miercuri, 29 iulie 2009

Hai noroc, că te cunosc!


Din câte am mai înţeles şi eu de prin cărţile de buna maniere, obiceiul strângerii mâinii are rădăcini în Evul Mediu - atunci când semnifica că ai venit neînarmat şi cu gânduri de pace.
Astăzi, el s-a răspândit în aproape toate culturile...deci şi pe la noi. Cu mici românizări pe ici pe colo, prin părţile mai esenţiale. (aşa cum ne şade nouă bine).

Lăsînd la o parte ce spun psihologii şi antropologii, obiceiul de “a da noroc” este o forma de politeţe între bărbaţi. Bineînţeles că mai răsare şi pe aici câte un pui de Mr. Olimpia, care îţi strange mâna până ţi-o învineţeşte – probabil pentru a se lăuda cu forţa colosală pe care o posedă, în urma ingurgitării de diferiţi steroizi asociaţi cu “trasul de fiare” din greu. Dar în fine…
Sunt vreo câteva moduri de strângere a mâinii, pentru că prin chestia asta se exprimă o gamă variată de sentimente: cordialitate, bucurie, dominare…etc (aici nu pun şi obiceiul mason sau cel presedinţial, care durează de la 5 minute în sus). Doar că noi am aprofundat-o pe cea în scârbă. Cred că am putea da şi un doctorat în domeniu, doar aşa…ca să ne umflăm civiul!

Mă râcâie pe creieri şi mă apucă greaţa când văd pe câte unu’ că trece pe lângă un cunoscut şi ridică mâna dreaptă puţin în sus, în viteza foarte încet; rămâne cu ea spânzurată în aer câteva secunde, apoi o coboară la fel de încet…sau scoate o labă dolofană pe geamul jepului alb-ca-zăpada şi execută aceiaşi mişcaredomoală. La fel cum nu îi suport nici pe ăia care îmi întind o mână flască şi bleagă, de parcă ar fi o….trestie mangă de beată.
Ce naiba, măi? Nu mai aveţi energie nici să miscaţi o mână? Un coleg din facultă zicea că el când nu mai poate face nimic decent, bagă rapid un sandwich (sau sandviş, cum am înţeles că este mai modern) şi apoi îl năvăleşte o virilitate…de stă mâţa-n coadă! Iese la prăjituri cu toată facultatea! Aţi încercat şi voi, aştia pe-jumătate-morţi, aşa ceva? Energie…ca la Gogu Sclipici în comparaţie cu un bec Luxten; da’ în rest…smenozeala tată!!!…Şpârle date peste alte şpârle, maciomănism dobitocesc, mers lent şi legănat, limbaj de ghetou mizerabil şi fitze de Don Juan, cât cuprinde!

Nu e obligatoriu să strângi mâna cuiva! E cuviincios, da’ dacă nu ai chef de prosteli din astea, nu îşi zboară nimeni creierii. Totuşi…decât să faci ceva în silă şi plin de dezgust, mai bine nu te mai bagi în tărăşenie (e reciproca de la morala aia: dacă tot te-ai băgat în căcat, barem bagă-te de tot!*). S-au…poate că aşa sunteţi în toate activităţile? Molatici, fără chef, fără vlagă, fără consistenţă? Nu vă mai funcţionează cumva sistemul bielă-manivelă pe la creier şi membrul nu se mai execută la comandă?

Băăăăiii masculilor feroci! Reveniţi-vă-ţi măi dragilor, că vă pocniţi singuri cu firmalăul în moalele capului! Păi se poate aşa ceva?


* Oare principiul ăsta îl aplică şi mult iubiţii noştri politicioşi? Cănd se simt tentaţi să dea o gaură în bugetul statului, decât să bage şi ei un deget, îndeasă toată mâna

Dincolo de limita imposibilului



Nu mai pot cu Ridzi! Mă scârbeşte la sânge toată mascarada asta ieftină cu comisiile parlamentare care anchetează scene supraevoluate, imunităţi ridicate, interceptări de convorbiri á la James Bond, cu microfoane ascunse prin stilouri! Îmi iese urticaria pe mine când aud de justiţia care veghează ca un dragon din vârful turnului său şi îi crapă capul oricărui şmecher care se crede cu moţil mai mare! Deşi e un caz grav de abuz în funcţie, pe mine sincer, mă doare fix în cotul din dos; pentru că orice ar bălmăji ăştia pe la televizor, oricâte asigurări de mega-corectitudine ar lansa ei, oricâte ameninţări anti corupţie ar lansa ei, sunt sigur că Monicuţa nu va păţi nimic...Şi ştie şi ea asta, aşa că îi arde alte prostii. (de ex, de termopanele lu’ Năstase!)

Totul e doar un film de ameţit poporul, la fel cum a fost şi arestarea patronului de la Steaua (care a picat la fix...chiar când era în vogă scandalul cu apartamentul de 800 de mii de euro cumpărat din vânzări anteriaoare), chestia aia cu spionul vânzător de Românică, tâmpeala cu ăla care a pitit încărcătorul în ciorbiţa gărlfrendei mult iubite, porcăria aia jenantă cu ţuiculiţa şi cârnaţul şi chiar circul cu mascaţii albinoşi şi încostumaţi, ce spârcâiau clăbuci contra la aviara gripa. Cum spune bunica...nu sunt mai demni de luat în seamă ca o oaie care se vântură prin praf!

Dar stau drept şi mă întreb strâmb....de unde le-or veni toate ideile astea de thrillere? Drăguţii noştri aleşi s-or fi uitat prea mult la parodiile alea cu Austin Powers şi Agent Smart şi Mars Attacks (traduse de “veveriţa_bc”, desigur) iar acum se cred Spielbergi de valoare incontestabilă???? Măi fraţilor...reveniţi-vă-ţi cu creierii!! Chiar atât de proşti ne credeţi?
Ce mă uimeşte este altceva....lumea chiar este interesată de porcăriile astea! Chiar dacă se ştie clar că este de porc toată trebuşoara, că face parte din învăluirea de campanie...naţiunea chiar este interesată! Tocşoaie peste tocşoaie, glazurate cu alte tocşoaie, la care ne uităm cu ochii beliţi la maxim, uitînd chiar şi de ceaţa hămesită care ne ameninţa stomacul! Şi toate despre Ridzi şi ţeapa care ne-a tras-o...repercursiunile monumentale pe care ESTE POSIBIL să le suporte...dovezile incontestabil de necontestat care o incriminează...

M-am săturat! Îmi iau jucăriile şi plec acas’ la mine...

Aşa că voi aborda alt subiect: tonele de cretinitate care s-au vărsat în capul unora!

Am văzut la ştiri cum un braşovean a fost sfâşiat de un leu într-o grădină zoologică; zeci de fătuci cu microfonul în gură ne-au arătat picurii de sânge ai victimei, leu cel turbat la labe, cuşti şi gratii...ne-au relatat pline de tragism povestea îngrozitoare a tânărului...CARE A FOST UN IDIOT CU CRĂCI!!! Cam cât creier poţi să ai, să te duci lângă cuşca unui animal care te rupe în două doar cu o gheară???
Apoi alţi prostălăi...care se duceau să mângâie ursul printre gratii, trăgeau ditamai tigrul de coadă, de parcă era mâţa pe care o ţineau în apartament şi rânjeau sfidători în faţa gorilelor.
Poa’ să tapeteze ăia ce lucră acolo toate aleile cu semne de atenţionare...că dacă şmecherului i s-a umflat tărăţa-n el şi trebuie să se exercite în bărbăţie....o face neîngrădit de nimeni. Nu este democraţie? Nu pentru asta au murit tinerii în ’89? Ce naiba...
Îngrijitorii spun că este lipsă de discernământ şi de educaţie; eu spun că este prostie crâncenă...Cam ce tochitură alterată ţi se poate bălăngăni prin cap, ca să tragi un tigru de coadă? De ce să chinui un animal flămînd, care oricum e pedepsit să trăiască în jegurile noastre de parcuri-zoo? Indiferent că este periculos sau nu...de ce să faci asta? (pe principiul: De ce mi-o strângi în palma ta? Băi om dement...tu nu ştii oare că deşi-s mare, ea mă doare? De ce vrei să te hăpăi eu?). Poate o fi fost vreun nătâng care crede că s-a inventat tigrul ierbivor, sau că aşa a fos el, de când mama lui l-a fătat; cum am mai văzut eu nişte specimene (cică erau divenii mult-dorite), care credeau că plămânii se află în faţa rinichilor.
Şi totuşi...Ce mi-ar fi plăcut ca boul ăla să sfârşeacă ca fel principal la cina pisicuţei...mamăăăăăă...cred că transpiram de plăcere. Să îi scoată la aer toate organele interne şi să îi rupă capul de pe umeri; apoi să se joace cu el, ca cu un ghem de lână!

Concluzia: cine se simte dobitoc în călduri de şmenozeală, să crape în chinuri şmechereşti! De ce să îşi dea el duhul creştineşte, pe pernuţa lui proprie din propriul pat? Nu e mai cool să încerce să stragă în poză interiorul unui stomac de prădător?...Că doar are nişte culori fascinante...de numa-numa!

vineri, 24 iulie 2009

Misterele neelucidate ale României



Când eram mai mic, eram un deştept! Serios...pentru că aveam mintea care o am şi acum. Citeam mult şi îmi petreceam majoritatea timpului visînd cu ochii deschişi...Poate de aceea, prin paleozoicul copilăriei mele, eram pasionat de mistere: voiam să aflu cine suntem, de ce ne naştem, unde ne ne ducem, de ce au dispărut dinosaurii, cine a construit piramidele, de ce sunt statuile acelea pe insula Paştelui, cine a fost adevăratul Shakespeare, cine a fost Omul Cu Masca De Fier, ce s-a întâmplat cu adevărat la Tunguska, şi muuuuulte, multe altele. Doar că între timp am crescut...iar aria de enigme s-a restrâns drastic. La Romaneaua mea, pură şi simplă.

În cele ce urmează, nu este vorba despre pădurea Hoia-Baciu din Cluj, fantomele castelului “Iulia Haşdeu” din Cîmpina, şi nici măcar despre uriaşii umanoizi din munţii Bucegi. Nu mă întreb ce-a fost în capul baciului moldovean de nu le-a rupt capul de e umeri ălora doi care voiau să îl omoare şi nici de ce Zmeul Cel Rău îşi anunţa întotdeauna venirea prin aruncarea buzduganului.
Sunt doar câteva lucruri minore, pentru a ne aminti în ce hal de ţară trăim…

Să purcedem, deci, la drum:

1. Ce s-a întâmplat cu cei 15.000 de specialişti buratinici ai “Cheiţei de Aur”?
2. Ce s-a întâmplat cu campania naţională de fugărire (şi eutanasiere) ai Marilor Maidanezi Carpatini?
3. De ce plângea Băse după “Dragă Stolo” aşa cu foc, dacă el a avut de câştigat?
4. De ce s-a răzgândit Eternul Afrodit în acceptarea funcţiei de prim-ministu?
5. Unde sălăşluia frumuseţea şi modernismu la poneiul roz cu zvastică pe coapsă şi tras în…os? De ce falusul (sculat pentru apelul de dimineaţă) legat de unu’ care stătea cu burtoaca la soare, era reprezentativ pentru Românica?
6. Când va veni vremea autostrăzilor autohtone (fără a le pune la socoteală pe cele suspendate)?
7. Centurile rutiere di-mprejurul marilor oraşe sunt de fapt centuri de castitate, din moment ce sunt mereu pe minus şi încurcă traficul?
8. Când ni se va explica pe îndelete, tehnologia vânzărilor anterioare?
9. Când se va aplica legea de mărire a salariilor profesorilor?
10. Când anume se va termina de restructurat învăţământul românesc? Ar fi cazul să îl chemăm pe Cuza pentru asta?
11. De ce s-a inventat Ministerul Turismului?
12. Cum anume impulsionează ministrica Undrea turismul românesc, prin călăritul cailor şi al bicicletelor, suflatul în fluierici, datul cu sănii şi trăsuri, plimbări pe malul scoicos al mării autohtone şi tăiatul împrejur al panglicilor hoteliere?
13. Când vor fi buni de mâncat peştocii ministeriali, pe care i-a ginit însuşi Întâiul Turist al Ţării?
14. Ce a păţit numitul Paleologu Theodor, de şi-a incendiat propria locuinţă? Oare sechelele acestui fapt întâmplat întâmplător, deci din întâmplare, se numesc “pleaşcă” şi “cacariseală”?
15. Cam de câte sute de mii de absolvenţi ospătari, lăcătuşi şi tinichigii este nevoie, pentru a fi în graţiile Întâiului Cârmaci?
16. În condiţiile în care plăcinta Udrei are cam acelaşi iz cu cacariseala executată cu sârg de Monica Iacob Ridzi, dacă cea din urmă se vopsea blond, evita demiterea?*
17. De ce orice politician român nu poate răspunde scurt şi milităreşte, la o întrebare adresată de un jurnalist oarecare?
18. Ce înseamnă mai precis sintagma “îmi asum” la un politician român?
19. De ce unii trebuie musai să se laude cu nesimţirea lor înspăimântătoare (evidenţiată în etalarea bolizilor de sute de mii de euro, a cheltuielilor exorbitante pe care le au într-o seară la club sau prin factura super-uriaşă a mobilului), în timp ce alţii mor de foame, sub povara facturilor şi dărilor către stat?
20. Din moment ce micul este ingurgitat oriunde şi oricînd, el poate primi distincţia de "Aliment Naţional"?
21. Dacă te angajezi la “Luxten” cu juma’ de normă, te faci om de succes?
22. De ce mogulii este răi şi se pun de-a curmezişul în planurile Băselului?
23. Cât de sus se vor întinde succesurile lu’ E.B.A.?
24. De ce “trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul”**, când naţiunea asta cică face parte din Marea Familie Evoluată (din absolute toate punctele de vedere) a Europei?

Concluzia?
25. NOI CU CINE (MAI) VOTĂM (PRESUPUNÎND CĂ NE TRECE PRIN CAP IDIOŢENIA ASTA)?????????

*Oana Dobre, jurnalist “ Evenimantul Zilei”
** Mircea Badea, fără nici o altă prezentare

luni, 20 iulie 2009

Retoriceală târzie - episodul 2



În timp ce copiliţele de 11-12 ani se dau de 3 ori peste culmea modernităţii şi sunt lovite în moalele capului de îndrăgosteală malignă; în timp ce unii mor pe paturi de spital,nebăgaţi în seamă de nimeni; sindicatele profesorilor dau în judecată Statul pentru nerespectarea unei legi votate de boii din capu' la ţărişoară, iar mie îmi umblă mintea după filosofii verzi pe pereţi, Doamna Învăţătoare îmi povestea cu zâmbetul pe buze, despre concediul pe care nu l-a mai avut de câţiva ani.
"Mi-au dat banii pe 3 luni, dar nu pot pleca nicăieri. Voi cheltui prea mult, iar la întoarcere nu mă pot criogena, să nu mai consum nimic 2 luni şi ceva...Într-un fel, sunt invidioasă pe cei care pleacă aiurea pe la mare sau munte, şi măbucur când plouă şi le strică vacanţa. Ştiu că este o bucurie perfidă şi egoistă, dar mă ajută să merg mai departe..."
Asta se întâmplă cu cineva care formează elevi, care pune bazele viitorului ţării. Nu îndrăznesc să râd, pentru că aş fi un prototip de bou...nu îndrăznesc să plâng, pentru că aş jigni-o.
Pot decât să o admir şi să îi citesc bucuria în ochi, când revede acum ditamai oamenii, nişte ghemotoace cu ochi la care a contribuit în formarea lor ca oameni.

Vorbeam mai ieri cu mama...şi îmi spunea, că nici acum câţiva zeci de ani, oamenii nu erau remuneraţi în raport cu munca depusă. Dar, cel puţin, primeau respectul pe care îl meritau. Medicul era admirat, pe lângă învăţător treceai cu pălăria în mână..

Astăzi nu mai este aşa. Parcă s-a damblagit toată lumea! Cu cât eşti mai ostentativ, mai porc, mai nesimţit, eşti mai la modă. Mă crucesc când văd copii de 7 ani cum stau pe marginea şanţului, cu sticla de bere alături şi cu ţigarea în gură...Printre câteva rotocoale de fum, mai o fluieră cu sub-înţeles pe una prea decoltată şi mult prea scurtă-n fustă, mai îşi bagă juniorul prin câteva locuri...Nu contează că sunt ascuţite, tăioase sau moi, pentru că ştiu că aşa au auzit la cei maturi. Deci, aşa este bine.
Şi stau şi mă întreb: cine îi educă pe aceşti copii? Am fost ca ei şi ştiu că nu prea au multe în cap...Sunt doar nişte pagini albe, care aşteaptă să fie umplute. Şi totuşi, cineva îşi bate joc de ei şi le bagă în creieri numai prostii. Le calcă sistematic în picioare neuronii, le pisează cu râvnă dementă materia cenuşie în plină formare.

Totuşi, acei oameni minunaţi care erau pe vremea mea, sunt şi acum, aceiaşi dascăli plini de devotament. Doar că sunt batjocoriţi în ultimul hal, sunt târâţi fără pic de milă prin lăturile jegoase ale exemplelor "de la Curte". Acum ai iniţiativă dacă o dai pe profă cu capul de tablă, eşti admirat şi lăudat dacă îi tragi o înjurătură plină de scârbă, cu referire la origini. Eşti privit ca un zeu de ceilalţi colegi, pentru ai învins sistemul perfid şi pe reprezentanta lui, care nu lasă bunăciunile să îţi excite privirea - şi ceva mai mult, nu le lasă să vină boite la ochi, cu decolteul cât Casa Presei, cu buricul gol şi practic în chiloţi, într-o sală de clasă.

Drăguţ...

Nu ştiu dacă este din cauza sărăciei - a "umilinţelor sărăciei", cum spunea Mircea Eliade undeva (nu prea înţeleg de ce m-a impresionat atât de mult expresia asta, de am reţinut-o. Poate pentru că sărăcia te face să îţi pierzi sufletul? Pentru că atunci când eşti sărac, îţi pierzi orice sistem valoric şi faci lucruri care în mod normal nu le-ai face? Pentru că România toată (mă rog) se află în starea asta?), dar parcă toţi devenim din ce în ce mai seci, mai stricaţi în spirit("la fel cum cerneala penetrează această cretă", aşa suntem şi noi măcinaţi la nivel molecular, de o ciumă a sufletului). Văd asta zilnic, dar nu ştiu ce să fac să opresc nenorocirea auto-distructivă care ne molfăie lent, între măselele ei stricate! Văd cum suntem atraşi cu toţii, centimentru cu centimentru, în acest vârtej de sălbăticire...Chiar aş vrea să fac ceva, dar nu ştiu ce. Habar nu am.

Cineva îmi spunea că în India, un stat sărac, oamenii se salută zâmbind, când se întâlnesc pe stradă. Au în ochi acea luminiţă de fericire, se bucură că întâlnesc oameni..Plus că au o conştiinţă naţională care merge uneori spre obsesie. Cred că nu mai are nici un sens să mai fac referire şi la autostrăzile pe care şi le-au tras prin munţi (care-s parte din Himalaya, nu spârcâituri carpatine sub 2000 de metri), sau la zgârie-norii şi minunăţiile pe care le-au construit prin Mumbai, Delhi, sau Kolkata (am înţeles că acesta este noul nume al vestitului Calcutta)....
Nişte ţigani, veţi spune, nişte eretici închinători la zei. Poate...dar nişte persoane cu o forţă morală de zeci de ori mai puternică ca a noastră, a "drept-credincioşilor". Neam apostolic, neam sodomic, de decăzuţi!

Uneori mă indinez până la nebunie, uneori sunt doar trist...Iar când revăd imaginea Doamnei Învăţătoare în minte, mă podidesc lacrimile.

Romania - land of choice. Come and see...cry a little, then leave this fuckin' "no man's land". And never look back, anything it happends.
Romania...land of choice....

P.S: Nu-i aşa că am nevoie de ajutor specializat? Sunt mult prea învechit....căteodată cred că mi-a intrat prea mult chestia aia cu "pe vremea mea..." pe la neuron. Poate că ar trebui să îmi bag şi eu, cât mai repede, o tunare la mansardă? Aşa, o să "fiu în rând cu lumea".
Sau nu.
NU VREAU SĂ FIU ÎN RÂND CU LUMEA!!! Eu doar reprezint o existenţă simplă...infinit de simplă. Just Me.

Te-am iubit pe portofel...


Motto:
E viaţa ta, e lumea ta, lumea ta mult prea departe de ea...de tot ce-o înconjoara şi tot ce vrea
Bijuterii...vacanţe la Roma..şi tu n-ai bani nici măcar să-ţi iei nişte haine ca-lumea
Sunteţi a 12-a la acelaşi liceu...cum să spun???...asta-i singurul lucru (pe care) pe care-l aveţi în comun
De fapt...ar mai fii ceva...dacă vrei...tatăl tău e şoferul tatălui ei.
…………………………………………………………………………………………….
Ai vrea să stai cu ea...să vorbeşti cu ea, să ieşiţi în oraş undeva.
Îţi dai seama...ca nu-ţi permiţi nimic din toate astea..nu-ţi permiţi nimic din tot ce ţi-ar putea cere.
Nu-ti permiti decât s-o iubeşti în tăcere...
Cu toate astea, ieri, ai trecut peste tine ..ai trecut peste orice...şi i-ai dat o floare...s-a uitat la ea ca la un lucru oare-care.
Azi, ai vazut floarea uitată pe bancheta din spate a maşinii
Era acolo uscată.
Nu te-a deranjat, nu te-a supărat
Ti-ai spus. “Ce bine că n-a aruncat-o, ce bine c-a păstrat-o!"
De fapt îţi dai seama...că te amăgesti singur; de fapt ai vrea să ştii cine-i vinovat
Că ea nu stie ce valoare...are..o floare...
[Taxi – De ce?]


Aseară aş mai fi avut o grămadă de spus/scris, însă începuse să mă prindă oboseala şi deja experimentam (din nou) faza aia cu ochii-n gură. Plus că deja scrisesem o căpiţă de litere, şi îmi era frică că mai am încă pe atât; în acest fel, aş fi riscat foare uşor să nu mai citească nimeni…(cam ăsta e primul impuls care te cuprinde când vezi o grămădoaie de cuvinte, care îţi asaltează privirea). Aşa că revin:

Banii sunt un scop în sine, dar şi un mijloc în sine. Aşa îmi spunea profa de filosofie, când încă mai îmi toceam hainele pe băncile şcolii. Atunci nu am înţeles chiar 100%, însă acum, îi găsesc noi semnificaţii pe zi ce trece.
Mircea Badea, pe blogul lui propriu şi personal, mărturisea că nu îi vine să creadă că viaţa unui copil european, a unei persoane din mileniul 3, mai poate depinde de bani. Doar că aşa este. Nu contează drepturile omului, drepturile pacientului, sau eu ştiu care drepturi s-au mai inventat pe micuţa noastră planetă.. Doar banii. Ai, te poţi opera şi poate trăieşti...nu îi ai, mori, şi gata. Nu contează că ai 3 ani, 10 ani, 25 de ani, sau 70. Nu te cunoaşte decât o mână de persoane, şi doar ele vor fi devastate. Restul merge mai departe...Pământul se învârte, soarele răsare şi apune, tu te duci la lucru, vii de la lucru, te duci la lucru, iar vii, şi tot aşa. Nu mai există milă, compasiunea a murit de mult, într-ajutorarea e în comă. (acum veţi urla chestia aia cu teledonurile, la care EFECTIV se salvează vieţi. Dar statistic: câte cazuri din astea ajung în atenţia marelui public, câte sunt mediatizate, şi câte rămân neştiute? Teledonul este doar ca o picătură într-un ocean…)

Partea mai naşpa este că şi Dragostea a intrat în faliment, din lipsă de fonduri.
Câte fătuci aţi auzit că visul lor în viaţă este să îşi găsească jumătatea, dragostea adevărată şi pură, viloiu de fericire care - poate - le aşteptă pe după vreun colţ? Doar că puiuţul ăla scump şi drag trebuie să fie un vestit afacerist, un şeic arab care se scaldă în aur, sau măcar un fotbalagist în plină glorie…(eu cred că mai vomit dacă mai aud o singură dată aşa ceva). De ce nu spun şi puiuţele (femela puiuţului) astea că vor să dea peste dragostea adevărată, de oriunde o veni ea? Bogătan sau păstor de porci, nu ar trebui să conteze, pentru că Iubirea este oarbă…
“Dragostea trece prin stomac”. Aşa se spune…”Adică: Bine, bine. Ne iubim, văd cai verzi pe norişori albi şi inimioare roz cu aripioare ori de câte ori mă gândesc la tine, mă hrănesc cu dragostea ta…doar că se pare că nu prea îmi ţine de foame. Aşa că: ce avem la masă, diseară?????”
Mai nou, “Dragostea trece şi prin portofel”. “Ştii…dragă puiuţ îngeraş micuţ şi drăguţ? Eu ştiu că mi-ai culege soarele de pe cer într-o scoică, ştiu că mi-ai aduce perle din Groapa Marianelor şi flori de pe Venus…dar ce ai zice să încerci cu nişte flori de pe Pământ???? Sau măcar să îmi oferi aşa, timid, o seară la un restaurant de lux?”. Nu contează dacă tu abia ai cu ce să plăteşti autobuzul până la ea, că tu te sacrifici şi să îi cumperi un boboc de trandafir alb sau roşu…Cică DACĂ o iubeşti, tre’ să îi mai faci din când în când şi micile (????) mofturi. Să o inviţi la plimbare pe yaht, să o duci în Caraibe (sau măcar la mare), să o scoţi la disco “every weekend” (cât de mult pot să urăsc eu clădirea aia! Of! Îmi ies bube pe mine când văd toţi gelaţii şi toate cur…adică domnişoarele deschiloţate, cum se zburduncăne pe bubuituri de orgă şi platane; zgomot infernal, fum de ţigară de înnebuneşti, aburi de alcool şi de excitaţie până la tavan. Demenţeală totală şi neîngrădită…).

Iubirea nu mai există. Tre’ să fii prea bou să crezi ce se întâmplă în filme sau cărţile siropoase (unde…apropos! Măcar unu din perechea lovită de damblageala Afroditei este cel puţin un reprezentant al nobilimii. Şi dacă amândoi ar fi săraci – vezi “Slumdog Millionaire” – intervine Bunul Dumnezeu, care pune lucrurile în ordine). “Matreyi”, “Nuntă în cer”, “Adam şi Eva”, chiar şi trilogia “Han Solo” (doar astea îmi vin acum, pe moment) sunt lucrări minunate, dar exprimă doar aspiraţii în dragoste. Dintre toate prostiile astea, doar Eminescu a avut dreptate, în “Luceafărul”; fiecare în cercurile lui…fiecare cu aia a mă-sii, cum ar spune un vecin.

