Mi s-a atras atenţia (chiar destul de elegant, aş putea spune) că am alunecat prea rău în decrepitudinea haznalei de pesimism. Aşa că, mi-am propus ca măcar la această postare, să fiu vesel şi încrezător în viitor...să încerc să caut picătura de miere din plin butoiul cu noroi.
Înarmat până-n dinţi cu această hotărâre, am dat o raită pe site-urile de ştiri, în speranţa că voi găsi ceva folositor. Nenorocirea a fost că nu am găsit nimic care să îmi atragă atenţia (pesemne că optimismul românesc plecase la dat cu parapanta de pe Mauna Loa)...aşa că am căutat în altă parte.
Mă gândisem la un moment dat să scriu ceva despre fătuci; ceva sentimental şi duios, prin care să îmi exprim sentimentele înălţătoare şi veşnica uluială care mă cuprinde atunci când mă împiedic de ele, eternele floricutze înrourate şi proaspete - mai ales că una (Pisicutza, SexxxyBabe, B3b3lusha, Mumushica, Hot Angelutz (sau mama măsii cum declara că se intitulează), care cică îmi cerea pretenia virtuală, m-a răscolit până la a mai adâncă fibră a inimoacei. Scria că ”eu sunt ploaia care bate în geamul tristeţii tale, sunt dulceaţa care îţi alină sufletul însingurat şi raza de soare care te mângâie duios în fiecare zi”* - cred că se referea la toţi cititorii care îşi vor domoli aleanul nivelului de trai prea sculat-în-sus, cu lecturatul pisicelilor ei languroase şi cu lătratul-bălitul....ăăă...admiratul pozelor în care subiectul – sau mai corect subiecta - pe jumătate dezbrăcat(ă) şi lungit(ă) în cadă, se flambează din toate şuncile şi gâturile, ţuguie seducător buzele şi se trage-n chip cu telefonul ultimu' răcnet (doar că asta este doar o iluzie...Sâc! Pentru că altcineva îi face fotografia, de undeva mai de la depărtare – vă daţi seama cât spirit artistic, cât mister ascuns la vedere, cum se joacă ea, micuţa, cu înceţoşata minte a privitorului??). Deja eram pastă, tochitură fără voinţă, un biet cârlig de rufe fără sârma pe care ar fi trebuit să stau agăţat ! Nu mai ştiam pe ce lume mă aflu, sau ce vreau de la viaţă; susul era în jos, stânga se mutase la dreapta, ochii îmi făceau ca girofarul lovit de apoplexie şi creierii capului mi se bălăngăneau mai ceva ca o limbă de clopot bolnavă de frisoane! Fermecat peste poate de o asemenea fiinţă gingaşă şi angelică, eram cât pe ce să îi dau “accept”! Noroc cu intervenţia divină, care mi-a mutat cursorul pe “reject”…vai, vai, ce păcat!
Totuşi, întâmplarea aceasta nu mi se pare aşa de importantă încât să o fac subiect de postare (mai ales că deja i-am făcut destulă reclamă târfuliţei...adică domnişoarei aceleia - nu ştiu ce am astăzi, că tot pe invers îmi ies cuvintele...). Dar…cumva trebuie să dau şi de partea aia plină a ţoiului! Doar că nu ştiu cum…sincer, habar nu am!
Până una-alta, iau frumuşel poziţia lotus, închid ochii şi mă autosugestionez: "Mmmmmmmm....Sunt înconjurat de norişori pufoşi şi căluţi roz (fără os în dos)....Mmmm....Inimioarele roz-bonbon fâlfâie peste tot, fâl-fâl-fâl-fâl-fâl....Muzică de harpă răsună pe fundal, iar cupidonei beţi de fericire fac looping-uri în picaj, cu aripioarele strânse în jurul corpului (mai ceva ca la un miting aviatic)....Mmmmmm...."
Înarmat până-n dinţi cu această hotărâre, am dat o raită pe site-urile de ştiri, în speranţa că voi găsi ceva folositor. Nenorocirea a fost că nu am găsit nimic care să îmi atragă atenţia (pesemne că optimismul românesc plecase la dat cu parapanta de pe Mauna Loa)...aşa că am căutat în altă parte.
Mă gândisem la un moment dat să scriu ceva despre fătuci; ceva sentimental şi duios, prin care să îmi exprim sentimentele înălţătoare şi veşnica uluială care mă cuprinde atunci când mă împiedic de ele, eternele floricutze înrourate şi proaspete - mai ales că una (Pisicutza, SexxxyBabe, B3b3lusha, Mumushica, Hot Angelutz (sau mama măsii cum declara că se intitulează), care cică îmi cerea pretenia virtuală, m-a răscolit până la a mai adâncă fibră a inimoacei. Scria că ”eu sunt ploaia care bate în geamul tristeţii tale, sunt dulceaţa care îţi alină sufletul însingurat şi raza de soare care te mângâie duios în fiecare zi”* - cred că se referea la toţi cititorii care îşi vor domoli aleanul nivelului de trai prea sculat-în-sus, cu lecturatul pisicelilor ei languroase şi cu lătratul-bălitul....ăăă...admiratul pozelor în care subiectul – sau mai corect subiecta - pe jumătate dezbrăcat(ă) şi lungit(ă) în cadă, se flambează din toate şuncile şi gâturile, ţuguie seducător buzele şi se trage-n chip cu telefonul ultimu' răcnet (doar că asta este doar o iluzie...Sâc! Pentru că altcineva îi face fotografia, de undeva mai de la depărtare – vă daţi seama cât spirit artistic, cât mister ascuns la vedere, cum se joacă ea, micuţa, cu înceţoşata minte a privitorului??). Deja eram pastă, tochitură fără voinţă, un biet cârlig de rufe fără sârma pe care ar fi trebuit să stau agăţat ! Nu mai ştiam pe ce lume mă aflu, sau ce vreau de la viaţă; susul era în jos, stânga se mutase la dreapta, ochii îmi făceau ca girofarul lovit de apoplexie şi creierii capului mi se bălăngăneau mai ceva ca o limbă de clopot bolnavă de frisoane! Fermecat peste poate de o asemenea fiinţă gingaşă şi angelică, eram cât pe ce să îi dau “accept”! Noroc cu intervenţia divină, care mi-a mutat cursorul pe “reject”…vai, vai, ce păcat!
Totuşi, întâmplarea aceasta nu mi se pare aşa de importantă încât să o fac subiect de postare (mai ales că deja i-am făcut destulă reclamă târfuliţei...adică domnişoarei aceleia - nu ştiu ce am astăzi, că tot pe invers îmi ies cuvintele...). Dar…cumva trebuie să dau şi de partea aia plină a ţoiului! Doar că nu ştiu cum…sincer, habar nu am!
Până una-alta, iau frumuşel poziţia lotus, închid ochii şi mă autosugestionez: "Mmmmmmmm....Sunt înconjurat de norişori pufoşi şi căluţi roz (fără os în dos)....Mmmm....Inimioarele roz-bonbon fâlfâie peste tot, fâl-fâl-fâl-fâl-fâl....Muzică de harpă răsună pe fundal, iar cupidonei beţi de fericire fac looping-uri în picaj, cu aripioarele strânse în jurul corpului (mai ceva ca la un miting aviatic)....Mmmmmm...."
Dacă nici aşa nu merge, cred că o să mă uit la filmuleţe vesele. Ceva gen…
Şi de final...câteva secvenţe din filmele mele preferate:
* citatul este din memorie. Credeţi-mă şi pe mine...nu am avut destulă energie nici măcar să îi citesc toate behăielile idioate ale specimenei ăleia, d-apoi să i le mai şi memorez!
UPDATE: Tocmai ce am observat că am ajuns la scrierea cu numărul 100! Pentru asemenea ediţii aniversare (mă rog..), tradiţia şi rându' lumii cere ca eu să încep să mă laud milioanele de vizitatori ai blogului şi catraliardele de comenterii. Însă nu mă simt în rând cu toţi. Sunt Gică Contra, ăla care trage întotdeauna "cea", oaia neagră dintr-o turmă de oi albe...aşa că şi acum mă pun deţa curmezişul obiceiului acesta al lăudatului - acum or să sară proştii cu gura, că oricum nu am cu ce să mă dau mare; poate aşa o fi....însă deocamdată, nu sunt o persoană cunoscută, astfel încât publicul larg să îmi citească neapărat prostioarele mele. Plus că în în ţara - lumea - asta sunt atâtea miliarde de bloguri, care tratează cele mai diverse teme...Plus că: aşa cum am mai spus/scris şi cu alte ocazii, scriu pentru că aşa mă simt eu bine. Deşi uneori mai lansez şi nişte mesaje pentru anumite persoane (mai puţin sau mai bine ascunse printre rânduri), nu mă conside]r vreun geniu fără de care Terra nu se poate învârti, vreun pisc de talent al ţării sau vreo valoare a neamului. Niciodată nu am crezut asta, şi nu văd de ce aş începe acum.
Sunt doar ceea ce sunt, şi fac asta pentru că îmi place la nebunie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu