luni, 20 iulie 2009

Retoriceală târzie - episodul 2



În timp ce copiliţele de 11-12 ani se dau de 3 ori peste culmea modernităţii şi sunt lovite în moalele capului de îndrăgosteală malignă; în timp ce unii mor pe paturi de spital,nebăgaţi în seamă de nimeni; sindicatele profesorilor dau în judecată Statul pentru nerespectarea unei legi votate de boii din capu' la ţărişoară, iar mie îmi umblă mintea după filosofii verzi pe pereţi, Doamna Învăţătoare îmi povestea cu zâmbetul pe buze, despre concediul pe care nu l-a mai avut de câţiva ani.
"Mi-au dat banii pe 3 luni, dar nu pot pleca nicăieri. Voi cheltui prea mult, iar la întoarcere nu mă pot criogena, să nu mai consum nimic 2 luni şi ceva...Într-un fel, sunt invidioasă pe cei care pleacă aiurea pe la mare sau munte, şi măbucur când plouă şi le strică vacanţa. Ştiu că este o bucurie perfidă şi egoistă, dar mă ajută să merg mai departe..."
Asta se întâmplă cu cineva care formează elevi, care pune bazele viitorului ţării. Nu îndrăznesc să râd, pentru că aş fi un prototip de bou...nu îndrăznesc să plâng, pentru că aş jigni-o.
Pot decât să o admir şi să îi citesc bucuria în ochi, când revede acum ditamai oamenii, nişte ghemotoace cu ochi la care a contribuit în formarea lor ca oameni.

Vorbeam mai ieri cu mama...şi îmi spunea, că nici acum câţiva zeci de ani, oamenii nu erau remuneraţi în raport cu munca depusă. Dar, cel puţin, primeau respectul pe care îl meritau. Medicul era admirat, pe lângă învăţător treceai cu pălăria în mână..

Astăzi nu mai este aşa. Parcă s-a damblagit toată lumea! Cu cât eşti mai ostentativ, mai porc, mai nesimţit, eşti mai la modă. Mă crucesc când văd copii de 7 ani cum stau pe marginea şanţului, cu sticla de bere alături şi cu ţigarea în gură...Printre câteva rotocoale de fum, mai o fluieră cu sub-înţeles pe una prea decoltată şi mult prea scurtă-n fustă, mai îşi bagă juniorul prin câteva locuri...Nu contează că sunt ascuţite, tăioase sau moi, pentru că ştiu că aşa au auzit la cei maturi. Deci, aşa este bine.
Şi stau şi mă întreb: cine îi educă pe aceşti copii? Am fost ca ei şi ştiu că nu prea au multe în cap...Sunt doar nişte pagini albe, care aşteaptă să fie umplute. Şi totuşi, cineva îşi bate joc de ei şi le bagă în creieri numai prostii. Le calcă sistematic în picioare neuronii, le pisează cu râvnă dementă materia cenuşie în plină formare.

Totuşi, acei oameni minunaţi care erau pe vremea mea, sunt şi acum, aceiaşi dascăli plini de devotament. Doar că sunt batjocoriţi în ultimul hal, sunt târâţi fără pic de milă prin lăturile jegoase ale exemplelor "de la Curte". Acum ai iniţiativă dacă o dai pe profă cu capul de tablă, eşti admirat şi lăudat dacă îi tragi o înjurătură plină de scârbă, cu referire la origini. Eşti privit ca un zeu de ceilalţi colegi, pentru ai învins sistemul perfid şi pe reprezentanta lui, care nu lasă bunăciunile să îţi excite privirea - şi ceva mai mult, nu le lasă să vină boite la ochi, cu decolteul cât Casa Presei, cu buricul gol şi practic în chiloţi, într-o sală de clasă.

Drăguţ...

Nu ştiu dacă este din cauza sărăciei - a "umilinţelor sărăciei", cum spunea Mircea Eliade undeva (nu prea înţeleg de ce m-a impresionat atât de mult expresia asta, de am reţinut-o. Poate pentru că sărăcia te face să îţi pierzi sufletul? Pentru că atunci când eşti sărac, îţi pierzi orice sistem valoric şi faci lucruri care în mod normal nu le-ai face? Pentru că România toată (mă rog) se află în starea asta?), dar parcă toţi devenim din ce în ce mai seci, mai stricaţi în spirit("la fel cum cerneala penetrează această cretă", aşa suntem şi noi măcinaţi la nivel molecular, de o ciumă a sufletului). Văd asta zilnic, dar nu ştiu ce să fac să opresc nenorocirea auto-distructivă care ne molfăie lent, între măselele ei stricate! Văd cum suntem atraşi cu toţii, centimentru cu centimentru, în acest vârtej de sălbăticire...Chiar aş vrea să fac ceva, dar nu ştiu ce. Habar nu am.

Cineva îmi spunea că în India, un stat sărac, oamenii se salută zâmbind, când se întâlnesc pe stradă. Au în ochi acea luminiţă de fericire, se bucură că întâlnesc oameni..Plus că au o conştiinţă naţională care merge uneori spre obsesie. Cred că nu mai are nici un sens să mai fac referire şi la autostrăzile pe care şi le-au tras prin munţi (care-s parte din Himalaya, nu spârcâituri carpatine sub 2000 de metri), sau la zgârie-norii şi minunăţiile pe care le-au construit prin Mumbai, Delhi, sau Kolkata (am înţeles că acesta este noul nume al vestitului Calcutta)....
Nişte ţigani, veţi spune, nişte eretici închinători la zei. Poate...dar nişte persoane cu o forţă morală de zeci de ori mai puternică ca a noastră, a "drept-credincioşilor". Neam apostolic, neam sodomic, de decăzuţi!

Uneori mă indinez până la nebunie, uneori sunt doar trist...Iar când revăd imaginea Doamnei Învăţătoare în minte, mă podidesc lacrimile.

Romania - land of choice. Come and see...cry a little, then leave this fuckin' "no man's land". And never look back, anything it happends.
Romania...land of choice....

P.S: Nu-i aşa că am nevoie de ajutor specializat? Sunt mult prea învechit....căteodată cred că mi-a intrat prea mult chestia aia cu "pe vremea mea..." pe la neuron. Poate că ar trebui să îmi bag şi eu, cât mai repede, o tunare la mansardă? Aşa, o să "fiu în rând cu lumea".
Sau nu.
NU VREAU SĂ FIU ÎN RÂND CU LUMEA!!! Eu doar reprezint o existenţă simplă...infinit de simplă. Just Me.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu