Motto :
“Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie -
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă...”
[George Bacovia - Rar]
Gol până la brâu, cu pantalonii suflecaţi peste genunchi, mânjit cu acuarelă pe piept şi faţă, agitînd un băţ de alun în aer, invocam ploaia: “Că-ră-mi-dă nouăăăăăă, dă Doam-ne să plouăăăăăăă…..”. Îmi imaginam că sunt cine-ştie-ce şaman plin de har magic, care scapă oraşul de secetă.
Când am plantat prima dată o floare, încurajam ploaia cântînd (urlînd) cu gura până la urechi: “Vine ploaia, bine-mi pare! În grădină am o floare; ploaia o va creşte mare….Şi se face două floare!!!!”
Vreau doar să spun că, pe parcursul copilăriei, obişnuiam să invoc apa norilor, pentru că…sincer, habar nu am!! Ştiu doar că adoram să stau cu coatele pe pervaz şi să mă uit la micile picături de apă care se lovesc de sticlă cu zgomot ascuţit, ca nşte tânţari ameţiţi; apoi cum se adună lent la baza geamului, lăsînd în urmă dâre tremurate şi înlăcrimate.. Mă liniştea încercarea de a deşluşi cine ştie ce melodie de mult uitată în păcănitul regulat al al micilor bobiţe de apă, de pe tabla acoperişului. Nu ştiu de ce, dar plânsetul acesta al văzduhului îmi plăcea…mă calma într-un fel bizar, aşa cum nimeni nu reuşea să o facă (şi oricum, nimeni nu mă înţelegea…toţi îmi spuneau că peisajul acoperit de plumbul atmosferic este dezolant, plin de tristeţe şi aducător de regrete – nici până acum nu am descoperit dacă aveau dreptate).
Apoi, când norii se risipeau, îmi făceam repejor câteva bărcuţe de hârtie şi dădeam fuga afară; le aşezam pe vreun râuleţ nou format pe mijlocul străzii şi le urmăream cu privirea…imaginîndu-mi că sunt căpitanul “Speranţei” şi navighez spre insule îndepărtate şi exotice. (bineînţeles că, de obicei, când plecam în astfel de aventuri pline de suspans şi pericole, mă întorceam ciucure de nămol…mai ceva cu un hipopotam ce tocmai se îmbăiase într-o mlaştină)
De ce vă spun asta? Pentru că ploile de acum câteva zile mi-au redeşteptat, pe lângă aceste amintiri uitate de vreme, setea de a-mi imagina diverse chestii. Spre exemplu, să mă visez trăitor într-o ţară europeană.
Băi!!! Aista-i hal stat al milemiului III???? Land de chois şi de jecmăneală a buzunarelor turiştilor???
Cum mama mă-si se întâmplă că, la fiecare ploicică, ne trezim că ţărişoara se transformă într-un cartier al Veneţiei? Ce căcaturi de canalizări avem, dacă nu fac faţă lucrului pentru care au fost concepute? De fapt, întrebarea de 100 de puncte este: DE CE PUII MEI SE MAI CONSTRUIEŞTE AŞA CEVA??????
Mămăiţele îşi jelesc agoniseala de-o viaţă, care pluteşte prin sufragerie...pietonii fac jogging cu sacoşele în cap şi scufundaţi în apă până la genunchi, autobuzele împing şuvoaiele mai abitir ca nişte amfibii para-militare şi automobilele par nişte bărcuţe eşuate, duse de vânt. O panică metafizică rânjeşte cu ochi sângerii pe deasupra blocurilor (pesemne că a început Sfârşitul Lumii), curentul elctric se prăvăleşte la pământ înconjurat de o jerbă de scântei, cablurile agăţate de stâlpi se zbat frenetic în vânt, valurile de apă amestecată cu moloz şi vegetaţie ameninţă fiecare locuinţă...Un bebeluş începe să urle isteric, maşinile claxonează mai ceva ca atunci când se încolonează pentru un marş funerar, şoferii zbiară şi descoperă noi asocieri de cuvinte formatoare ale înjurăturilor de limpezire a cugetului, copacii parcă sunt nişte soldăţei de carton, seceraţi de artileria inamică. Pasajele şi subsolurile se inundă, canalizările se înfundă, podurile se dărâmă, oraşul moare încetul cu încetul sub tăvălugul nemilos al apei care “vine, vine, vine, calcă totul în picioare”.
Oamenii înoată voiniceşte, maşinile înnoată cu sârg, clădirile înoată resemnate, cerul înoată cu burta la soare!!! Zici că s-a pus de un congres naţional al înnotătorilor, nu alta!
Culmea este că ţărişoara asta prăpădită nu este singura care ţine piept ameninţării ploilor. Ultima dată când am verificat, parcă pe lume mai existau şi alte fenomene mult mai devastatoare, indiferent că se numesc uragane, taifun-uri, sau ciclooane (un tai-fun mai nărăvaş, chiar a trecut prin Manila, acum câteva zile; dar parcă nici măcar el nu a lăsat în urmă prăpădul în care se scaldă Românica mea, după o furtună văratecă de câteva zeci de minute)
Ideea e că, amfiteatrul în care ne ducem cu greu zilele nu este singurul afectat de precipitaţii. Dar este unicul în care prostia şi nesimţirea bălteşte cu nonşalanţă pe străzi. Singurul în care orice fenomen atmosferic creează panică nebună şi dă peste cap bunul mers al civilizaţiei.
Aşa că, haideţi să ne punem mâinile în cap şi să strigă voioşi:
HALAL MEMBRU U.E, VAI DE MICUL PARIS!! URA!! URA!! URA!!
P.S.: despre prima zăpadă care chiar dacă soseşte pe la jumătatea lui ianuarie, ia autorităţile pe nepregătite şi despre distracţia de atunci, voi vorbi la vremea potrivită.
În definitiv, iarna nu-i ca vara, nu?
P.S. 2: Ca să îşi mai ostoiască amarul, românii au găsit şi partea bună a ploilor: vreme de numărat bani, sau de dormit. Necazul este numărătoarea banilor se cam gată după câteva secunde; mai rămâne dormitul...Mişto, nu?
“Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie -
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă...”
[George Bacovia - Rar]
Gol până la brâu, cu pantalonii suflecaţi peste genunchi, mânjit cu acuarelă pe piept şi faţă, agitînd un băţ de alun în aer, invocam ploaia: “Că-ră-mi-dă nouăăăăăă, dă Doam-ne să plouăăăăăăă…..”. Îmi imaginam că sunt cine-ştie-ce şaman plin de har magic, care scapă oraşul de secetă.
Când am plantat prima dată o floare, încurajam ploaia cântînd (urlînd) cu gura până la urechi: “Vine ploaia, bine-mi pare! În grădină am o floare; ploaia o va creşte mare….Şi se face două floare!!!!”
Vreau doar să spun că, pe parcursul copilăriei, obişnuiam să invoc apa norilor, pentru că…sincer, habar nu am!! Ştiu doar că adoram să stau cu coatele pe pervaz şi să mă uit la micile picături de apă care se lovesc de sticlă cu zgomot ascuţit, ca nşte tânţari ameţiţi; apoi cum se adună lent la baza geamului, lăsînd în urmă dâre tremurate şi înlăcrimate.. Mă liniştea încercarea de a deşluşi cine ştie ce melodie de mult uitată în păcănitul regulat al al micilor bobiţe de apă, de pe tabla acoperişului. Nu ştiu de ce, dar plânsetul acesta al văzduhului îmi plăcea…mă calma într-un fel bizar, aşa cum nimeni nu reuşea să o facă (şi oricum, nimeni nu mă înţelegea…toţi îmi spuneau că peisajul acoperit de plumbul atmosferic este dezolant, plin de tristeţe şi aducător de regrete – nici până acum nu am descoperit dacă aveau dreptate).
Apoi, când norii se risipeau, îmi făceam repejor câteva bărcuţe de hârtie şi dădeam fuga afară; le aşezam pe vreun râuleţ nou format pe mijlocul străzii şi le urmăream cu privirea…imaginîndu-mi că sunt căpitanul “Speranţei” şi navighez spre insule îndepărtate şi exotice. (bineînţeles că, de obicei, când plecam în astfel de aventuri pline de suspans şi pericole, mă întorceam ciucure de nămol…mai ceva cu un hipopotam ce tocmai se îmbăiase într-o mlaştină)
De ce vă spun asta? Pentru că ploile de acum câteva zile mi-au redeşteptat, pe lângă aceste amintiri uitate de vreme, setea de a-mi imagina diverse chestii. Spre exemplu, să mă visez trăitor într-o ţară europeană.
Băi!!! Aista-i hal stat al milemiului III???? Land de chois şi de jecmăneală a buzunarelor turiştilor???
Cum mama mă-si se întâmplă că, la fiecare ploicică, ne trezim că ţărişoara se transformă într-un cartier al Veneţiei? Ce căcaturi de canalizări avem, dacă nu fac faţă lucrului pentru care au fost concepute? De fapt, întrebarea de 100 de puncte este: DE CE PUII MEI SE MAI CONSTRUIEŞTE AŞA CEVA??????
Mămăiţele îşi jelesc agoniseala de-o viaţă, care pluteşte prin sufragerie...pietonii fac jogging cu sacoşele în cap şi scufundaţi în apă până la genunchi, autobuzele împing şuvoaiele mai abitir ca nişte amfibii para-militare şi automobilele par nişte bărcuţe eşuate, duse de vânt. O panică metafizică rânjeşte cu ochi sângerii pe deasupra blocurilor (pesemne că a început Sfârşitul Lumii), curentul elctric se prăvăleşte la pământ înconjurat de o jerbă de scântei, cablurile agăţate de stâlpi se zbat frenetic în vânt, valurile de apă amestecată cu moloz şi vegetaţie ameninţă fiecare locuinţă...Un bebeluş începe să urle isteric, maşinile claxonează mai ceva ca atunci când se încolonează pentru un marş funerar, şoferii zbiară şi descoperă noi asocieri de cuvinte formatoare ale înjurăturilor de limpezire a cugetului, copacii parcă sunt nişte soldăţei de carton, seceraţi de artileria inamică. Pasajele şi subsolurile se inundă, canalizările se înfundă, podurile se dărâmă, oraşul moare încetul cu încetul sub tăvălugul nemilos al apei care “vine, vine, vine, calcă totul în picioare”.
Oamenii înoată voiniceşte, maşinile înnoată cu sârg, clădirile înoată resemnate, cerul înoată cu burta la soare!!! Zici că s-a pus de un congres naţional al înnotătorilor, nu alta!
Culmea este că ţărişoara asta prăpădită nu este singura care ţine piept ameninţării ploilor. Ultima dată când am verificat, parcă pe lume mai existau şi alte fenomene mult mai devastatoare, indiferent că se numesc uragane, taifun-uri, sau ciclooane (un tai-fun mai nărăvaş, chiar a trecut prin Manila, acum câteva zile; dar parcă nici măcar el nu a lăsat în urmă prăpădul în care se scaldă Românica mea, după o furtună văratecă de câteva zeci de minute)
Ideea e că, amfiteatrul în care ne ducem cu greu zilele nu este singurul afectat de precipitaţii. Dar este unicul în care prostia şi nesimţirea bălteşte cu nonşalanţă pe străzi. Singurul în care orice fenomen atmosferic creează panică nebună şi dă peste cap bunul mers al civilizaţiei.
Aşa că, haideţi să ne punem mâinile în cap şi să strigă voioşi:
HALAL MEMBRU U.E, VAI DE MICUL PARIS!! URA!! URA!! URA!!
P.S.: despre prima zăpadă care chiar dacă soseşte pe la jumătatea lui ianuarie, ia autorităţile pe nepregătite şi despre distracţia de atunci, voi vorbi la vremea potrivită.
În definitiv, iarna nu-i ca vara, nu?
P.S. 2: Ca să îşi mai ostoiască amarul, românii au găsit şi partea bună a ploilor: vreme de numărat bani, sau de dormit. Necazul este numărătoarea banilor se cam gată după câteva secunde; mai rămâne dormitul...Mişto, nu?
UPDATE: Iată câteva file cu amintiri din Marea Enciclopedie a Inundaţiilor Româneşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu