackson, cu Christopher Reeve, Tatiana Stepa, şi acum, cu Patrick Swayze şi Nicu Constantin.

Astăzi, omenirea a pierdut 2 artişti, 2 maeştri...2 comori; noi cu toţii....pentru că valoarea nu are naţionalitate sau graniţe...la fel cum nu are nici prostia şi ipocrizia. Dispreţuim bogăţia care o avem lângă noi, dispreţuim talentul...dar abia când vedem că o lumină este pe cale să se stingă dintre noi şi să se mute în altă dimensiune, realizăm că ne-am trăit vieţile în van. Realizăm cât de seacă ne-a fost existenţa, cât de acută este nevoia de a scoate la lumină scânteia aceea specială, care ne face unici. Ne dăm seama cât de efemeră este viaţa şi cât de repede se poate termina..Timpul trece mult prea repede...iar clipa ce va veni ne poate găsi chiar pe noi, un mănunchi de resturi putrezite, mâncate de carii şi viermi. Şi atunci, doar plângem. Un vulcan înroşit de durere, ce aruncă în aer un amalgam de sentimente tardive şi înlăcrimate, un vârtej de vise şi speranţe neînfăptuite.

Sau poate nu...poate nu ne gândim la nimic. Poate nu avem timp să ne gândim. Poate un asemenea eveniment nu ne impresioneaza într-atât încât să simţim chemarea care se zbate în fundul propriului nostru suflet, care sângerează şi strigă din răsputeri. Un ecou încins, care se va stige aşa cum a pornit.
Poate nu te gândeşti la nimic...nici măcar la întunericul gelatinos care te împresoară lacom, ca o caracatiţă flămîndă. Un întuneric al ignoranţei.

Şi totuşi, acele stele care ard, fără a se stinge vreodată, există independent de voinţa sau credinţa noastră. Acei oameni care au îndrăznit, care şi-au depăşit limitele şi au reuşit să se elibereze, să trăiască cu adevărat, sunt printre noi. Sau au fost...
Au părăsit această lume, la fel cum un nevinovat îşi părăseşte locul de supliciu. Cu capul sus şi cu demnitatea înscrisă pe chip. Indiferent că au ales să plece de pe perna propriului pat(pe sistemul "lasă-mă să mor acolo, pe pernuţa mea"), înconjuraţi de iubirea neputincioasă a familiei, sau de pe o pernă de burete, a vreunui spital insalubru, acele persoane ne-au luminat existenţa, într-un fel în care, poate, nici măcar nu îl bănuim.


Stelele care cad, se transformă în giuvaieruri de lumină. Apoi, după o vreme, redevin stele...







duminică, 13 septembrie 2009

Bine că trăim...

"Trăim bine, domnu' preşedinte? Destul ne-ai minţit! Gata!"
Cam aşa a fost întâmpinat Traian Băsel la Târgul Caşcavelei (nu pricep cauza, dar ăştia la tv. o tot dau cu "caşcavală; De ce oareeee????? Greşeală repetată mecanic, sau prostie în stare crudă??). În acelaşi stil al huiduielilor şi nemulţumirii, cu care s-au pricopsit majoritatea aleşilor neamului care au plecat aiurea prin ţărişoară, cu scopul de a-şi face reclamă pentru o binemeritată campanie prezidenţială.

Sincer, eu nu am luat în seamă ştirea asta, pentru că mi se pare o banalitate. Dar văd că nu tuturor li se pare ceva de trecut cu vederea...aşa că profit şi eu, să mă mai exercit în scrisul de ceva litere. Deci: nişte "Unii" şi-au cam furat-o...Adică...nişte virili capi ai statului au fost taxaţi. Şi ce? Ar fi vrut să fie aplaudaţi, după culmile halulului pe care le-a atins traiul pe aceste meleaguri mioritice??? Ar fi vrut un premiu, vreo distincţie, vreun Oscar sau să se mai găsească vreun dăăăŞtept să le scrie binecuvântări cu păsărici, pe albastrul cerului??? Parcă n-aş crede că sunt chiar atât de cretini...
Plus că, am eu o mică impresie că lor li se cam îmbrăhăne de reacţiile rândaşilor. Îi doare fix la moalele cotului...
A mai fost un pui de ninja care a a promis că face o orgie de creştere a nivelului de trai, ajutat de 15.000 de specialişti, şi nu a făcut nimic; şi-a luat una bucată recipient cu cerneală pe făţău, cioc şi costum, dar tot nu a făcut nimic. De ce aş crede acum că o admonestare ar reprezenta schimbarea?? Sau poate e prea mult spus schimbare...dar de ce aş crede că nemulţumirea unui frustrat ar putea conta? Pentru ăştia cu potenţa mare, important e să scoată capetele pe la toate mondenităţile, să se-ndoape pe gratis şi să se asigure că prostimea le bagă ştampila-n buletine, pe fix căsuţa lor. Apoi...huzureala pe banii altora va continua, fără număr, fără număr. Că doar viaţa nu merită trăită??? Ce mama lu' măsa??

Ce nu pricep eu este altceva...De ce îşi mai pierde lumea timpul cu admonestări fără efect, când pot întoarce spatele la tot ce înseamnă "om politic"? Sfidare până la cel mai înalt grad.
Venea Băsescu, Geoană sau altă somitate în domeniu? Cetăţenii, ca nişte oameni înţelepţi ce se aflau, îşi strângeau carabalâcul şi ce ciorciobâţe mai aveau ei pe la târg, apoi se tirau cu toţii la căsuţele lor. Fără regrete, jeluiri anapoda sau alte vorbe...
Când la manifestaţia venea şi limuzinoaca de guvern, nu mai era nimeni; doar ciulini rostogoliţi de vânt. Praful şi pulberea măcinală de pantofi şi opinci, zburată aiurea de câte o adiere mai neastâmpărată.
Şi o urare de bun venit, scrisă cu sete năprasnică pe un zid mâncat de mucegai, un perete de firidă goală crăpat şi paraginit:

"GU(TU)TEN TAG, DRĂGUŢUL MEU POLITICIAN!!!"

joi, 10 septembrie 2009

Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i....vopsită iarba!


Românaşul ruls (sau “rules”…cum vreţi să citiţi)!! Ce mai tura-vura....gata! s-a stins lumina-n sat, s-au încuiat uşile, s-a dat drumul la câini! Băi, gata! S-a terminat cu şmecheria! Să dăm Caesarului ce-i al Caesarului! Fără reverenţe, plecăciuni şi alte galanterii...ne cocoţăm pe podium în vârful primei trepte, întndem gâtul şi ne aşteptăm medalia!!! Pentru că, da, da, da! Deşi suntem plini de defecte şi ne mai lovim câteodată (cam des) de capacului de cazanului de gunoi (“capacul cazanului de gunoi”, în traducere liberă şi neîngrădită), entitate care colcăie din gros pe ale noastre meleaguri, Dumnezeu ne-a blagoslovit şi cu un dar nepreţuit: inventitivitatea (care, fie vorba între noi, uneori merge...adică depăşeşte cel mai tunat la maxim grotesc).
Dacă americanii veneau la noi acum 40 de ani, nu mai cheltuiau miliarde de dolari pe o presupusă aterizare pe Lună....”Lasă, tăticule, că ţi-i trimitem noi pe cosmonaşii ăia, făcuţi pachet şi sigilaţi în ceva care are în componenţă tăblăria de la conserve...Cum??? Păi noi facem dintr-o mâţă amărâtă, ditamai ghepardul, măi neştiuturilor! Ia nu vă mai bateţi voi capul, că vă pierdeţi părul şi inteligenţa! Ehei...aistai secretul nostru din moşi strămoşi! Găsim noi o posibilitate...Şi dacă nu v-o place, să ne ziceţi cuţu!”

Frazele de genul “Nu avem daia, nu avem dailalaltă; oare ce ne vom face??”, sunt deja la ordinea zilei. Nu mai e nimic de mirat; nu avem şosele, nu avem parcări, nu avem parcuri, nu avem săli de sport, nu avem bani - de salarii sau în general, pentru orice, nu avem locuinţe, nu (mai) avem aur şi petrol, nu avem instituţii, nu avem stat…în principiu, nu avem nimic. Dar să nu mai avem nici iarbă?? Puhavii nu din astea se îmbogăţeau? Împuşcau un contract grăsan de mărit spaţiul verde al patriei, apoi dă-i cu săditul unui sfert din cantitate (maxim)! Restul…comisionul furnizorului, desigur! Doar că nu în bălării, ci în bani.
În fine…am priceput-o şi pe asta. Stadionul este cam pe lipsă, peluza este şi nu prea. Iar aia care a rămas e cam veştedă. N-are a face asta…m-am obişnuit cu refrenul “nu avem”. Dar cum le-a bubuit la ăştia mintea să vopsească gazonul??? Când le-o făta mintea, aşa ce mă încearcă o străbatere să le cer un pui…de le lasă gura apă!
Parcă îi şi văd pe micuţi, de cum închid vreun ochi: Soare, un rotofei gălbior agăţat pe un cer încremenit în nemişcare; câţiva nori albi şi pufoşi, care fac umbră pământului degeaba; stadion glorios, care se întinde leneş printre clădirile gri ale oraşului…iar în mijlocul lui, ce-mi văd ochii?? Un grup compact alandala de învătăcei durdulii, care stau pe vine şi migălesc concentraţi cu o pensulică spoită de verde fraged, la câte un firicel de iarbă! Fruntea le brobonită de sudoare şi o vână de pe tâmplă, roşie ca focul, pulsează să se spargă; ochii roşii, pe jumătate închişi, privesc atent şi lacom spre firicelul firav de vegetaţie; vârful limbii li se iţeşte neastâmpărat printre buzele cojite şi împietrite într-un rictus încordat, mâna se mişcă imperceptibil şi tremurat, sus-jos, sus-jos, sus...Pictează cu atenţie şi minuţiozitate, pentru a se întinde culoarea uniform şi nu lăsa dâre inestetice pentru un ochi avizat…că doar nu o să râdă străinezii de noi, că iarba lor e mai verde ca a noastră!!! (Se poate una ca asta??) Apoi, cu viteză de melc şi brandul ochilor încă încordat, se dau mai spre margine, îşi admiră atot-ştiutori opera cap-de-operă şi lipesc tacticos, plini de mulţumire, un afiş strident pe vreun stâlp de poartă: “NU CĂLCAŢI IARBA!!! PROASPĂT VOPSITĂ!!!”
“Păi da’ cum altfel? Te joci cu Te-ncurci, te-mpiedici şi cazi jos! Păi noi facem un lucru bun până la capăt, băi….râzătorule de nimic! Noi facem gayonul să arate mai frumos ca un cireş copt, iar tu stai cu dinţii înfipţi în...tot şi toate...BEIIIIII….că te sparg acuma la nănău! Ia cască mai bine cepele alea şi vezi pe unde îţi trânteşti labele!”

În felul acesta, am găsit şi soluţia pentru cazul în care, pe viitor, nu prea vom mai avea ce vopsi! Dacă săracul gazon a cam chelit pe margini, îl tundem “bros” sau “pierdut”, să fie la modă! Dacă a mai rămas doar o dâră verde pe mijloc, îi facem ţepi şi spunem că la noi se poartă stilul “punk”, iar dacă nu mai are decât puţină verdeaţă la una dintre porţi…aici avem mai multe posibilităţi: ori spunem că este chel, dar şi-a păstrat un smoc de barba-caprii în bărbie, ori spunem că are un început de cioc, ori, privind din sens opus, afirmăm cu mâna pe inimoacă şi glasul piţi-găiat, că Domnul Stadion a cerut expres să fie tuns cu straşină!
Doar că, dacă am ajuns aici…nu credeţi că se ivesc alte probleme? Adică nu chiar probleme…pentru că se vor creea locuri de muncă, poate vor apărea şi ceva meserii noi! Dacă japonezii au şcoli de ikebanaşi aranjamente florale, noi de ce nu am avea şcoli de Greensward-Stilist (“stilist de gazon”, dacă ar fi să tălmăcim din păsărească în graiul nostru autohton)? Apoi se va dezvolta şi industria vopselelor…pentru că se vor căuta noi nuanţe de a transforma un produs ofilit într-unul cât mai natural! Apoi…vom cunoaşte o înflorire a Artelor (în special a picturii), învidiată chiar şi de maENştrii renascentişti! Vom deveni o naţie de artişti…pentru că cu toţii ne vom reprofila pe ramura cea mai bebiţă din economie (lucrul acesta nici nu va fi prea greu…fiind un neam de şomeri). Ce mai! Dacă gestionăm cu atenţie cu băgare de seama la maxim, ASTA AR PUTEA ÎNSEMNA SALVAREA ROMÂNIEI!!! IEŞIREA DIN CĂ…CRIZĂ A CELOR FĂRĂ LOC DE MUNCĂ!!
Şi afacerea asta are un potenţial ENORM! Eu îs mult prea mic să mă gândesc la averile care se pot face în domeniu… aşa că îi voi lăsa pe experţi să continue de aici.

P.S.: Vreau şi eu un procentaj din profit, că doar ideea glorioasă a fost lansată de creierul meu propriu şi personal!

P.S.2: Ca să închei într-o notă de râs, care să ne veselească, în care să ne râdem şi să ne simtem bine:
Din ciclul “Păsărică, hai la mine în birou s-o facem”(citat din memorie), casa de hăhăit “C.C. Productions”* prezintă:
“Ce faceţi fetelor? Hai să producem!”
[Traian Băsescu, încurajînd producţia de Ford-uri româneşti]

* Cotroceni Comedy Productions





Mircea Rusu Band - Iarba verde de acasă
Asculta mai multe audio Muzica

marți, 8 septembrie 2009

"V" for...Mondialu'


Este cam târziu, măselele mi se clatină în gură de somn iar creierul îmi funcţionează deja pe avarie. Totuşi, nu mă pot odihni liniştit fără să remarc un fapt petrecut fix astăzi; ceva care a încins minţile tuturor analiştilor şi comentatorilor politici.

Cred că today şi-r cam sărbătorit onomastica şi Băseala, soţia lu' Băselu (după sistemul "Tan cu Tana"). Personal nu o cunosc, în politică a cam absentat, deci nu pot spune nimic naşpa de ea. Deocamdată. Ignor chiar şi faptul că s-a lăsat târâtă la o şaradă dubioasă, pentru a-i strânge pleaşca de voturi la independentu' de soţior mult iubit şi scump...
Am înţeles că a petrecut, că s-a costumat în...rroamă multicoloră, că l-a lăsat pe Universalul ăla cu tunsoare în "V" să îi agaţe ditai colierul la gât...e de înţeles. Că doar omu' la petrecere, mai îşi pierde şi minţile (cred că taman asta reprezintă petrecerea, fix aici este hazul). Doar că, am şi eu, sărmanul, un pacheţel de problemuţe întrebătoare:
De când persoanele de marcă într-ale fraudelor cadorisesc soţia prezidentului? Nu ar trebui să fie şi un om al legii pe acolo, care să vadă capu' la interlop şi să îl salte cât ai zice "tunsulică"?? De ce toată lumea ştie că Veuleţ este şef de trib la mafioţi, dar numa' Organele Statului nu au aflat asta? Au programul schimbat la tv??? La ce filme se uită ei?? "Mortu' cu cireaşa-n gură"??? "Doi scheleţi se trag de piele"???

Eu înţeleg că eşti nenea rău şi stai pitit prin canale, ca răposatu' Saddam. Toată lumea te caută, toţi ochii rătăcesc după tine, toţi câinii îţi iau urma; e o nebunie totală, iar tu trebuie să dispari urgent de pe faţa pământului...

Dar când te trag în chip toţi care au un aparat care să le bălăngăne la centură (pe principiul: "Ce ţi se bălăngheneşte şi-n genunchi de te loveşte?")? Când te vede la t.v. o naţiune întregă, când se spune clar "Interlopul Ix" e în cutare loc de pe cuprinsul gurii de plai?????
Ce aşteaptă Organele Justiţiare?? Să vină toamna, sa că cadă frunza??? O frunză care în căderea ei ar antrena prăbuşirea copacului...
Voi sunteţi normali la acoperiş, sau vă plouă în gât...cu tunete şi fulgere....
Sau poate aveţi nevoie de indicatoare fosforescente, care să beculească în apropierea "Sistemului Ticăloşit?"??


P.S.: Dat fiind cadrul festiv special, s-ar mai putea, vă rog, repeta faza cu "ţigancă împuţită"?? Nu de alta...dar mi-a plăcut mult de tot (nu că a jignit-o pe săraca fată, dar...m-a impresionat patosul pe care our president l-a turnat în vorbele cuvintelor). Plus că, sincer, cred că acum, sintagma ar fi avut ceva relevanţă (singurul risc existent era să se creeze confuzie - "Cine, cine, cine???"..datorită mulţimii de etnici minoritari - cică e la modă să vorbeşti cu expresia aceasta)

UPDATE: Pe lumină şi cu Gânditorul odihnit, am găsit foarte uşor explicaţia întâmplării de mai sus: Legea, Justiţia, prin reprezentanţii ei, ESTE ÎN GREVĂ!!! Ce moment mai bun pentru persoanele cu...onestitatea îndoielnică să se fâţâie prin faţa aparatelor de luat filmări şi să se lingă pe obrăjori cu capul neşuviţat al statului (şi cu însoţitorii, că-s la promoţie)??

“Criza de Românica”, sau despre puii (vii şi complet dezvoltaţi) ouaţi de o minte la conducere

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, un parc…să-l numim, de dragul junimii noastre belicoase, Parcul Tineretului (orice asemănare cu persoane sau locuri reale este pur întâmplătoare).
Odată, în timp ce regele ieşea satisfăcut dintre boscheţii acestui splendid spaţiu verde, fără veste, trecînd de bodigarzi ca şi cum nu ar fi fost, o idee genială loveşte cu sete în moalele capului împărătesc. În secunda doi, edilul a început să vadă…nu stele verzi ca orice om de rând…ci ditamai căderea de apă, care picura stropi aurii şi voluptoşi pe verdele feciorelnic al ierbii, în care se oglindea curcubeul şi în care soarele îşi pieptăna atent zulufii-i blonzi - apoi şi-i geluia cu sârg! Şi lângă această ploie de diamante, ce-mi era? Era o altă splendoare…ici, mulţime de schiori ce se frecau cu zăpadă rece ca gheaţa; colo, o hărmălaie de copii care se lunecau în viteză peste dâmbii cei albi şi bătrâni...

Să mai aibă careva curaj să slobozească pe gaura gurii vreun cuvânt împotriva Românicii! Ţara mea de glorii, ţara mea de dor…Acest crucişător al civilizaţiei şi culturii, această divă megastară şi virtuasă printre statele lumii!! Comoara pierdută (şi regăsită) a umanităţii, punctul de origine şi piscul satisfacerii turistice în grup!

Ce aeroporturi, care arată mai rău ca un câmp proaspăt arat, cu capul acoperit de o cocioabă dărăpănată? Ce autostrăzi, care îţi atacă atât de nemilos ochii, încât nici nu le mai vezi? Ce şosele inegalabil lucrate (2 pe faţă, 2 pe dos), încât se surpă imediat după tăierea moţului de fundă (o fi trebuit doar unu pe faţă şi unu pe dos??)?? Ce manelişti cu gulerul la tricou ridicat, care trec în viteză pe lângă tine, cu gipanul alb lucios dansînd în ritm de “ju-mă-ta-tee tuuuuuuuu, ju-mă-ta-teeee euuuuuuuuuu”? Ce telegondole (se numesc aşa pentru că sunt bărci – gongole - pe care le vezi la televizor???) care să survoleze tresăltat munţii de gunoie multicolore şi pădurile de fitzoşenii ale fotomodealelor incredibil de minunate? Ce Dorobanţi străbătut de tramvaie cu etaj şi trase…ăăăă….bolizi descoperiţi, în care şi-o trag armasării de firmă ai neamului?? Ce mare, soare, feţiţe goale, muşchi lucind în soare, peştoci ce cresc voioşi pentru a se desfăta în tigaia Întâiei Salvamare, Întâiei Mini-Golfiste fără crosă (că doar nu ştie s-o ţină în mână)? Ce petreceri mondene, ce bogaţi, ce succesuri de vânzări anterior-din-posteriorul afacerilor de seamă??
Astea-s glume de pici…joace de kinderi, care se zbenguie cu degetul în ţărână!!

Grosul abia acum se prepară/construieşte…acum se serveşte fierbinte cu micişori spoiţi de muştar şi chifle rumene, care zâmbesc ars la soare. Daţi cu toţii năvală, să nu muriţi neştiutori, să nu părăsiţi dimensiunea celor vii până nu vedeţi CEA MAI MARE ATRACŢIE TURISTICĂ A LUMII!!! A şpea minune a mapamondului, miracolul de necontestat al umanităţii în spasmele artei! Ce mai la deal la vale…Croaţia (dimpreună cu staţiunea ei cea mai de marcă – care la noi e câh, cuvânt de şănţălău, murdar şi imoral) îşi roade gheruţele de ciudă! Pentru că la NOI se concepe cea mai înaltă cădere de apă de la NOI! Nu ştiu dacă va fi cea mai virilă din lume, dar este sigur-sigur că plimbăreţii se vor buluci în şir ordonat să o vadă!!! Pe ea…doar pe ea…flecuşteţul de 1 milion de euro (care nici măcar nu sunt plătiţi din bugetul primăriei), construcţia de oţel şi sticlă făcută de mâna omului român, inegalabila….(trrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrummm)….fenomenala…(trrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrummm)… ….extraordinara…(trrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrummm)….Floriiiiiiiiiiiiinnnnnn…Că-li….aăăăăă…am încurcat cd-ul! Deci: EXTRAORDINARA….CAS-CA-DĂĂĂĂĂĂĂ!!!!!! (produsul este flancat de o minunată pârtie artificială, comodă şi practică. De ce să ne mai plimbăm ca în secolul trecut, când venea Mahomed la munte şi sacul la moară? Acum vine muntele la Mahomed şi moara la sac. Pentru rezervări şi comenzi sunaţi la doi-doi.doi-doi.doi-doiiiiiiii – sunaţi în primele 2 secunde şi veţi primi pachetul nostru turistic la un preţ uluitor! Gratissssss…cu plata la destinaţie, desigur. Dacă nu aţi reuşit să vizualizaţi toate produsele şi serviciile noastre, accesaţi pagina de internet “topminusshopplimbăridevis.ro”. Nu se ştie niciodată de unde sare satisfacţia……)

Măi drăguţii mei capi conducători! Măi gingaşilor! Măi stimabililor! Asta ne trebuia nouă acum???? Ţara gâlgâie de şomeri şi voi faceţi un perete cu muzicuţă, după care să ne pice apa în cap??? Vă mândriţi că ne faceţi cogeamite minune a societăţii contemporane, cu fondurile altora…dar vă crăpa slănina pe voi dacă survolaţi a mai nenorocită zonă a ţării şi aruncaţi milionul asta dintr-un avion? Să aibă şi gura la amărâţi ce să mestece….Că tot la voi ajungeau, băi, banii! Omul îşi cumpăra salam, euroii mergeau la bugetul statului (sperăm şi noi că alimentara din colţ nu este a vreunui privat) şi de acolo la inimuţele voastre spongioase şi avide de averi nemuncite!
Păi ploaie de apă ne trebuie nouă? Adică zice cetăţeanul: “Copii…diseară nu mai avem iaurt; gemul s-a terminat săptămâna trecută, pâinea a mucegăit şi apa a făcut mătasea broaştei. Nu avem ce mânca, nu avem ce bea! Dar noroc cu Ixulescu, capu’ la sectorul “y”; Ia îmbrăcaţi-vă voi repejor şi să mergem urgent să mai stăm cu ochii beliţi la cascadă! Dacă stăm cu gura deschisă, intră măcar ceva apă (deci ne potolim setea), iar dacă avem noroc poate amăgim şi vreo muscă…ca să avem cărniţă la cină. Doar că: dacă se întâmplă aşa ceva, aveţi şi voi grijă să mai opriţi şi pentru mâine din ea, că nu se ştie dacă mai putem veni aici”.
Aşa??? Aşa scăpăm noi din rahat? Aste-s faimoasele măsuri anticriză?? Cotea face cascade şi pârtii artificiale (că parcă noi am fi o ţară deşertică şi poporul nu a văzut niciodată cum arată un munte), Nodea face cruci clipocitoare, Sotea face fântâni ultimu’ răcnet, cu memorie manelistică şi beculiri intermitente, Fotea pune iarbă şi flori…păi nu? Dacă românul tot crapă din lipsă de bani, nu ar fi frumos să ne îngrijim să o facă înconjurat de un loc cu verdeaţă, unde nu există nici întristare, nici suspin? Un loc plin de coloare şi de muzicuţe, care să îi îngheţe conaţionalului un zâmbet de fericire pe buzişoare?? Eu, cu mintea mea proastă, zic că aşa este frumos…să ne îngrijim de aproapele nostru, până la moarte şi dincolo de ea…

Despre schiatul fix la capitală….nu aţi vrea voi, iubiţii mei, SĂ FACEŢI ÎN PUII MEI (LA NAIBA!!!) ŞI NIŞTE ŞOSELE?? Că îmi pierd cumpătul!!! Nu mai pot cu măscăria asta imbecilă!!!!!! AAAAAARRRHHHHHHH!!!!
Revenim.
Nu aţi vrea voi, miraculoşilor, să construiţi nişte şosele şi autostrăzi, circulabile? Nu dungi pe hârtie…din alea palpabile şi văzubile şi de ăla cu glaucom şi de ăla cu cataractă! Ca să vină turistul cu scuipat în bărbie, să se urce în titiu şi să vadă munţii naturali ninşi natural! Fără e-uri!! Ăia făcuţi de Mama Natură, nu nişte silicoane putrede de zăpadă artificială, cocoţate pe o schelă de metal…

De ce oare, ca să vă scărpinaţi în frunte, voi vă treceţi mâna printre picioare şi apoi urlaţi că nu ajungeţi la capul care trebuie???



IOAN GYURI PASCU - Ţara arde, babele se piaptănă
Asculta mai multe audio Muzica

P.S. Din ce mai spun specialiştii în economie, viitorul apropiat va arăta cam aşa:
- Partea Naşpa: se preconizează apariţia de noi şomeri în câmpul de muncă.


- Partea bunăciune de bunăciune: avem, tată, cascadă la care să ne zgâim şi să ne uităm aleanul.

[UPS, EROARE!!! Fotografia nu a fost realizată, pentru că taman despre cine se vorbeşte în propoziţie nu e gata]

Inteligenţa de piatră


Conform ultimelor estimări, în anul 2009 s-au contorizat circa 9000 de şomeri...cu diplomă. Adică mii de absolvenţi care stau pe bară, pentru că lumea cilivizată nu are nevoie de ei.
Cauzele pentru această situaţie sunt diverse: aglomeraţia prea mare pe aceeaşi specializare şi suprasaturarea de pe piaţa muncii; profesia nu mai are căutare; slaba pregătire a tinerilor, şi, refrenul la modă: odioasa criză în care ne scăldăm din gros.

Am înţeles că piaţa proletară dă pe dinafară de muncitorime...Dar nu ar trebui să existe o corelaţie între cerinţele ei şi turma “specialiştilor” care o pătrund în fiecare an? Adică...să presupunem o situaţie: în 2009 nu mai este nevoie de ingineri mecanici; se preconizează că necesitatea este satisfăcută şi pentru anul 2010, chiar şi 2011. Atunci, ce rost mai are ca universităţile să formeze astfel de experţii lu’ peşte, dacă nimeni nu are nevoie de ei? Dar învăţământul superior, în nemărginita, infinita, nelimitata, incalculabila ei înţelepciune, a găsit soluţia....modifică titulatura din “inginerie mecanică” în ceva alambicat, care începe cu “manager” şi se termină cu “diplomat”, şi gata! Problem solved! Dar programa este aceeaşi, neuronii profesionali sunt neschimbaţi,profesorii sunt aceiaşi,. Şi bineînţeles că ei predau tot ceea ce au învăţat…adică fix materii de inginerie mecanică. (doar nu i-o da afară…că trebe să îmbucă şi gura lor ceva). Şi uite aşa, dragii moşului, ies “manageri bla bla bla diplomaţi”, experţi în ceva de care tuturor li se cam zburducăne..

Slaba pregătire a studenţilor…care se vede după scanarea ochiometrică a foii matricole. Marea problemă este însă alta: nota reflectă mai mult grosimea, decât lungimea. (grosimea buzunarului şi lungimea cunoştinţelor, desigur). Degeaba te-a făcut pe tine mama un geniu (mic sau mare, după posibilităţi), dacă pe altul, mama (alta) l-a făcut deştept în afaceri. Tu înveţi ca bou’ toate întortochelile alea de formule şi teoreme, el îi trânteşte la prof un ditamai Merţanu’ în faţa porţii. Sau…dacă dascălul îţi impune, pentru o notă de trecere, o mică cotizaţie de într-ajutorare a bugetului facultei (adică a propriului buzunar)? Odrasla de afaceri a părinţilor de afaceri (şi vânzări anterioare) ia 10 cu felicitări din prima, tu speri la un 5, când/dacă i s-a sculat mila la prof.
Sunt unii angajatori la care notele de pe parcursul facultăţii au o pondere de 80% la interviu….
…Şi, în condiţiile astea, mai vreţi pregătire babană???

Profesia nu mai are căutare…păi ş-aşa, de obicei în facultate înveţi funcţionarea unor utilaje care nu se mai folosesc de cel puţin două decenii. Cică e important principiul de funcţionare…dar până una alta, trebuie să cunoşti nenorocirea aia de ruginătură împuţită pâna la ultimul şurub!

Din câte am observat practic, se cam acceptă unanim că de pe băncile facultăţii nu ieşi vreun învăţat de marcă. Doar aşa…ai auzit mai mulţi termeni întortochiaţi decât cei fără studii superioare. În principiu, spui aceleaşi căcaturi ca şi un boier zdrenţăros de pe şanţ, neavizat; doar că al tău are o poleială mai fandosită, este împopoţonat cu funde mai colorate.
Spus mai ordonat şi aranjat în pagină: meseria se învaţă la locul de muncă. Nu prea contează şcoala. Asta e numai aşa…o gargară pentru tatonare.

Facultatea e de porc. Profesorii sunt de porc. Materia e de porc, inutilă şi multă. Totul e o pastă sângerândă, intrată în putrefacţie. Dimpreună cu mentalitatea de student….
Dorul ăla de a învăţa este doar o reminescenţă a comunismului. Emoţia unui examen mai dificil o mai cunoaşte doar pămpălăul. Respectul pentru profesor…da te-ai zdruncinat la creierii capului, să mai cari aşa ceva cu tine??? Este grele rău cheştiile astea cu politeţea…
Facultatea (şi în general şcoala) s-a transformat într-o distracţie, un nesfârşit bal al dezmăţului feroce. Băute până te adună cu făraşul de pe podea, destrăbălări cu târfele ce se zbânţuie ameţite prin cluburile de noapte, sulimendreala tâmpă pentru agăţatul goriloilor înfiebântaţi de alcool, amfiteatre pline ochi de deschiloţate în gură şi şmecheri moţăitori. Un bordel colorat ţipător, duhnind a tărie mahmurită şi a parfumuri de firmă, în care tablele se umplu cu repeziciune de zgârieturile frânte ale marker-ului (eeeeeeeeeeeeee….mai suntem aşa înapoiaţi să scriem cu cretă????)..
Cică studenţia e cea mai “cool” perioadă a vieţii. Dă-i cu distracţia frateeeeee!!!!!! Bei, îţi vomiţi rinichii din tine, dregi cu alcool din gros, şi când nu mai poţi nici mormăi “Un vultur stă pe pisc, cu un pix în plisc”, adormi deşirat peste colegii de bairam. Fete, băieţi…nu mai contează! Alcoolul este sânge, şi sângele-i alcool!

Şi se mai doreşte performanţă???

Oficial, se caută specialişti bine pregătiţi în orice domeniu. Neoficial… dacă te-a blagoslovit Dumnezeu cu un pui de astm, diabet, sau mai ştiu eu ce boală care nu prea îţi permite să te laşi hămălit de toţi graşii împuţiţi cu aere de omi de afaceri şi patroni de concerne de lănţoace de firme, cam trăieşti degeaba pe aici…Eşti un plus, clar! Nu faci nici cât un rahat îngheţat! Nu mai contează abureala aia ieftină cu “importanţa minţii, triumful gândirii asupra forţei brute”.
Şi atunci…ia mai scutiţi-mă cu căcaturile voastre oficiale, şi mai aruncaţi privirea şi prin realitate! Se duce totul de râpă, cu o viteză pe care ar invidia-o şi o rază de lumină! Nu Înfricoşătoare Criză (Bu-hu-huuuuuu) a declanşat porcăria asta! Ea doar a accelerat-o puţin…iar gura asta de rai (pe care încă o mai numim România), se transformă cu o iuţeală înspăimântătoare în “gură de iad”!
Mă intoxică vorbitorii cu fraze gen “tinerii sunt salvarea ţării”!! Oooooo….nu mă-nebuniţi, că mă excit! Care tineri? Beţivanii pe care îi târăşti din bodegile infecte? Drogaţii care se ascund prin întunecimea tufişurilor? Curvele-dive de luxuri, care se întind lasciv în bătaia farurilor??? Imbecilii care trimit c.v.-uri pe internet, pentru ocuparea postului de preşedinte de stat (rozător la ciolan)????
Nuu…sigur, sintagma se referă la acei tineri care încă nu şi-au pierdut umanitatea şi moralitatea. Acele halucinaţii tremurânde, pe care le numeri pe degetele de la o mână. Nenorocirea e că ei au cel mai mult de pierdut! Toate visele lor, toate idealurile lor, se afundă pe zi ce trece în mocirla care ne sufocă. Nu mai există aspiraţii, pentru că astea-s de copii; aşa spun tâmpilăii care se numesc maturi…Există doar un job, care să te ajute să te tărăşti prin mizerie. Care nu prea mai este nici ăsta…(criza asta, bat-o norocul!)

Şi uite-aşa, tinerii părăsesc ţărişoara asta, mai abitir ca pe o corabie semi-scufundată…
Băselu’ spunea că avem nevoie de chelneri. Şi culmea, tinerii dau năvală pe un astfel de post…doar că nu la noi! Oriunde, dar nu aici!! Nu în cloaca asta de tupeişti puhavi, unde năzuinţele îţi sunt tocate şi amestecate cu mâzgă viermănoasă. Nu aici, unde eşti călcat în picioare sistematic, unde sufletul îţi este distrus cu o plăcere sadică!

Oriunde, dar nu aici….unde îţi poţi face un rost în viaţă doar dacă te recomandă cineva (o pilă baştană), ceva (portofelul doldora) sau nu intervine mila divină.
Oricum, ar fi, ai 3 posibilitaţi:
1. îţi dai doctoratul în frustrăciune;
2. te transformi într-o legumă (pe principiul "nu văd, nu aud, stau în pătrăţica mea"), pentru a evita să devii specimenul de la punctul 1;
3. ai un job, încerci să fii o persoană fericită, dar nu reuşeşti să fii decât un robot cu voinţa anihilată.



Concluzia este una singură: SAUVE QUI PEUT!!!

sâmbătă, 5 septembrie 2009

MagyarokMan* în extazul luptei pentru autonomie


Omul cât trăieşte, învaţă de toate; şi aude de toate...care uneori, îi transformă creierii capului într-o delicioasă (???) tochitură în sânge!

Astăzi, la Odorhei a fost mare adunare, mare! Cică secuimea vrea stemă, steag, imn şi graniţe proprii; vrea libertate. Vor să îşi facă ei, sărăcuţii, cu sudoarea mâinilor şi murdăria frunţilor, o ţărică numai şi numai a lor, unde să fie autonomi şi slobozi.
Acum…staţi puţin, să procesez…că poate nu am înţeles eu bine! Deci, vor…CE VREŢI BĂI?????? Voi sunteţi citavi cu creierul, sau aţi uitat să vă luaţi inteligenţa de la borcan? Nici măcar o oaie capie şi bolnavă de friguri nu ar fi avut doleanţele astea…ce naiba? Aţi mâncat ceva stricat şi v-a picat rău la neuron?? Aţi vomitat material cenuşiu şi nu mai merge ceasornicul??
După ce că aveţi dreptul să faceţi învăţământ în limba voastră maternă, după ce că mi se încălăbăceşte mintea când văd plăcuţele alea bilingve de prin oraşele şi satele naţiunii (de parcă am plecat în excursie pe Marte), mai vreţi şi stat în stat?? Eu nu am auzit ca românii din Ungaria (sau de aiurea) să aibă posibilităţile astea.

Voi nu aveţi mansarda mobilată cum trebuie, măi oamenilor! Nu vă mai place imnul sau drapelul ăsta??? Dar nu vă opreşte nimeni să vă duceţi la Maghiaria voastră şi să crăpaţi acolo, liniştiţi, în acorduri care să vă gâdilească plăcut la ureche!
Auzi, auzi! Ce li s-a sculat la micuţi să îşi dorească ca_cadou, sub bradul de Crăciun! Păi parcă pe vremea mea, printr-o hârtie boţită de vreme, scria ceva despre “stat unitar şi indivizibil”. Şi din moment ce (încă) vă aflaţi prin părţile astea…înseamnă că aţi cam fost de acord cu ea. Acum v-aţi sucit? Vă perpeliţi ca un kürtös învârtit deasupra focului, fiindcă nu aveţi un spaţiu numai şi numai al vostru??

BĂI NENILOR!!!! Nu vă mai place traiul la Românica? Da’ mergeţi dragilor în Panonia mămicii voastre, sau unde-oţi vedea cu ochii! Luaţi-vă catrafusele şi, în şir indian, dispăreţi în lumea largă şi autonomizaţi-vă acolo! Duceţi-vă unde vă este vouă mai bine şi mai bine! Eu nu ţin minte să vă fi zis careva “Dar vă rog…vă implor…mai şedeţi o ţârucă şi pe la noi….Măcar câteva decenii amărâte…” sau să vă fi rugat să vă stabiliţi pe gurile noastre de plai. Aşa că plecaţi spre alte zări, şi mai veniţi când vă voi chema eu (sau altcineva)!

Nu urăsc ungurii, sau alte minorităţi. Cunosc o claie de persoane super-inteligente (parcă termenul ăsta e la modă acum), care au ajuns oameni de vază, care vorbesc româna de o mie de ori mai bine ca geniile noastre strofocate - aceşti mistici fermecători şi minunaţi, de le-a cumpărat mămiţica şi tătiţica bolizi de agăţat curvete, iar acum cred că scremăturile lor de talente dorsale au un miros staşnic de trandafiri iubăcioşi…Fix ei nu sunt demni nici să le cureţe mizeria de sub unghii unor anumiţi tineri unguri de vârsta lor.
La fel de bine cum m-am intersectat şi cu jivine din astea…minoritare la răzgândac, care cu greu ai fi zis că-s făcuţi de o mamă umană! (îngâ, îngâ! Gură mare, de şmecheri cu carte de maidan şi cultură…cât are Chiva di-nainte! – poate nici atât!).
Ştiu că peste tot sunt păduri de vreascuri…într-o cantitate mai mică sau mai dodoloaţă. Dar totuşi…AŞA CEVA????? Ce-ar fi să aibă şi americanii limbi oficiale fără număr, fără număr? Că doar la ei găseşti de toate naţiile!

De fapt…acu’ mi-a picat fisa! De ce nu faceţi ceva, care să se lase cu bătaie? Da din aia crâncenă…cu dinţi scoşi, ochi umflaţi şi sânge spoit pe toate cele (asta este varianta soft)! Că tocmai ce mi-a venit aşa, deodată, o plăcere perfidă pentru violenţă..

Hai, hai, că poate asta este Începutul Sfârşitului! Calea bătută spre debandada totală şi neîngrădită!

P.S.: Sper să nu fiu suspectat că m-am îmbăiat în patriotism şi mi-a făcut zbâc în sus iubirea de ţară! Sau că mă bântuie spiritul lui Vadim. Doar că…cel mai mult şi cel mai mult mă enervează pe lumea asta ne-sim-ti-rea, măi tată! Nesimţirea aia crasă, îngălată şi grobiană, care îşi iţeşte capul de peste tot! La capitolul acesta, ai noştri conduceau detaşat şi fără nici o problemuţă; până astăzi….când sorţii ne-au fost de-a curmezişul şi au apărut alţii care ne-au furat locul.

P.S. 2: Am început să mă întreb serios, cam pe când vom avea ca limbă oficială (pe lângă româna şi maghiara) şi dulcele grai ţigănesc.

În loc de concluzie:
Obama o fi învăţat chineză, japoneză, spaniolă, italiană,franceză, germană, hindi, tagalong, hawaiiaană, etc, ca să îi aburească mai cu sârg pe minorizaţi să îl voteze???

*Super-erou naţionalist legendar, înveşmântat cu egări verzi adânc înfipţi în carâmbii roşii ai cizmelor, capă largă de culoarea zăpezii virgine şi maiou roşu mulat pe pectoralii acoperiţi cu simbolul campionului.


UPDATE (ziua următoare):
Am înţeles că evenimentul a fost un fiasco total. Astfel, la chemarea Consiliului Naţional Secuiesc au răspuns doar un sfert dintre aleţii locali. Ceea ce mă face să mă întreb (din nou): Uare toţi aleşii neamului au pianul dezacordat? Să nu fii cu toţi creierii acasă este o condiţie arhisuficientă pentru a ajunge la o funcţie de conducere printr-o ţărişoară?? Sau este doar un obicei local…ceva ce ţine doar de Românica?
Că după câte văd, doar capii de clan au halucinaţii din astea cu stemă, steag şi gard de delimitare. Oamenii mai de rând îs normali...păcat nu prea sunt băgaţi în seamă!