Doar că am o mică întrebare de pus în gând, înainte de culcare: “Ce se întâmplă când nu intervine NI-MENI?? Când nu ai bani, şi totuşi ai mici simpatii??? Când tu eşti din Cuca-Măcăii, şi ţi-a căzut cu tronc (a.k.a. “ţi s-a pus pata”) o fată de la oraş, pe care ai văzut-o trecînd într-un BMW decapotabil????”Aici nu e vorba de dragoste, ci pur şi simplu de o simpate adolescentină. Şi totuşi…Interesează pe cineva?

Altfel, toată lumea e cu dragostea în gură…unele divenii chiar, din neatenţie sau voit, o mai şi înghit. “Ups! Ţi-am înghiţit iubirea…las că acum este la stomăcel, deci mai aproape de inimioară, să te simt aproape tot timpul!”
Iubirea de azi este doar o satisfacere a unor instincte primare, o asociere de 2 studenţi la un apartament cu chirie prea mare. O unire extazică a dânselor, tone de sclipici şi silicon, scandaluri furioase despre gelozie.
Dragostea: un concept extrem de rar în practică, folosit pentru a acoperi toate bâţâielile neruşinate de prin boscheţii patriei.
Aşa că mai daţi-mi scutiri la chestia asta.


Să nu credeţi că gândesc aşa, pentru că mi-a dat vreuna cu tifla – am observat că, de obicei, asta e prima reacţie. Nuuuuuuuu…doar că asta am văzut că se petrece prin prea-minunata noastră lume mega-evoluată. Mi-a plăcut întotdeauna să observ…(îmi aduc aminte de facultă, când mă retrăgeam în spatele amfitatrului şi îmi observam colegii: unii se certau, unii schiţau paşi de dans, în speranţa că poate vor vrăji vreo fată, unele se certau pe vreo rochie…prosteli. Zgomot şi pete de culoare, pe o scenă paraginită…). Păreau preocupaţi de nişte lucruri atât de absurde! Dar a fost…şi au trecut evuri de atunci.
Sunt clipe îmi place să mă visez vreun mare cronicar care consemnează cu sârg, atmosfera vremurilor sale. (Acum să nu-i vină vreunui cretin vreo idee că aş suferi de tulburări de personalitate! Pentru că, după cum ziceam, SCRIU DOAR CE VĂD!!)
În fine…am început să o iau răude tot prin porumbi!

Deci, cu dragostea: cred că întâi ar trebui să înveţe toate piţipoancele, adevărata valoare a unei flori şi abia apoi să aibă curaj să viseze Gelaţi Stălucitori, călare pe un Lamborghini Alb. Deşi…am impresia că fiecare dobitoc din acesta, îşi merită cu prisosinţă vaca celulitoasă pe care o…întreţine.

Unii spun că banii nu pot cumpăra fericirea şi iubirea. Hai...SĂ MORI TU!
Newsflash!!! Au cam făcut-o deja...

Concluzia?
Sun-Tsu scria prin secolul 6 înainte de Hristos, o lucrare de 13 capitole despre strategia şi psihologia oamenilor din război. Cartea face parte din pregătirea de bază a fiecărui strateg de astăzi…dovadă că umanitatea nu prea s-a schimbat cine-ştie-ce, în 2600 de ani (cam cât a durat Vechiul Egipt). Şi atunci…unde este evoluţia aia mult cântată? Umblă câinii cu ea pe coadă???????
Sau am rămas aceleaşi animate instinctuale?

duminică, 19 iulie 2009

Specialiştii Nimănui


Pâinea, cerealele, orezul şi pastele contribuie la necesarul zilnic de carbohidraţi, minerale fibre şi vitamina B. Legumele verdeţurile şi fructele reprezintă o importantă sursă pentru fibre şi vitaminele A şi C (nutriţioniştii ne recomandă să le consumăm de cel puţin 5 ori pe zi); carnea, puiul sunt un izvor de proteine; peştele şi bananele conţin fosfor (bun pentru memorie), oul se numără printre cele mai complete alimente. Se ştie că aproximativ ¾ din cantitatea de glucoză ingerată, este consumată de creier; laptele, iaurtul şi brânzeturile conţin proteine, riboflavine, calciu şi fosfor (este indicat un consum cât mai des pe zi). Mierea amestecată cu germeni de grâu şi mieji de nucă reprezintă un amestec-bombă pentru memorie. Alunele au un extraordinar potenţial energetic, pe bază de uleiuri vegetale. (deci, un conţinut caloric redus)
Petru protecţia ochilor, pe timp de vară trebuie să purtăm ochelari de soare prescrişi special pentru noi de către medicul oftalmolog.
Nu se poartă aceiaşi pereche de încălţăminte mai mult de 2 zile consecutiv, pentru a nu se favoriza dezvoltarea ciupercilor. Experţii ne recomandă să avem mai multe perechi de încălţăminte, pe care le vom schimba la maximum 1 an (atunci, vor urma cu sfinţenie sfatul medicului specialist, pentru că numerele de la pantof nu se mai potrivesc cu cele din anul precedent).
Când plecăm la plajă, este bine să cerem sfatul medicului dermatolog. Numai el ne poate recomanda o loţiune de plajă special pentru tipul nostru de piele, care să ne ofere o protecţie eficientă împotriva razelor de soare şi a radiaţiilor.
Când meteorologii anunţă temperaturi caniculare, este bine să consumăm cel puţin 2 l de lichid pe zi (exclus cafea, alcool, tutun)...

AAAAAAAAAAAA!!!!!! Tâmpesc cu nervii capului!!! În calitatea lui de ..... (a se completa pe linia punctată) ăla spune, ălalalt drege, celălalt afirmă....Doar că se trece cu vederea un singur lucru. Un microb, ceva insignifiabil, ceva de neluat în seamă, dar care poate răsturna cu uşurinţă marele car al înţelepciunii experţilor: VIAŢA ÎN ROMÂNICA!!!!!
Încă nu pot scăpa de imaginea bătrânelului năduşit tot, roşu ca un rac fiert, care era în vârful câmpului, la 38-39°C. “Nu muncim, nu mâncâm…ce să facem? Poate ne ajută Dumnezeu şi nu cădem la pat.”. Cam asta e Romaneaua noastră glorioasă…
Cred că trei sferturi din populaţie are salariul minim pe economie. Adică, iau în mână maxim 600-700 de lei…din care peste 350 de lei merg lunar către stat. De restul, o familie de minim 3 persoane trebuie să trăiască timp de o lună…Şi atunci, mi se pare normal să zâmbeşti la toate vorbele goale care ies de pe gura experţilor.
“Mâncaţi sănătos, astfel încât să vă completaţi necesarul zilnic de vitamine”; cam greu asta, pentru că majoritatea abia au la masă o ciorbă de cartofi şi o tocană de păstăi…adevărate delicatese.
“Purtaţi ochelari de soare, ca să vă apere vederea”; asta e o fiţă de şmecher! Bunica nu avea aşa ceva, să trăieşte bine-mersi. E ea aproape oarbă, dar…de la o vârstă, este normal să ai probleme cu sănătatea.
“Luaţi cel puţin o pereche de încălţăminte pe an…”. Nu este nevoie, pentru că abia ce am primit un lot de încălţări, de la un văr. Mă cam strâng ele, ce-i drept, dar….nu pot să dau milioane pe nişte lucruri care tre’ să le iau când fac curat la vacă. Lasă doctori şi prescrierile lor…nu am murit până acum, că am purtat de la alţii. Dacă îs mari păpucii, bag vată la vârf; dacă îs mici, rabd.
“Folosiţi loţiuni cu protecţie solară, când mergeţi la plajă”. Eu nu am fost niciodată la mare…are ceva?
La chestia aia cu apa, este mai uşor; pentru că scot apă din puţ, de câteori mă ia setea…aproximativ. Că nu pot întrerupe treaba, de câte ori mi se face sete…mai rabd şi eu, că îs ditai găliganu’!

Cam asta este mult gloriosul land of choice. O lume de rahat, o viaţă de rahat, unde nu contează ziua de mâine. “Să mai trăim noi până mâine…” aşa spun toţi.
Şi nimeni nu realizează că filosofia asta de viaţă te face să te procopseşti cu un sistem imunitar în lipsă. Nimeni nu realizează că aşa, te loveşte artrita sau reumatismul, când nici nu ai împlinit 30 de ani (“Lasă mamă, că de-acum, începi să îmbătrâneşti”), orbeşti până-n 40 de ani, îţi faci tălpile franjuri de bătături şi te seacă la inimă, când păşeşti.
Şi aici, nici măcar nu am mai pus diferitele afecţiuni cu care te naşti: probleme de respirat, probleme cardiace, de circulaţie limfatică, şchiopătat, probleme de vedere, cefalii, tumori, vergeturi, hemofilii şi câteva alte milioane de boli din astea.

Ce ne mai recomandă specialistul?????????? “Nu muncim, nu mâncăm…”

Dintotdeauna, au existat bogaţi. Fie că le zicea patricieni, brahmani, daymio, mandarini, nobilime, boieri sau mai nou politicieni, ei au fost mereu, aceiaşi bogaţi. Aşa că, lumea nu a evoluat. Lăsaţi-mă cu frecangeala aia de ideologie europeană, de principuri , concepte abstracte, drepturi şi idealuri. Nu există aşa ceva…”Nu muncim, nu mâncăm. Remember?”. Dincolo de cosmetizările împopoţonate, totul nu se reduce decât la asta. Atât şi nimic mai mult…
A trecut vremea fanteziilor, a dorinţelor. Nu mai avem timp să ne gândim la dezvoltarea noastră interioară, la analiza lucidă a faptelor. Nu mai avem vreme pentru suflet…pentru că dacă nu muncim, murim. Servici-casă, servici-casă, servici-casă, şi nimic mai mult.
Îmi aduc aminte acum de “Moder Times” al Marelui Chaplin…Nici nu ştie cât de mult a avut dreptate. Şi totuşi, nimic nu se schimbă, pe plan mondial. Ei au găsit totuşi un echilibru frivol al acestei stări de fapt….noi nu. La noi e ca în Evul Mediu: boierii se freacă prin trăsuri, iobagii muncesc şi îi ţin în cârcă pe paraziţi.
Şi totuşi, din moment ce avem roboţi care pot dirija o orchestră, presupun că MĂCAR o parte de industrie se poate baza pe robotică. Dar asta înseamnă şomaj, revolte. Pentru că societatea umană este bazată pe bani, la fel ca în pristorie.
Banul. Unicul scop în sine si totodată un mijloc în sine…

Băiiiiiiiii!!! Ce e-n minţile alea găunoase ale voastre? (deşi după demonstraţia de cosit, zbierat – nu cred că aia se poate numi cântat - din fluieras, rânjit din maşina de curse, la păsărica de după aparatul foto, călărit caii….nu cred că e prea mare lucru; dar asta este o altă poveste, care va fi dezbătută pe larg, cu altă ocazie. Acum nu vreau să deraiez…prea mult). Când vă sculaţi din pat şi mergeţi la oglinda dein baie, nu vă e ruşine să vă priviţi la făţău? Voi sunteţi citavi cu capul? Vă funcţionează bine instalaţia – nu aia de excreţie -, sau trebuie să vin cu puţin Domestos? Voi sunteţi întregi la Maţu’Gânditor? Nu vedeţi că moralitatea acestui popor se duce pe apa sămbetei? (cred că s-a şi dus deja..). Unde-s modele? (nu ţoapele alea tâmpe de pe scenă) VOI???????????????? Din cauza voastră, un elev de liceu cerea să nu se mai studieze istorie şi literatură în şcoli, pentru că oricum scoala nu este de nici un folos în viaţă (indiferent de câte căcaturi de spoturi se fac, despre importanţa şcolii; vreţi să vă anunţ de câte ori dau peste copii care nu au şansa de a merge la şcoală? Urcaţi-vă-ţi frumosbastârcile de pepeni dorsali într-un tren personal şi îi veţi găsi prin toate gările patriei…). Importantă este şmecheria, furăciunea, snobismul manelistici idioţenia acută.
Dacă nu sunteţi în stare să faceţi ceva, barem nu lăsaţi pe alţii…

Maestrul Piersic este uitat. Radu Beligan, Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Stela Poposcu, Oana Pellea…la fel. Nimeni nu mai vorbeşte de ei, decât poate la slujba de îngropăciune, când ţara va fi pierdut o imensă stea.
Şi între timp, specialişti spun. Suntem o ţară de specialişti putrezi, fără nici un viitor. Şi fără morală, fără umanitate. Suntem nişte neica-nimeni, plini de ciumă şi alungaţi de toţi cei civilizaţi (măcar puţin)

Nici nu ştiu dacă ar trebui să mi se facă milă…pentru că la primul impuls, mă năvăleşte sila şi scârba.

[Va urma]

Test de Spălătorie Sinaptică


Motto:
“O vacă a iubit un bou [vacă-bou, vacă-bou…]
Era un bou de bibelou [vacă-bou, vacă-bou…]
Şi vaca era mândră tare [vacă-bou, vacă-bou…]
Că bou ca al ei , nimeni n-are! [vacă-bou, vacă-bou…]”

“Ce-şi face omu’ cu mâna lui, se numeşte lucru manual”. Aşa se spune. Şi “dacă vrei să faci ceva să îţi placă, e mai bine să te mobilizezi tu, şi să faci chiar cu mâna ta”. Înţelepciuni populare, aproape de netăgăduit. APROAPE, pentru că acum intru IO în scenă….
M-am pus pe treabă şi mi-am făcut-o cu mâna mea…FÂS!!! Nervi, scârbă, silă, greaţă. Ce e de plăcut? Da , cred că ar fi bine să mă explic, pentru a nu vă face cumva, idei greşite:

Nu ştiu ce nebuneală desţenelitoare de neuroni mi-a venit (probabil de la caniculă), că m-am apucat să butonez telecomanda cu sârg, “într-o nu ştiu care seară, într-o nu ştiu care vară”. Speram să găsesc şi eu ceva pe care să adorm: “speri mata, dar speri degeaba”…mi se bălăngănea un clopoţel de alaRmă prin căp’şor. Şi aşa a fost. Pentru că am dat peste o iediţie de “Trădaţi la iubirea din pipotă” sau “Testare de casanoveală” (sincer, le tot încurc pe riality-şouri-le astea…), unde o panaramă cu lacrimi de vrăjire în ochi, se indigna la manelaru-pretenar care cică că îi înşela iubirea pură şi neprihănită ce i-a dăruit-o. Cu cine???? Tocmai cu ispititoasa (bleah!) de pretenă-sa. Şi urlete, şi strigăte, şi îmbrânceli, şi ameninţări aruncate pe deasupra capului prezentatorului; un film jalnic, cu actori lamentabili, care voia să le înveţe pe tinere speranţe ale semafoarelor despre cât de răi este bărbaţii, cât de ne-sentimentali şi de porci, dacă pot să îşi bată joc de sentimentele frenetice şi înălţătoare care le conduc pe câte unele boite la ochi şi cu portofelul gol.
Norocul meu că eram semi-adormit, ghinionul meu că era DOAR semi-adormit.

Şi mi-am adus aminte de o altă emisiune, la care se uita de năucă, vară-mea. (adunci nu eram adormit…din păcate). Se făcea că unii maciomeni, se credeau super-eroi spidermani; intrau pe platou cu o cagulă găurită pe faţă, făceau 2-3 tumbe răscrăcărate, apoi năvăleau peste o panaramă legată fedeleş de un ficus, pe care cică trebuiau să o salveze până nu apăreau canibalii. Aia urla ca în filme (se credea vedetă de “cinema la tine acasă” cumva?), eroul nu o putea dezlega, tobele te tâmpeau cu ritmul lor sacadat…şi, şiiii, ŞIIIII…A EXPIRAT TIMPULLLLLL!!!! Dar super-eroul d-aia e SUPER! În doi-timpi-şi-3-mişcări, o ia pe grăsunică de subţiori, şi părăseşte scena cu ea în cârcă….
Acum comentariile! Erouleţul a avut prezenţă de spirit, a intrat în pielea personajului…sau mă rog…în costumul lui, da’ a fost foooooooooaarte emotiv. Vedeţi fetelor-prinţeselor, că şi bărbaţii au emoţii? Nu sunt ei aşa de piatră cum vor să pară…Le place doar să se laude, să pozeze în X-Meni - upgradat la Q7- Meni, pentru că pe dedesubt (dedesubtul la ce?????) sunt plăcuţi (curaţi, uscaţi şi parfumaţi).

Apoi am dat fuga la baie, să îmi fac o spălătură stomacală….

Nu îmi vine să cred ce idioţenii pot să dea ăştia la televizor! Şi e mai înspăimântător faptul că EXISTĂ cineva care se poate uita la aşa ceva! Copii în vacanţă şi singuri acasă, fete tinere sau mai bătrâne (nume de cod: babe), şunculoase care se plictisesc, staaaaau cu ochii beliţi la porcării din astea, netezitoare de circumvoluţiuni…care se presupune că sunt emisiuni de divertisment. Doar că, unde e divertismentul? (Fugea un câine cu el în gură…îmi răspunde vocea unui cor dintr-o piesă-tragedie antică)
Şi ce înveţi de la ele? Că un bou se aruncă peste prima târfă care îi clipoceşte din ochi mai interesant, că există şi masculi sensibiloşi - doar că sărăcuţele femeiuţe dau doar peste d-ăia cu aere de aprigi cuceritori (ca să mă exprim elegant şi să nu zic “curvari”, pentru că e de porc, aşa!) pe care , de fapt, îi şi caută de disperate, că drăguţele duduici vor peste cineva care să le trateze ca pe nişte stâpâne (sorry ladies, but slavery is out of business) şi…a,da! Că fătucile sunt nişte finuţe cât casa şi talentate până-n beci (şi retur), care înjură de oricine, pentru suma corectă.

Eu m-am săturat de idei din astea: femeile sunt nişte îngeraşi pufoşi (de iubire, nu de celulită), divăciuni care se zbârnâie pe planeţica asta mizerabilă (“Planet Dirt”, cum spunea unu' într-un film), iar bărbaţii doar nişte primitivi transpiraţi, care sunt numai cu gândul la hâţa-bâţa! (deşi statistic, am impresia că proporţiile sunt exact pe invers). Cum oare or putea, ele sărăcuţele, să se înghită atâta dragoste (neîmpărtăşită) de la nespălaţii lor parteneri? Sărmanele sacrificoase…nu ţi se rupe (ceva pe la inimă), de atâta jale??
Îm primul rand: când o îngerică din asta acceptă aşa ceva, e…mmmmm...pentru că îşi caută pe cineva cu care se aseamănă, cu care se poate uni (la fel cum murdăria atrage praful) în contemplarea Gemetelor Animalice. Atât. Nu e nici o filosofie aici…Boul şi vaca. Punct.
Apoi: nu ştiu câte femei şi bărbaţi s-au inventat pe lume, care să îşi poată depăşi condiţia de om şi să iubească cu adevărat. Pentru că, dincolo sceleratele alea de vorbe, gen “iubirea mea ţine până când soarele va fi stins cu un cub de gheaţă, “mă hrănesc doar cu dragostea ta” – daia sunt cât un excavator! şi “plutesc printre nori, de câte ori te văd; poate data viitoare, îţi culeg o stea (de pe lună), o împletesc cu dragostea mea şi ţi-o aşez la picioare”, de spoirile cu fard şi rimel, vei rămâne cu cineva care greşeşte, pentru că este este felul de a fi; care se enervează, pentru că este totuşi un om…

P.S.: aştept cu nerăbdare noile producţii de vacanţă:
• “Test de Alcoolitate” – emisiune concurs rialiti-şou, pentru beţivanii din trafic. Suni, te înscrii, sufli şi câştigi!;
• “Trădaţi la portofel” – emisiune concurs irealiti-şou, despre viteza-superluminică cu care îţi dispar banii din portofel, când eşti în înghesuială. Trimiţi o filmare cu dexteritatea ta uluitoare în domeniu pe adresa televiziunii, şi vei fi invitat în platou, unde vei alege câştigul care se piteşte în spatele a 3 uşi ramforsate anti-efrecţie.
• “Inimi Gelate”, pentru doamnele şi domnişoarele prea-stăbătute de fiorii zgâlţîitori ai drăgoştii neîmpărtăşite. Suni şi te înscrii, te invităm la emisiune alături de alte 49 de toante, răspunzi la câteva întrebări de cultură generală, şi ai şansa să câştigi un pacheţel de gel pentru corason, cu pleata în vânt, pectoralii cât casa şi instrumentaţie…ăăăă…aici e secret de serviciu. Inspecţia la acest capitol se efectuează de către un audit personal. (chiar călăritor de personal…)
• “Din prosteală”, şou pentru toţi amorezaţii fără scăpare, care vor să îşi răstoarne căruţa cu alintăciuni mieros-viermănoase în văzul lumii. Iar la final, Zânul-Dinţişor al Emisiunii, îi va îngropa (în premii)..


MARE ŢI-E GRĂDINA TA, DOAMNE, ŞI MULŢI IUBĂREŢI FAC PLONJON PESTE GARD, CU POARTA DESCHISĂ…!

Pesimistul din mine spune: “Mai rău, nici că se poate!!!”
Optimistul însă, se zburleşte plin de veselie: “BA SE POATE!!!!!!!!”

P.S.2: Cât de insensibil pot fi…mă uimesc chiar şi pe mine. Păi d-aia sunt bărbat, nu?
Oricum..."Asta visez, asta pictez!" - sau scriu.

joi, 16 iulie 2009

Mintea cea de pe la Începuturi




Lume, Luuuuummeeeeeeeeee!!!!!!! Astăzi este mare-meci-mare!! Prima partidă oficială a Stelei, cu Nu-ştiu-cum-peştele-mă-sii (m-au intoxicat ştiriştii cu întâlnirea asta toată ziulica, dar pe cuvânt că nu am priceput bolboroseala aia în ungureşte; sorry!). Important este că se bat nişte unii cu nişte alţii, pe un teren de fotbal.

Sudălmi nemaiauzite.Urlete de javre în călduri. Zbierăte şi labe agitate pe la geamurile vagoanelor. Sticle de bere aruncate în trecători. Gări evacuate, zeci-sute de jandarmi şi poliţişti. Înjurături şi droguri. Înjurături şi ameninţări. Ochi înroşiţi de băutură şi de dorinţe neîmpărtăşite.

Cam aşa s-au prezentat mult-prea-scumpii ultraşi fotbalagişti unguri….N-ar fi venit trenul ăla plin cu unguri spânzuraţi! - vorba unui cântecel drăguţ, care mi se plimbă acum printre rotiţele ceasornicului.
Mă, mânca-v-aş ochii voştri de frunoşi, chiparoşi! N-aţi vrea să vă întoarceţi frumuşel, în paştele vostru acasă la Ungurica voastră, şi să vă destrăbălaţi până cădeţi laţi şi putreziţi pe asfalt? Eu, serios, că nu pricep de ce poliţiştii nu au ampretat toţi demenţii ăia, apoi să îi trimită cu tot cu tren, în cocina de unde au ieşit în lume! Şi să nu mai aibă vreodată dreptul să treacă nici cu un fir de păr în ţara asta!
Pot să înţeleg că sunteţi leşinaţi după smardoiala asta pe o minge, dar chiar atât de turbaţi??? La Pamplona, până şi taurii cei mai primejdioşi sunt eliberaţi pe străzi, printre oameni, dar când veniţi voi, trebuie evacuat totul din calea voastră? Doar la hoardele tătăreşti se mai întâmpla asta….
Nu am crezut că o fiinţă (pretinsă umană) poate involua atât de mult (deşi, avem şi noi nişte specimene…de Doamne-Ajută!!!!). Şi totuşi, nu visam că se poate cădea atât de jos pe Scara Evoluţiei…

P.S. după meci: numai aşa, de orgoliu, mă bucur că goriluţele au plecat cu buza umflată cu cu curuleţul tăbăcit (deşi, repet că nu am nici măcar o umbră firavă de microb-ist în mine). Totuşi, la cât au fost de descreieraţi, ultraşii maghiari meritau să-şi ia un croşeu exact acolo unde îi doare mai mare: la debileală. Ce-mi place!

P.S 2: Se pare că pe bolboroseală aia de echipă a durut-o fix în moalele cotului de urletele voastre sălbaţice, de pronosticurile optmiste şi de scaunele pe care le-aţi deschiolat în tribună; pentru că şi-a furat-o urât de tot, dragi ungurei! Hihihihihi

P.S. la P.S.-uri: dacă v-aţi aşeza voi cu poponelul în sus şi cu capul în jos, să lingeţi străzile ţiganilor până la graniţă? Şi ca bonus*, să vă luaţi un şut între obraji?
Plus că: dacă v-au bătut de v-au ascultat cu urechea nişte ţigani proşti, înseamnă că voi sunteţi şi mai ţigani, şi mai proşti, şi mai amărâţi!

*se acordă la destinaţie

Membrul de caniculă U.E.


De mâine până sâmbătă la “eighteen hundred hours”, codul galben de caniculă ne va bântui ţărişoara, precum corbii şi vulturii, la braţ cu ciuma neagră, bântuie pe un câmp unde tocmai s-au căsăpit nişte unii.
Şi bineînţeles că specialipştii ne sfătuiesc să stăm la umbră, să bem cel puţin 2 litri de lichid, în afară de alcool şi cafea (care, de altfel, sunt total contraindicate).

În primul rând, pe drăguţii ăştia de experţi nu i-a dus capul să explice ne-intelectualilor, cu subiect şi predicat (eventual şi un complement), ce e ăla un cod galben; care sunt limitele lui, inferioare şi superioare; pe baza cărui standard internaţional s-au hotărât limitele astea!
Toţi sunt cu codul în gură, DAR CE ÎNSEAMNĂ ASTA, MĂI OAMENILOR?

Apoi: e cod galben afară. Foarte frumos. Ne prăjim osânza după burtoacă, stînd cu ea la mare, la soare (feţiţele sunt…pline, pline, rău de mofturi şi silicoane/ Fomei adevărate, încearcă-le pe tooooaaaaate - tre' să îşi ia şi ele, micuţele, doza de lichide, nu?)
Dar, dacă tu ai ales să stai pitit în locuinţa personală, care se află, din pură întâmplare, taman la etajul 10 al unui bloc? Pur-şi-simplu, te coci în sânge propriu! Trebuie să ieşi la aer, că altfel mori şi te-mpuţeşti în casă, neştiut de nimeni, nimeni (mai ales dacă eşti o persoană în vârstă, cu probleme cardiace). Aşa că, ce faci? Singura alegere logică este parcul (ăla cât mai este; noroc că au avut grijă nişte balonaţi – luaţi nişte Activia, băăiiiii…că pleznesc hăinili pe voi!!!! -să îl betoneze pentru vreun ansamblu teraso-rezidenţial pentru snobi)…în care vei crăpa de sete, dacă nu ai 3-4 lei ca să îţi iei un P.E.T. de apă minerală; sau nu ai în dotare un termos, ca să vii cu apa de acasă! (cişmelele au fost de mulţi ani umplute de rugină, gunoaie şi murdărie, pentru că se pare că pentru nişte minţi străluminate, ele reprezentau doar un edificiu al comunismului nenorocit; plus că nici nu mai funcţionează din paleolitic, pentru că îi creează pierderi societăţii de apă).
Un şofer pe maxi-taxi, un neica-nimeni truditor pentru pâinea zilnică, era indignat pentru că era nevoit să îşi dea un sfert de salariu numai pe apă! (cişmele ioc, bineînţeles; achiziţiona apă minerală, doar ca aceasta să fiarbă în sticlă până ajungea la capăt de cursă…aşa că iar dădea fuguţa la chioşc să se rehidrateze. Desigur, putea allege foarte simplu, să se întoarcă cu banii întregi acasă, dar să încerce mumifierea pe viu)

Şi asta nu se întâmplă doar în orăşele mici, uitate de civilizaţie; asta este situaţia şi în “megalopolisurile” pline de jeg, ţigani şi gunoaie, cu fumuri de pretenţii occidentale!
Un sătean spunea că el trebuie să iasă la câmp, indiferent de soarele arzător de pe cer; pentru că dacă nu munceşte, nu mănâncă! Poate îl apără Dumnezeu şi nu se îmbolnăveşte….Ce Dioruri, ce chiu-şapteuri, ce ceasuri de zeci de mii de euro? Nu dai cu sapa, nu mănânci (şi nici nu bei, pentru că îţi taie apa dacă nu cotizezi întocmai şi la timp).

Cam asta e situaţia în drăguţa noastră ţărişoară, care cică e membră U.E.. Ya…right! Cred e fix MEMBRUL U.E.!

UPDATE: Deşi nu a fost nici un cod astăzi, arşiţa soarelui a provocat numeroase victime. Însă, unii norocoşi s-au simţit ex-ce-lent! Ei au dat fuguţa la munte, şi-au lepădat textila prin iarbă şi s-au răcorit...în faţa grătarului cu mici sfârâicioşi!
Deci, să reiau. Fugi de dogoarea soarelui la munte, unde este mai răcoare puţintel. ŞI ACOLO ÎNCINGI FOCUL??????? ACCEPŢI DE BUNĂVOIE ŞI NESILIT DE NIMENI SĂ TRANSPIRI CA UN PORC????????????? (UN PORC NĂDUŞIT TOT, ÎN VÂRF DE POIENIŢĂ)

miercuri, 15 iulie 2009

Plăcinta de la minister


ŞOC!!! SENZAŢIONAL!!! BOMBĂ NUCLEARĂ DE ULTIMĂ ORĂ!!!
Mini-strica Monica Iacobriţi a demisionat, din cauza campaniei denigratoare la care a fost supusă ea şi familia ei! Băi, aţi mai auzit de aşa tupeu insultător? Mie, sincer, mi-a făcut pielea ca de..cocoş şi creierii capului harcea-parcea! Nu a renunţat la servici pentru că a intrat cu mâna până la umăr în banii contribuabililor (a.k.a. “bugetul statului”), pentru a plăti campaniile electorale ale europarlamentarilor (după cum mărturiseşte însuşi Măria Sa, Unicul Băsel), ci pentru că a fost lezată în imaginea ei de om care-şi vede de mânărelile lui nevinovate! Mai avea să ne spună că i-a fost afectată calitatea de soţie şi mamă, iar plăcinta era gata ornată cu cireşe, şi pregătită pentru îmbucat!
Eu însă nu sunt de acord cu demisia asta…pentru că am un mic filing că acum, Moni (să pupe mama pe ea de corectă) va dispărea din viaţa publică (măcar o perioadă), pentru a se reîntoarce ca o femeie de succesuri în afaceri, când se vor mai linişti apele.

Dacă un simplu cetăţean care munceşte undeva, face o greşeală cât este în post şi provoacă o anumită pierdere companiei, i se taie din salar în fiecare lună, până când prejudiciul este recuperat. Dacă dauna este prea mare, el poate fi dat afară, fără ca pe director să îl jeneze nici măcar o umbră de junghi.
Cineva care a executat o mică furăciune de la buget, de numai cinci-şase sute de mii de euro, ce ar trebui să păţească?

Chestia cu demisia e o porcărie de prostit proştii; pentru că duduica asta tot se va lăfăi în bani nemunciţi; tot îţi va bâţâi poşetoaca (din piele de anaconda dresat) pe mânulă, dispreţuitor; tot îşi va bate joc din gros, de populaţia ne-politică…
Dar dacă ar fi fost obligată (cu frumosul) să returneze totată suma pe care nu o poate justifica? (din averea proprie, desigur) Dacă i s-ar cere o dobândă de….80%, plus alte vreo 10 procente pentru fiecare zi de întârziere a înapoierii “creditului”? Dacă apoi ar fi exclusă din viaţa politică, şi nu ar mai fi “angajată” în acest domeniu, niciodată-niciodată-niciodată?
Asta nu se va întâmpla în vecii-vecilor…pentru că toţi politicioşii de seamă au hifele foarte ramificate şi strâns împletite.

Până una alta, în-doi-timpi-şi-trei-mişcări,Boculeţ şi ai lui au adus la Ministerul de Sport şi Tineret o altă plăcintă…una moldovenească, de data aceasta (o fi poale-n brâu, cumva?). O Plăcintă tradiţional-cotizatoare la pedeminusle, o Plăcintă de afaceri înfloritoare, care a fost textilistă la vremea ei (cât de perfect şi de rapid o putea edita textele?).
A venit, a văzut şi gata. “Alea iacta est!” - “Iacă, este aleea” spre glorie…(aia albastră cu floricele, de la Cotroceni).

Plăcintă, după Plăcintă. Şi toate ministeriale.Cât de mult pot să iubesc Românica asta plăcintărească, unsă cu sirop de zahăr şi cu miere...

Amintiri din viitor


By Krrish

Tavanul trece în viteză pe deasupra mea, poros şi alb, străbătut din când în când de linii de lumină albăstruie. Capul îmi explodează ritmic, ochii îmi sunt izvoare de foc, iar albul cu miros înţepător mă sufocă, aleargă pe lângă mine, prin mine, cu un uruit care îmi sapă neîncetat în creieri! Nu văd decât o ceaţă lăptoasă…iar durerea îmi pulsează în cap, acoperind totul, până şi bubuiturile de tun ale inimii. În raza vizuală îmi apare un cap alb, care dispare aproape imediat. Încerc să îl urmaresc cu privirea, însă parcă şi ea este prea obosită, prea neputincioasă în faţa unui asemenea efort.….
- Stai liniştit, o să fie bine. Imediat ajungem!
Nu pot să fac nimic, nu pot să gândesc nimic. Nu există decât o durere imensă, care mă chinuie şi nu vrea să mai treacă, care se înfruptă din mine cu lăcomia unei fiare turbate…Şi tavanul alb şi nesfârşit alunecă pe deasupra. Totul este învăluit în pâclă, iar zgomotele care pătrund prin zidul de durere sunt difuze, de parcă cineva mi-ar vorbi din alte dimensiuni uitate, ale spaţiului şi timpului. Nu ştiu unde sunt, sau de ce. Ameţesc şi o greaţă cumplită mă chinuie. Parcă mă aflu într-un carusel ce prinde viteză şi totul se învârte, într-un amestec de culori şi umbre, de zgomote şi senzaţii…”OF! URUITUL ĂSTA ŞI TAVANUL MĂ SCOT DIN MINŢI!!!!”

O lumină puternică mă forţează să îmi deschid ochii. Nu stiu ce este, dar îmi străpunge creierul şi mă arde! “Încetaţi, vă rog…Mă doare….” Faţa îmi este lipicioasă, poroasă, ochii mă ustură mai abitir ca atunci când eşti jupuit de viu, iar capul îmi dărâmă fiecare atom, neatins încă de zbucium. ”Ce am facut de vă purtaţi aşa?”
Uruitul a încetat, cel puţin…În tot acest val de durere, nu mai pot distinge nimic; inima îmi bate cu putere şi nu mă lasă să gândesc….
- 125… 130….135….Pulsul creşte necontrolat! Trebuie să facem ceva…Nu îi putem administra anestezicul!
- Linişteşte-te copilule, o să fie bine…trece şi asta imediat…o să vezi!
Încerc să răspund, însă nu pot vorbi. Gândesc răspunsul, însă gura nu vrea să articuleze nimic! În braţ simt o înţepătură şi apoi un foc lichid începe uşor să mă cuprindă, de la braţul care încă mă ustură…”Ce îmi faceţi???”
În continuare, nu pot articula nimic; gâtul îmi este amorţit, corzile vocale sunt doar nişte cârpe cuprinse de jăratec. Totul este în mintea mea? Dorm? Dacă mă ciupesc, mă voi trezi şi voi realiza că totul a fost doar un coşmar? Asta trebuie să fie…Dorm! Mă voi trezi imediat şi totul va trece…Mă trezesc, mă uit sub pat, şi balaurul fioros a dispărut!
- Domnu’ doctor! Îl pierdem! ÎL PIERDEM!!!!!
Nu se mai aude nimic…decât un sunet ciudat, prelung şi ascuţit…clinchete metalice… Strigăte de animale…Paşi grăbiţi pe podea…”Sunt într-adevar paşi, sau nişte insecte uriaşe care atacă, care vor să mă omoare??”
Oricum e bine…lumea de senzaţii nedefinite începe să se îndepărteze; în sfârşit, este linişte. Totală şi calmă, netulburată, ca apele unui lac subpământean neatins de nici o stricăciune de la suprafaţă. Durerea din cap începe să se îndepărteze, zgomotele devin din ce în ce mai estompate…
- Hai, băiatule…nu îmi face asta! Ştiu că vei rezista! ŞTIU ASTA!! CURAJ!!!!

Mă cufund într-o apă rece ca gheaţa, care mă amorţeşte, care mă adoarme. Nu mă mai interesează nimic…durerea trece, jăratecul din mine începe să se stingă, inima nu îmi mai bubuie în creieri…În sfârşit, linişte. Mă bucur……

Ceva tare îmi apasă gura, în nări îmi pătrund niste cilindre moi şi un fluid rece începe să se scurgă cu presiune în mine....şi mă sufocă! “De ce nu mai pot să respir? Scoateţi prostiile astea din mine! Ce îmi faceţi? Încetaţi!!!! ÎN-CE-TAAAAAAAŢI!!!!!!!!!

Răceala de gheaţă a apei este aşa de primitoare…m-am obişnuit cu ea şi nu mă mai deranjează. Nu îmi mai este frică.Vreau să mă cuprindă în întregime, să mă ducă departe…Departe de capul care iar mă doare, departe de sunetul ascuţit care îmi năvăleşte în urechi, departe de lumina orbitoare care îmi arde fiecare celulă din trup. Departe de tot. Vreau doar linişte. Vreau să nu mai simt nimic. Să nu mai simt ochii care mă priveau acuzatori şi mă împingeau în colţuri întunecate şi singuratice, să nu mai aud râsul obraznic al copiilor şi să nu mai văd degetele întinse ca nişte gheare spre mine. Să fiu departe de jocul în care nu mă primeau şi pe mine, departe de suferinţă şi de durere. Departe de dorinţe şi de vise neîmplinite……”Oare pot ajunge aşa de departe? Nu mai vreau nimic, decât linişte….
Vă rog…Lăsaţi-mă să dorm…”
- Nu merge…ÎL PIEDEM!!
- Hai, băiatule…eşti puternic! Nu îmi face asta! Luptă! Trebuie să vrei să trăieşti…Pentru tine, pentru ea...Nu vrei să îi mângâi părul moale, să o priveşti în asfinţit şi să simţi că ea e totul pentru tine? Să înţelegi că soarele apune peste voi amândoi, doar ca să renască a doua zi, mai puternic şi mai strălucitor? Să te simţi Stăpânul Universului de fiecare dată când priveşti Nemărginirea în ochii ei şi să simţi căldura şi parfumul trupului ei atunci când o strângi în braţe? Dacă vrei toate astea, trebuie să lupţi! Să îţi doreşti cu adevarat să trăieşti! Pentru tine, pentru ea, pentru ce ar putea să îţi aducă minutul următor! Aşa că…Hai…Curaj! Luptă!
În piept simt că mi s-a rupt ceva...ceva de care nu ştiam, dar care acum mă inundă cu sânge cald şi vâscos, cu bucăţi de carne zdrenţuită. Este sânge...mult sânge de un roşu pur, ca un sari pregătit pentru nuntă.

Apa cristalină îmi astâmpără setea, care mă consumă ca un animal de pradă înfometat. Beau cu nesaţ, direct cu pumnul, chiar dacă am mâinile murdare de ceva rosu, închis la culoare (“Ce e asta? Sânge? Nu are de unde...Probabil este noroi!”).
Mama îmi spunea mereu “Nu e bine să mănânci cu mâinile murdare!” Însă nu îmi pasă. Setea mă arde şi apa este atât de bună…
Soarele străluceşte deasupra mea şi mă învăluie în căldura lui blândă. Simt mirosul de iarbă proaspătă şi undeva, o pasăre începe să cânte cu jale. Mă întind pe pământul moale şi încep să privesc cerul care este străbătut alene, de vălătuci de vată de zahăr şi de fel de fel de animale fantastice…Colo, un centaur cu sabia în mână şi cu pletele în vânt. Dincolo, un grifon îşi întinde aripile să îşi ia zborul…Din depărtări aud un glas care mă cheamă, care mă subjugă asemenea unui cântec de sirenă, care mă învăluie într-o mantie de fericire. Făptura îşi întinde braţele-i albe spre mine, iar ochii ei scânteietori de culoarea cerului senin de vară mă fixează, mă roagă să rămân cu ea, să îi alin singurătatea…

Un tunet venit parcă din genunile universului mă trezeşte din somnolenţă. Deasupra, cerul este alb, presărat cu pete verzi-albastre de mucegai şi umezeală străveche. Durerea de cap a încetat şi la fel uruitul şi bipăitul scrijelitor care mă chinuia şi mă îngrozea. Lumina orbitoare ce îmi ardea ochii a dispărut şi la fel şi siluetele grăbite care se agitau în preajma mea şi provocau vortexuri de arome antiseptice şi sărate.
Doar inima îmi bate cu putere, amintindu-mi că viaţa încă curge prin mine. Nu mă pot mişca, iar mintea îmi este încetoşată. O voce cunoscută parcă în altă viaţă, mă strigă deznădăjduit, însă nu îi pot răspunde. Nu acum…Acum vreau doar să dorm…să mă odihnesc, să privesc cerul plin de animale fantastice şi să visez. Vreau să mă odihnesc şi să iau apoi totul de la început…şi să sper.
Să sper că voi avea putere să fac tot ce mi-am dorit, că voi avea putere să fac ceva atât de important pentru lume, încât să nu fiu uitat.

Însă deocamdată, totul poate astepta, măcar puţin. Sunt chinuit de oboseală şi nu îmi doresc decât să mă cufund în braţele moi şi tămăduitoare ale somnului.

P.S.: Deocamdată, cred că aceasta a fost ultima aventură printre slovele altora. Cineva spunea odată: "Am să mă întorc bărbat!". Eu doar am să mă întorc, şi atât. :D

luni, 13 iulie 2009

Îmbrăţişarea ultimei stele



By Krrish

Stătea la masa din cel mai întunecat colţ al barului. O masă de lemn înnegrit de fum, cu un singur pahar în mijloc, un perete plin de mucegai şi întunericul rânced îl înconjurau…Era singur. Oricum nu ar fi vrut să fie cu cineva…adică ar fi vrut, însă acel cineva nu va fi niciodată alături de el. Era doar el şi paharul cu whiskey din faţa sa. La atât se reducea universul lui…o nălucă nebărbierită, cu ochii umflaţi şi roşii şi un pahar murdar, aflat pe o masă murdară, într-o lume murdară, plină de noroi şi de scrum de ţigară. Nu se temea că va fi deranjat, pentru că era ultimul client. Şi totuşi, îi plăcea întunericul…ar fi vrut să se lase moale în îmbrăţişarea lui catifelată şi caldă, să dispară…oricum nimeni nu avea să îi simtă lipsa. Tot ce a avut, tot ce a sperat plecase de mult de lângă el, iar acum rămăsese singur…o pată întunecată din întunericul negru al adăpostului său slinos şi rece. Mintea îi rătăcea departe, în trecut, pe când era cu ea…Îşi amintea cât de mult a iubit-o. Dar atât. Nu voia să retrăiască momentul despărţirii, însă el revenea mereu, în fiecare noapte şi îi tulbura visele ce se transformau în coşmaruri chinuitoare. Aşa că nu a mai dormit. Trecuseră deja 3 săptămâni de când luase aceasta hotărâre…3 săptămâni de când colţul negru al barului devenise locuinţa sa de fiecare noapte.
Toţi îl cunoşteau, însă el nu vorbea cu nimeni. Era doar o umbră ce aştepta lumina soarelui ce o va distruge. Era un nimeni….se ura pe sine, ura viaţa, îi ura pe toţi. În el totul era adormit, cu excepţia unui monstru care urla neputincios, care voia doar distrugere şi moarte. Moartea lui, a tuturor.
- Te-ai mai gândit vreodată la ea, de când a plecat?
Tresări. Ştia că este singur…voia să fie singur. Şi totuşi, cineva acoperit de negura densă a nopţii îi vorbea. Era real? Sau era doar o himeră a minţii lui disperate?. Era cineva, dar o mantie grea şi neagră îl îmbrăţişa mai strâns ca o iubită devotată şi sălbatică. Îşi încordă privirea, însă chipul necunoscutului îi era acoperit. Nu-i distingea decât ochii, ochii care ardeau mocnit şi sângeriu în mantia dezolantă şi smolită, ce îi înconjura. Nu-l cunoştea, dar nici nu avea nevoie…îşi amintea şi acum culoarea de asfinţit a ochilor ei şi zâmbetul de trandafir fraged ce îl trezea dimineaţa. Îl înfiora tresărirea ritmică a sânilor ei acoperiţi de materialul negru şi greu, îl tortura căldură suavă care o emana. Era EA.
- Mi-aş dori să spun că nu, dar aş minţi. Dacă spun da, aş minţi. Ea…este prezentă în fiecare ticăit al ceasului şi în fiecare clipă care trece peste mine, în fiecare adiere a vântului. Este soarele care străluceşte ziua şi stelele care licăresc noaptea. Ea este totul, este oriunde, însă eu nu o pot găsi. Nu ştiu unde este şi nu ştiu unde să o caut. Şi totuşi o caut peste tot, sperînd că o voi găsi.
- De ce nu o chemi? Te va auzi şi va veni..
- Strigătul meu este în fiecare strop de ploaie care atinge pămîntul. O chem. În fiecare secundă, o rog să se întoarcă…Vreau să fie lângă mine pentru eternitate, însă nu sunt sigur că şi ea vrea asta.
- Dar am venit eu…Stai liniştit, că o să fie totul bine.
O mână scheletică se întinse spre el. Era rece, dar o răceală care îl alina…care îi stingea focul din suflet. Pentru prima dată în ultimele 62 de zile, era fericit. Simţea cum braţele-i o strângeau cu nesaţ, îi simţea răsuflarea caldă în obraz. Cu coada ochiului i se năzări că o vede zâmbind…acelaşi ultim zâmbet rece şi crud pe care i-l aruncase înainte să închidă uşa după ea. Acelaşi zâmbet de care se temea…Dar care acum nu îl toropea. El o chemase deznădăjduit, o implorase cu lacrimile şiroindu-i pe chip, iar ea venise în sfârşit. Venise la el, pentru el. Nu mai era singur…
- O vei revedea. Ai încredere în mine. Poate nu acum sau mâine, dar odată o vei revedea…vino cu mine şi cândva o să fie şi ea cu tine…

Focul privirii ei ardea întunericul. Ardea totul...pelerina îi flutură mai aprig decât un stol de lilieci goniţi de lumina zilei, iar geamurile se trântiseră de perete, făcîndu-se ţăndări. Vântul intră vijelos şi umed în încăperea mică, şi răsturnă paharul de pe masă iar băutura se scurse încet pe faţa încremenită care se odihnea pe tăblia roasă de carii.

O să o revezi curând...


P.S.: Odată, i-am promis unui amic (şi aici nu e vorba despre faza aia cu clipitul cu gura strâmb-deschisă) că îi voi posta şi măzgălelile lui pe care le execută cu sârg, pe câte un petec de coală A4. Plus că, uneori, îmi place despre el cum scrie..
Nu şi acum, pentru că sincer...mi se pare puţin cam emo (că tot e termenul ăsta la modă, nu?). Totuşi, i-am promis şi în general nu îmi place să îmi calc cuvântul.

duminică, 12 iulie 2009

More than meets the eye



Motto:
"I'm changing sides, i'm changing sides to Warrior Goddess. Who's your little autobot? My name's Wheelie. Ya, ya...ya...Say my name, say my name!"
[Wheelie]

Am aşteptat 2 ani...şi în sfârşit l-am văzut. Unii au spus că este stupid, alţii au spus că este prea pueril, că efectele speciale strică toată magia filmului, că este prea aiureaşi prea...fără fond. Doar că mie mi-a plăcut. Nu este un film care să îţi deschidă porţile nu ştiu cărei înţelepciuni ancestrale şi nici măcar nu cred că are pretenţia asta. Totuşi, secvenţele de comedie (la care aproape m-am tăvălit pe jos de râs) se împletesc de minune cu cele de acţiune nebună şi de ironie (ştiaţi că şi roboţii plâng - în şuvoaie, chiar - sau că sunt atraşi de partea feminină a speciei umane? Sau că roboţii au anumite oragane omeneşti şi că pot suferi, la bătrâneţe, de artrită şi de pierderi de memorie? Cert este că pozitronicii lui Asimov nu se comportau aşa...).
Una peste alta, acest film reprezintă, în opinia mea, o modalitate minunată de a-ţi petrece 2 ore şi jumătate din viaţă, de a evada din realitatea asta grea şi vâscoasă! Nu trebuie judecat din privinţa veridicităţii. El trebuie doar savurat...
Plus că, printre explozii, gloanţe, lasere şi F-22-uri, îţi oferă puţin din cultura vechilor egipteni şi îţi arată ce înseamnă să te sacrifici pentru prieteni - indiferent de specia lor.
V-aţi prins că vorbesc despre "Transformers: Revenge of the Fallen". Nu-i aşa?

Atacul Ninjalăilor

Kore ga Shinobi da! [Acesta este Shinobi!]





sâmbătă, 11 iulie 2009

joi, 9 iulie 2009

Retoriceală târzie

Uffffff...nu mai pot! Sunt prea obosit ca să mai gândesc normal (îmi pică ochii-n gură de somn - şi mă uit printre dinţi, deja), sau să mai fiu ironic la adresa porcăriilor ăstora; aşa că voi încerca să o iau pe scurtătura aia cea mai scurtă. (Deci, îmi cer scuze pentru eventualele derapări)

Ascultam şi eu la radio o emisiune - ce să fac? mai am şi eu obiceiuri proaste - când intră un ascultător în direct şi începe să se plângă: a terminat cu mizeria aia de şcoală şi ca orice tânăr, îşi doreşte să se angajeze undeva, să contribuie la ducerea spre glorie a ţărişoarei; dar nu se poate angaja nicăieri...Toţi patronii îi cer experienţă de minim 3-5 ani! A încercat chiar şi ca spălător de vase, însă a fost refuzat, PE MOTIV CĂ NU ARE DIPLOMĂ ÎN DOMENIU!

Acum, am câteva întrebări:
1. De unde p...pridvorul mă-tii faci experienţă de minim 3 ani, dacă eşti abia ieşit de pe băncile şcolii şi nimeni nu vrea să te angajeze?
2. De ce îţi trebuie o nenorocită de hârtie, ca să poţi da cu un burete peste resturile de mâncare de pe farfurii? E ceva numai de competenţa N.A.S.A? Păi atunci să-ţi speli văsăria singur, măi patronelule cefălos şi grohăitor!

Nu ar fi mai simplu să se ceară diplomă şi pe respirat? Ar fi ceva de genul:
"AAAAA....te-am prins inspirînd! Scoate hârtia, sau ai rupt-o-n fericire! Eşti mâncat!"
"De unde începeţi? Că am eu ceva idei.."
Voi sunteţi normali cu capul? Sau vi s-a defecat pe creieri vreun porc tălâmb şi gripat????

P.S.: Îmi trebuie o diplomă şi ca să pot folosi toaleta? Că nu vreau să fiu în afara legii şi aşa o aud pe Coana Natură cum urlă după mine....

End of All Hope


Stau câteodată şi mă întreb: De ce oare dau numai peste imbecili, orice aş face şi oriunde m-aş duce? Mai ales că în ultima vreme, mi-a scăzut dramatic rezistenţa la nesimţire, ipocrizie bolovănoasă şi prostie crâncenă - să fie aceasta cauza pentru care limbajul meu a devenit mai…contondent, în ultima vreme?
Sincer, eu m-am săturat! Nu ştiu dacă am devenit homofob, dar…să-mi trag pălmi dacă nu mă apucă urlatul şi criza de silă acută, când mă uit în jur şi văd numai şi numai idioţenii…

Am zis că tre’ să merg mai dau şi eu pe la Doamne-Doamne, că poate am căzut în haznaua cu păcate, şi de aceea dau numai peste aşa somităţi! Iar expunerea unei icoane făcătoare de minuni, a fost tocmai un moment bun…ca să asist la o demonstraţie de habotnicie tâmpă. În faţa bisericii era un cârd de credincioase înşirat fix ca pipiul de bou beat. De ce oare??????? Ca să se ferească de razele soarelui? Păi de ce şerpuirea de lume ocolea umbra cu încăpăţânare, ca un viitor şofer care îşi dă proba de poligon? Curtea era destul de largă, şi avea o formă dreptunghiulară! Deci…de ce stăteau alea aşa, pe onduleuri? Nu ştiu din ce cauză, dar mi-au venit în minte oile lui Flutur, înşirate pe un deal bucovinean, cu formare de litere. Serios. În fine…mă aşez şi eu cuminte la rând (aşa cum era - doar nu o să schimb eu lumea, nu-i aşa?), printre tineri pătrunşi de solemnitate (care cereau succesuri la Bac sau licenţă) şi băbuţe cu batic pe cap ce se închinau pios până la pământ, la fiecare “Amin”. “Ai văzut ce decoltată era aia? Până şi părintele a întors capul când s-a aplecat să pupe icoana…Nu se vine aşa la Măicuţa Domnului! Ruşine tinerilor de astăzi! Nu mai există respect”…”Dar ai văzut-o şi pe aia cu copilul în braţe? Ce o avea de orăcăie aşa, săracul? Nu vede şi mama aia a lui, că strică atmosfera asta sfântă?”....”Ia uită-te la ăla! Ce…Stai să mă închin (şi apleacă capul, îşi pironeşte ochii la cer, murmură un Doamne ajută şi trage o închinare pătrunsă de credinţă şi lentă)…colorături pe el?” Mi-au făcut capul calendar!!! Cât o baniţă! La un moment dat, mă luase şi ameţeala, iar capul îmi pulsa ca un inimă însângerată, suprasolicitată de efort (şi nu cred că era de la soare)…

Îmi arunc ochii pe programul tv, ca să văd ce mai merită urmărit. Şi din el îmi pică un poster (cred că se voia comemorativ) cu Michael…iar pe verso, o vacă celulitoasă în chiloţi şi sutien, care îşi pusese botul de divă şi îşi trecea mâna atrăgător prin păr (hăăăăă??? Cine o fi decretat că umpli de sânge gura târgului şi îi scoţi câţiva dinţi cu puterea ta de seducţie, dacă îţi înfigi ghearele în pleată?), în laterala ei scriind cu litere şchioape şi debordînd de înţelepciune: “Bărbaţii sunt ca plastilina, dacă ştii să îi domini!”(Asta cred că era vreo filosofie de-a ei, sau ceva).
“Nu suntem noi de vină dacă cele mai multe dintre femei ne arată, cu insistenţă, ceea ce e obscen sau inert, sau caduc în corpurile lor. Pe o femeie care-şi subliniază contururile obscene nu o poţi privi altfel decât obscen” [Mircea Eliade - Nuntă în cer] Deci…tu, dragă fătucă! Eşti o ditamai târfa! Şi nu ai dreptul să comentezi, pentru că ipostaza în care te situezi nu te lasă să faci lucrul acesta! Te comporţi ca una care face trotuarul, deci aşa meriţi să fii tratată…ca o prostituată de ultimă speţă. Plus că…afirmaţia ta mă face să cred că eşti şi curvă, în afară de târfă!
Asta îmi aduce aminte de o dezbatere aprinsă, legată de tipurile de femei existente. Păi să vedem…din ce am observat eu, piţipoancele se pot încadra în 3 categorii: târfe, curve şi târfe-curve* (doi într-unu; probabil că au prins vreo super-promoţie de vară…). Şi ar mai fi o categorie microscopic-de-redusă-şi-uluitor-de-rară de femei adevărate, dar pe cuvânt că nu merită să fie băgate în rahatul actual.
Şi iar m-am luat cu mâinile de cap…

Deschid, în sfârşit televizorul…neni care se înjură şi luptă pentru tinerime (Si dă-i şi luptă, şi dă-i si luptă), ridze care te prostesc în ochi, boci care rânjesc mândri de realizările lor…Apoi reclame. Finally! Uffffff…o pauză.
“În lac??????!!!! (galop la duş, şi)…Îţi vine bine tricoul ăsta ud!”; “La prima întâlnire mâna pe picior; la a doua întâlnire, mâna pe picior, plus pupat; la a treia…mâna pe picior, plus pupat, plus…un pumn în gură fraiere!”; ”Băi! care mi-a distrus maşina? Ooooo…ce stil super-cool! Mi se potriveşte!…tunezi şi apartamente?”; ”Data viitoare prepar eu cina…ŢOC!!!”; "Inspirat de nu ştiu câte milioane de bărbaţi, creat pentru o singură faţă" (Aoleu! Şi care e faţa câştigătoare?)...Barbare Blade-uri care pică numai cu subţiorile în nasul trecătorilor, dilii care se dau cu bile de latex, idioţi decapitaţi, care îşi dirijează corpul spre punga de pufuleţi, chips-uri "too sexy for", oameni maturi care aleargă la teleguţe, în timp ce copiii îi privesc muţi..
CINE O FACE OARE CRETINITĂŢILE ASTEA DE RECLAME??? Astea ar trebui să mă facă pe mine, cumpărător, să dau năvală la raftul cu produsul respectiv? Nu sunteţi întregi la mansardă, măi oamenilor! Simt cum mi se netezeşte Gânditorul, nu alta!

Ascult radio…poate aici am noroc! Da de unde….”Tyyyyaleeee ale ale ale ale”, “Pu-pu-pu-pu” (pupăza din tei, cumva?), “Le ri raaaaa aaaaaaaaaaa”, “Move your punaniiiii”, “Ru-ma, ru-ma, ru-ma-dai”, “Li li li li li, listen…”. Zdringhi-zdringhi, binghi-linghi, ciuli-truli, nai-nai-na. Muzică de retardaţi, pe cuvânt de cercetaş! Cam cât de tâmpit să fii să asculţi asemenea rahaturi? Parcă şi eu orăcăiam mai frumos, când eram mic. Ua, ua, uaa, uuuaaa uaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!!

Deci. Sunt homofob? Misogin? Bad to the bone (cum ar zice broadăru’ americanofon)? Prea mofturos? Prea idiot ca să înţeleg trendurile actuale, sau să fiu în rându’ lumii? (Doamne! Cât pot să urăsc expresia asta!!!!!)
Uneori mă gândesc să îmi mai iau o vacanţă de la scris, uneori chiar îmi trece prin cap să mă opresc cu totul; dar nu…nişte anumiţi golani imbecili şi manelişti puturoşi ar avea prea multe orgasme de fericire. Iar mie nici prin gând nu imi trece să îi fericesc. O să scriu, doar pentru că îmi face o plăcere nebună să îi calc în…litere şi să şterg cu ei pe coala de scris…Hi-hi-hi!!!

Totuşi, ar trebui să găsesc nişte teme mai…fericite (oare o merge dacă voi posta o perioadă, numai despre Tom şi Jerry? Sau Lolec şi Bolec? Sau lupul acela cu “nu zaiţ, nu pagadin”? Sau chiar despre Sandy Bell, Candy Candy, Pokemon, Digimon (plus restul de -monuri) şi copilul acela cu păr ţepos şi mov, ce se bătea în cărţi de joc?
Sunt zile când cred cu tărie că Ion Creangă a scris “Prostia Omenească”, doar după ce rostit nişte vrăji în latină şi a tras cu ochiul “la ce-ţi rezervă astrele…ăăăăăă…adică viitorul”.


* cei 2 termeni nu sunt sinonimi. Târfa acceptă să “servească un ecler” pentru că are nevoie de bani, pentru a trăi. Curva…face cam acelaşi lucru, dar din plăcere, din nevoia de adrenalină.

P.S.: Nu-i aşa că ar trebui să gonesc furios şi iute spre duş şi să mă fleşcăiesc cu Head & Shoulders? Poate se mai rozaleşte realitatea asta împuţită, poate mai bagă câteva rânduri de site cu diametru picometric, care să mai cearnă din prostie...

miercuri, 8 iulie 2009

Sleeping Sun



Motto:
“So Just Leave Me Alone
Leave Me Alone
(Leave Me Alone)
(Leave Me Alone)
Leave Me Alone
(Leave Me Alone)
(Leave Me Alone)
(Leave Me Alone)
Leave Me Alone-Stop It!
Just Stop Doggin' Me Around
Just Stop Doggin' Me”
[Michael Jackson – Leave me alone]

Îmi propusesem să nu mai scriu despre Michael Jackson, pentru că am impresia că îi pătez genialitatea, prin orice aş spune/scrie. În special după ceremonia de aseară…care sincer, m-a dat puţin peste cap. Nu vorbele frumoase şi alte cântece, dar…am încercat să mă pun în locul copiilor şi al familiei, să îmi imaginez ce ar putea simţi cineva care pierde o parte din suflet.
Offfff! În fine…ideea pe scurt este că nu am mai vrut să scriu nimic despre acest subiect. Doar că s-a întâmplat ceva astăzi, care mi-a ridicat părul pă* ceafă şi m-a umplut de indignare (pe cuvânt că uneori cred că ar trebui să îmi fac o meserie din a fi indignat, pentru că îmi petrec din ce în ce mai mult timp în starea asta). Nu mai am stomac nici măcar să comentez despre de fanii morţi de înfocaţi (de vreo săptămână), care nu au habar să spună vreun titlu de melodie jacksoniană, sau despre fătucile bete de supărare, care şi-au pierdut iubitul marii iubiri a vieţii lor...
DAR!!!

"Nu am vrut să mint şi să-l distrug pe Michael Jackson însă tatăl meu m-a silit să nu spun adevărul. Acum nu-i mai pot spune lui Michael cât de rău îmi pare pentru ceea ce s-a întâmplat, iar el nu mă mai poate ierta". Cam aşa a declarat astăzi plin de nonşalanţă Evan Chandler, tânărul “nevinovat” şi neprihănit care a pornit porcăria aia infectă cu pedofilia Regelui Pop.

“Tu copile (care între timp ai crescut, devenind un falnic exponent al dobitoceniei meschine şi purulente)! Tu eşti normal cu capul? Ai distrus o Viaţă, BĂI BOULE!!! Pentru nişte nenorocite de hârtii verzi!!! Şi acum îţi ceri scuze??????????? Adică...te-am supus la cele mai mari umilinţe, te-am târât prin noroi, mi-am bătut joc de tine, te-am denigrat, m-am defecat pe tine...Scuze. Atât???????? Păi tu om descreierat, care nu meriţi să fii numit om! Te-ai lăfăit 15 ani (aproximativ) în bani pătaţi şi acum te-au prins remuşcările? Ai o criză de moralitate? E prea târziu. La 13 ani, bănuiesc că ai avut ceva neuroni pe creierul ăla de stegosaurian, încât să îţi dai seama că faci o mizerie! Spuneai asta poliţiei, tătelu' era arestat, iar tu locuiai cu bunicii. Mare scofală. Aşa...ce-ar fi să îl iei de mânuţă pe tăticul şi să înfundaţi carcera? (cu predare intensivă a pedofiliei dorsale - şi vânjos de matură - de către ceilalţi deţinuţi, desigur, ca să vezi ce înseamnă!) Şi după vreo 20 de ani de specializare, să ai în faţă doar 2 posibilităţi: să îi iei mânuţa tăticuţului, să vă faceţi mici, mici, mici de tot şi să vă duceţi acăsică la mămica; sau să vă piseze căpăţânile alea seci, ca la şerpălăii puturoşi!!!”

*am înţeles că este trendy să foloseşti “dăuri”, “păuri” şi în general...multe “ă-uri”

Past, to the future...



Motto:
“Nu cred că este nimeni în măsură să ierarhizeze cetăţenii României în mai buni, mai puţin buni, mai răi, sau cei mai răi, în funcţie de decizia de a merge la vot sau nu”
[Oana Dobre - Sinteza Zilei]

Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre repercursiunile rahatului reuşit de micuţa Divă-Ministreasă Ritzi, asupra campaniei electorale a lui Traian Băsesc. Ocazie cu care s-a reaprins pălălaia discuţiei privitoare la “a merge sau nu la urne”. Ce să facem…Ce să facem…??? Ala-bala-portocala, am-tam-tichi-tam...OF! GREA DECIZIE!!!! (şi nu am nici măcar cele 3 variante consacrate: “fifty-fifty”, “sună un prieten”, sau “întrebă publicul”)

Nu ştiu ce veţi face voi, dar eu încă nu mi-am schimbat opţiunea. (adică aia de a vedea vreun “punct de votare” DOAR pe afară). Nu am motive să mi-o schimb. Serios.
“Păi să nu te duci, mă! Dar atunci nu mai ai dreptul să comentezi!!! Daia o duce ţara asta aşa….”
Şi eu am zis:
Păi să vedem...A fost odată ca niciodată, un miraculous Colţişor De Rai (Socialist) pe un minunat Picior De Plai (Socialist), în care s-a făcut o revoluţie...lumea se săturase de dictatorieală şi a dorit să guste din democraţia cea libertină! Deci, omorât comunismul şi a votat P.S.D-ul (parcă pe atunci se numea P.D.S.R), care promitea de numa-numa - Originea Osăielii. Dar nu a făcut nimic…Apoi, din-pământ-din-iarbă-verde a răsărit o Cheiţă Salvatoare (Şi Gospodară), care promitea o armată de 10 mii de specialişti care să scoată ţăruca din balega unde nu ajungea lumina capătului tunelului. Poporul a ştampilat iar cu sârg, dar degeaba!!! La noile alegeri candidaţii principali erau Cheiţa, buchetul trandafiros “Măi animalule, măi” şi un Tribun (care cam avea nevoie de ceva Xanax). În fine…idea e că voinţa populară s-a îndreptat vârtos din nou spre trandafiriii rup.i-în-gură de gospodari (Cheiţa se dovedise a fi ruptă! SHIT! Ce ghinion…). Dar, ce să vezi? Osăiala a avut nici un rezultat, nici măcar acum, în al enşpelea ceas; corupţia parcă era un şobolan ce avansa într-o roată de caşcaval, şi o durea fix in cot de strategiile guvernăcioşilor! Apoi a apărut un Luptăcios Şuviţat (Şi Gospodar), care promitea distrugerea sistemului ticăloşit! Oamenii şi-au pus toată credinţa în el…din nou. Doar ca să dubleze adâncimea gropii cu rahat, să subţieze bârna pe care făcea echilibristică pe deasupra ei, să mai dea câteva găuri cu sula (instrument ascuţit, de găurit) în curea...
Concluzia? Dintre toţi pufuleţii puhavi care s-au perindat prin urnele de votare, nimeni nu a făcut nimic! Ţoţi au promis, dar când şi-au văzut sacii în căruţa guvernării, au devenit brusc nişte nesimţiţi de amnezici-egoişti! Nişte viermi inelaţi şi brăţăraţi, care au supt ţara până au băgat-o în comă!
Şi de ce să merg la vot, atunci? O vorbă din bătrâni spune: “Lupul îşi schimbă părul, dar nărăvul BA!”. Adică, după ce s-au perindat pe la Ciolan toţi pântecoşii încrăvăţaţi, după ce s-au urinat pe noi din gros, eu să îi aleg tot pe ei? Nu sunteşi citavi, măi, dragă analiştilor! Eu personal, nu am nici o opţiune de vot; dincolo de frecangeala patetică de cuvinte, dincolo de ideologii idioate şi de principii utopice, când intri în cabină ai doar o ştampilă şi o listă cu nişte hiene putrede. ATÂT! Şi nici unul nu merită să îi trag eu o ştampilă pe nume! NIMENI! Toţi sunt nişte retardaţi guşaţi şi plini de abureli...excrementoase!

În altă ordine de idei: asţăzi, mă uitam şi eu pe la tv….doar ca să aflu că la Românica noastră, apar 22.000 de şomeri zilnic! Un mizilic (popcorn - modern)…se împopoţona un expert în domeniu; transpus statistic, asta ar reprezenta doar 0.1%, un coeficient microscopic faţă de al ţărilor mai avansate care sunt decimate de Criză…La noi încă este Rai, comparativ cu Iadul lor. Porcii neruşinaţi! Aşa le trebuie, dacă le-a crescut nivelul de trai prea mare!

Adică, neluînd-o pe după căpiţă, vi se zburduncăne de cei 22.000 de şomeri (zilnic)? Poate un copil va muri de foame, pentru că de câteva sâptămâni nu a mai mâncat decât sand-wich-uri cu pită şi pâine…iar de vreo săptămână nici măcar atât! Poate cineva se va arunca cu un bolovănoi de gât drept în gârlă, pentru că nu a mai avut bami să îţi îmtreţină familia! Poate un bebel se va stinge în pătuţ, pentru că părinţii nu au bani să îl ducă la un spital decent, sau să îi plătească pe doctorii prea mitoşi ca să mai respecte Jurământul Lui Hipocrate! Poate o familie va dormi în şanţuri, pentru că nu a mai avut bani să achite creditul, iar Banca i-a luat casa! Poate nişte elevi nu vor mai merge la şcoală, pentru că părinţii nu mai au bani să le cumpere rechizite! Poate va creşte numărul fetiţelor care se prostituează!
BĂĂĂĂ!!!! Nu vă interesează micile amănunte din astea? Vă frecaţi cururile pe fotolii capitonate anti-băşici şi mimaţi lupta cu Criza? “Avem o treabă-mare anti-criză…prin urmare vom mări lefurile parlamentarilor! Vom achiziţiona noi limuzine, vom da noi prime….PENTRU NOI (puteţi să nu aclamaţi, că vă pute gura, nespălaţilor care sunteţi voi de nespălaţi!)”Sunt prea puţini 22.000? Dacă eraţi şi voi printre ăia, dragi scrofăloşi? Dacă mâncaţi pe zi câte o lingură de gem de prune cu un coltuc vechi de pită, în timp ce copilul vă trăgea plângînd de cracul pantalonilor, pentru că îi era poftă de vată pe băţ? Dacă nu aveaţi bani să îi cumpăraţi şi vi se rupea inima de frustrare, privindu-i râurile de lacrimi? Mai eraţi aşa viteji, măi specialiştilor lu’ gândac putrezit??

Pentru aşa ceva să mă duc la vot? Pentru nişte viruşi infecţi, care trăiesc în lumea lor plină de lux kitchios? M-am săturat până peste cap de ei şi de mofturile lor…Se ceartă ca păgânii cât îi vede lumea, apoi îşi dau mâna şi se ciocnesc (nu în ouă, că nu mai este de sezon; în pahare de cabernet) imediat ce sunt singurei, în vreo spelucă de fitze…

P.S.: Deşi ştiu că mă zbat ca un câine în lanţ, am şi eu o mică întrebare: “Când mama-măsii (adică bunica) ne explică fata marinarului (din telenoveaua de succesuri, bineînţeles) de unde a avut banii ăia pentru apartament? Că a trecut faza cu Becali, a trecut faza cu patronii corupţi, a trecut şi cea cu termopanele lu’ Năstăsică, cu mogulii cei răi care se iau de europarlamentărică, şi chiar şi asta cu Ritzi e pe trecute…”

duminică, 5 iulie 2009

Drumul Oaselor – Un nou început


O conservă veche şi putrezită de tren. Toante pe tocuri, supra-înălţate pentru o depistare mai uşoară, de mână cu pitici rotofei şi raşi în cap. Boschetari beţi şi nămâncaţi (oare de unde au bani de băutură?). Copilandri ştirbi, nespălaţi şi drogaţi de aurolac, cu o mână întinsă şi una strânsă pe pungă. Bănci rupte şi murdare. Manelişti albi, cu pantofi lungi, albi; pantaloni largi şi albi; tricou cu guler ridicat, mulat şi alb; freză oxigenată şi ţepoasă. Manelişti negri (chiar tucurii de-a dreptul), cu pantofi lungi, negri; pantaloni mulaţi, negri; tricou cu burtoacă, mulat pe kilele de celulită; freză neagră şi lungă, gelată. Ţigani jegoşi şi nespălaţi, care put de îţi defrişează părul din nas. Curve bălăngănitoare pe duduielile unui local de fitze, din faţa gării. Târfe-urlător-de-colorate, ce se vând oricărui babuin păduchios, căruia i se scoală cheful de zbenguială. O babă nebună şi lăţoasă, care strigă după cineva. Poliţişti care se plimbă semeţi. Afişe colorate ţipător, care povestesc despre bogăţiile patriei, lipite pe pereţi murdari şi dărâmaţi. Cişmele pline de rugină, adevărate ghene de gunoi. Alte scaune rupte şi pătate de varul de acum doi ani. Alt tren vechi şi ponosit. Atmosferă stătută şi acră, plină de aburi săraţi de transpiraţie şi miresme de spray înţepător. Căldură râncedă. Alţi ţigani jegoşi, alte copile zdrenţuite şi soioase, cu bebei în braţe, care cerşesc ceva...“cât te lasă sufletul”, pentru sărmanul copil. Înaintare de convoi funerar. Scârbă, sufocare şi sudoare. Aglomeraţie şi nervi. Apatie crâncenă.

România, land of chois.

P.S.: Oare vezi aşa ceva şi prin gările multi-supra-aglomerate din Tokyo, Osaka, Saigata, Niigata, Sapporo, Kyoto sau Chiba?

P.S.2: Imaginea este dintr-un adevărat Lend of Chois. Doar că nu al nostru.

P.S.3: Data viitoare prepar eu.....(pauză prelungă de efect, în care mă trag de cravată – nu prea mă omor cu papionul şi nici nu am aşa ceva).....cina. Şi era să uit: Mmmuaah
Itadakimas! (cum ar spune nihon-san), sau “Poftă-n maţ!”, cum ar spune un vecin.

Aoi Ano Sora


Vă mai amintiţi când Românica trebuia să primească nişte milioane de euro, iar trecătorii îşi dădeau cu părerea în legătură cu utilizarea pomenei? Câte bordeie (nu bordeluri), atâtea obiceie; adică, câte minţi, atâtea dorinţe: unii visau autostrăzi ca-n Vest (sau cel puţin ca în India şi China), alţii voiau protecţii anti-criză pentru micii întreprinzători; mămicile cu prunci în braţe voiau programe mai bune pentru protecţia copilului şi în general, ceva bun pentru copil, mămăicile voiau sisteme sanitare puse la punct, agricultotii doreau învârtoşarea agriculturii. Iar un nene a trântit pleaşca, la sictir: “Păcat că n-avem noi puterea de decizie. Ăştia mai mici…”

Gura lu’ Nene, adevăr grăieşte. Dar atunci: de ce s-a mai făcut şarada asta? Ca să-şi justifice nişte umflaţi banii pe care i-au cheltuit? Mda…”după ce că eşti prost (a se citi tâlhar), te mai caci şi-n drum”. Sau nu? A fost doar ceva propagandistic, ca să vedem noi, “ăi mulţi”, că puhavii de la conducere se interează cu adevărat de problemele ţării? Doar o manea zdrăngănită, ca multe altele? Parcă aşa aş crede…
Dacă eu ziceam că aş vrea…ehehe....
Vreau să primesc eu toţi banii, să îmi iau un T-34 (pentru a mă deplasa în bune condiţii pe minunatele noastre autostrăji suspendate), o iefteneală de apartament-viloacă de vreun million de biştari (ca să o oftic pe fata aia mare a lu’ Marinar* - apropos! Tot nu ne-a explicat şi nouă, amărăştenilor de rând, DE UNDE A AVUT 800 DE MII DE EURO SĂ ÎI ARUNCE PE O GRĂMADĂ DE MOLOZ ŞI FIER-BETON!!!!) şi de restul…îmi făceam o firmă de tractări, că am înţeles că aici se află Izvorul De Unde Curge Banii Necontenit. Doar te conectezi şi gata! .
Sau, după model Ritzian, vreau să mai iau ceva bani de la un Minister (chiar nu mă interesează care) şi să achiziţionez una bucată scenoacă plătită de alţii, pe care să se caţere tot conţinutul Căşii Poporului şi al Cotroceniului, să îmi prezint şi eu omagiile lipicios-de-închinăcioase…
Dar dă cineva o ceapă degerată şi putrezită pe ceea ce îmi dorec eu? NUUUUUUUU….Păi şi atunci, de ce atâta tam-tam cu banii ăia? Oricum o să îi sugă vreun pufos încrăvăţat…iar pe el îl va suge o tută dornică de poşetuţe…şi gata! CIRCUITUL BANILOR ÎN NATURĂ.
End of story. Punct. Caput. Asta la vista, Baby!

Acum….“Peste 30 de miliarde de euro vor intra în România. Îi ia cineva? Accesează fondurile CEC Bank, pentru detalii”.
În primul rand: sigur că îi va lua, DOAR CĂ NU NOI!
Apoi…Băi…pufuleţi alteraţi! Porci cu trichină la creier! Băi…mânca-v-aş ochii voştri! (Pe principiul: Dracula, Dracula, ieşi mânca-ţi-aş ochii!!!!) Nu v-aţi săturat să vă bateţi joc de tărişoara asta? Mai vindeţi, măi, şi nişte hamburgeri, nu numai chiftele fleşcăite (mai ales că “Eeei uuud laic teo bei e ham-baaa-ga”**). Serios! Sunt sătul până-n gât de porcăriile voastre chifteloase şi vreau să îmi schimb meniul! Aşa că…Băgaţi din gros, cu burgeri!
Intră în Românica nişte bani…adică la burtălăul vreunui şmecher baban! Restul pulimii se pregăteşte asiduu pe băncile şcolii pentru o viaţă de sclav, iar ăia mai norocoşi mor prin spitalele noastre pline de gândaci şi de jeg! Suntem îndopaţi de mici cu căcaturi despre succesurile care se obţin prin sinceritate, curaj, civism, onestitate şi cuminţenie, doar ca să vedem după anii de şcoală că totul nu valorează nici măcar un pârţ de porc!
Pentru ce să mai fii aşa? Cine nu a observat că viaţa este o junglă, o hazna în care rechinul îl mănâncă cu fulgi cu tot pe un peştişor mai mic…va învăţa odată şi-o dată. Cine joacă în filmele alea cu cetăţeni europeni plini de filosofeli-de-doi-bani despre mânrie, unitate şi fraternitate, încrezător în vreo justiţie, doar să îşi arunce ochii pe geam! Curvele se lăfăie îm mătăsuri, în timp ce unii muncesc 16-17 ore pe zi, pentru câteva sute de lei! Hoţii se spetesc 24 de ore pe zi (uneori chiar şi noaptea) la suptul banilor publici, conduc în Fundul Iadului o tărişoară (glorioasă acum vreo câteva sute de ani), iar robul plătitor de taxe şi impozite le ţine curul dolofan în pumn, toată ziulica! În mileniul 3, când se fac transplanturi de celule stem şi clonări de diferite animale, un bebel moare de la o investigaţie R.M.N.! Într-o mândră ţară aparţinătoare de Uniune, şoferii îşi rup maşinile prin craterele de pe asfalt, oraşele nu au canalizari, copii încă învaţă la lumina lumânărilor sau a lămpii, şcolile sunt mizere (cu toată compentenţa maximă a Androneascăi), se dărâmă peste elevi, sau lipsesc cu desăvărşire, iar bătrânii mănâncă din gunoaie, pentru că nu le mai ajunge pensia şi pentru luxul hrănirii. Curat meritocraţie, coane Băsică!

Şi toate astea se întâmplă în timp unii se hlizesc pe la televizor, se înalţă pe vârfuri şi se mândresc cu conducerea lor pupinbăsesc-de-eficientă! Viermii se zbenguie în ics-cinciuri, curvele se înţolesc dein Europa, vaca dă ouţe, găina lăptic...şi totul e bine când se termină cu bine! Este bine şi pentru una cercetată de ochii lumii, pentru că se ştie prea-bine că a susţinut o campanie europarlamentară de Cascadorii Râsului (sau nu se ştie şi tocmai asta este cauza pentru care “s-a declanşat o anchetă”? "T-ai îmbogăţit fără noi? Nu se poate aşa ceva! "). Şi pentru “domnişorica” care a contracarat imediat, cu ţâfnă periculoasă. Şi pentru beţivanul care bagă din scurt 2-3 beri de seară, îşi altoieşte puţinel nevasta (pentru un somn mai liniştit), apoi mere şi el să se pună la somn, pentru că a doua zi trebuie să se mai muleze pe nişte dorinţe patronice. Şi chiar şi pentru petecul de teren arabil care se usucă în soare, dar care figurează în acte ca fiind irigat zilnic!

Ce minunat de frumoasă este ţara în care trăim! Îţi vine să o iei la fugă, să te tot duci 9 ani…şi să te pierzi pe albastrul cerului!

* Este vorba, desigur, depre Amza Trifan - marinarul principal din "Fetele Marinarului";
** în varianta Inspectorului Clouseau; "I would like to buy a hamburger", în traducere liberă.