vineri, 29 mai 2009

Mon Cri-Cri d’Amour


Ghimizdrocii care îţi cresc în stomac, numai - dar numai – când îţi vezi tuta cum îşi clipoceşte genele…potenţa care îţi umflă mândria, când o simţi că se revarsă fără sfârşit peste tine….miile de stelule multicolorate care beculesc de nebune, ori de câte ori te sărută…mâncăricii care ţi se nasc în palmă, când o auzi cum behăie aiurea, şi vrei să o readuci pe drumul cel drept….DRAGOSTEA. Cu bune şi cu rele.
Pe principiul “Tragi, nu tragi, vremea puştii trece”, presupun că vremea avalanşelor de dragoste trebuie să vină şi ea, musai. Asta pot să o înţeleg; dar de ce trebuie să te transformi într-o râmuţă libidinoasă de câte ori dragostea îţi dă năvală în sufleţel (ca un tăuraş drogat într-un grajd plin de tăuriţe), sau te umple de cucuie şi de ruj (prin toate părţile corpului)…asta nu mai pot să o înţeleg. Oricât m-aş agita (brownian), moleculele de material gri din dotarea capului propriu nu poate să desluşească această problemuţă dureros de dulcik (a se citi “dulcică”, în jargonul oamenilor întregi cu creierii).

Este o seară răcoroasă…Ieşi şi tu ca omul, la o plimbare relaxantă (de unul singur) prin parc…îţi clăteşti (sau măcar încerci să clăteşti) ochii cu verdele naturii (am învăţat cu toţii, când eram mici, că verdele odinneşte retina)…dar tinerii mangă-de-iubăcioşi (şi “doritori de distracţie”, desigur), se ascund “sfioşi” printre copăcei. Lehămmesit până-peste-poate, te întorci acasă, tot ca omu’. Teoretic. Pentru că întâi trebuie să faci slalom super uriaş printre amorezaţii care ocupă trotuarele şi se ling precum câinii hămesiţi în faţa unei fripturi.(Probabil vreunul dintre ei s-a rănit; a auzit că saliva este antiseptică, aşa că…a purces voios pe misterioasa cale a vindecării, însoţit şi de sufleţelul lui jumătate de pereche…). Şi uit-aşa ajungi la locuinţa de domiciliu cu nervii făcuţi zdenţe, şi cu iluzia relaxării atomizată în neant…

Un alt obicei de îndrăgostit-beton este acela al diminutivelor; toate lucrurile înconjurăoare devin mici (bine…cu câteva excepţii), totul luceşte de lumina plăpândă a neprihănirii. Când Arculeţ în Scutecel ţi-a făcut inimioara ciur de săgeţi, aia care îţi prestează concerte seară de seară a devenit, fără putinţă de tăgadă, “femeia ta”. Se dă apoi de trei ori peste cap şi se metaformozează imediat în “puiuţ” (şi alte apelative galinacee), “sufleţel mic şi scumpik”, “steluţă sclipicioasă” sau “îngeraş drăgutzel”; iar apoi vine şi finalul (pentru că, nu-i aşa, nimic nu ţine veşnic)….cardul e o bucată nefolositoare de muciflex plastifiat, contul de la bancă a dat faliment, prin portofel suflă vântul…iar “flocirica care dădea sens existenţei” a devenit “oaie proastă”, “vacă şunculoasă”, "găină tembelă" sau chiar “târfă profitoare”. Offfff….drăguţica asta de iubirică….Nu poţi trăi cu ea, nu poţi să practici kung-fu în pat fără ea…

Şi totuşi...!!! Cum poţi să “puieşti” pe cineva, doar pentru că aşa ai auzit tu că e în tendnţe? Şi de ce “pui”, este apelativul majoritar la care se pot gândi inimile praf de îndrăgostite? Asta e tot ce vă poate cloci mintea aia secetoasă şi arsă de nebuloase, băi…cupidonizaţi de carton!!??? Este mult mai uşor de sucit gâtul unui pui - faptă simbol pentru distrugerea dragostei ajunsă la saturatie?
Cea mai tare fază în legătură cu obicei am trăit-o în facultate, când un cuplu de suflete pereche s-a certat:
“Vezi…că te pleznesc, PUI!”
“Mă mir să fii în stare…pentru că TU NU EŞTI ÎN STARE DE NIMIC, PUI!! Nici chiar să mă…DE NIMIC, PUI!!! AHHHHHHHHHHH!!!”
“Puiurile” zburau ca un supersonic prin cameră, eu mă tăvăleam pe jos şi sughiţam de atâta râs, jumătăţile se păruiau cu scrâşniri din dinţi…de parcă voiau să se facă sferturi!

Deci toată fanfaronada asta este doar o expresie idioată a ipocriziei dobitocilor de manelişti-sentimentali. Şi toantele de superioare intră în “Hora Unirii” fără să clipească! Gata cu feeling-urile de calitate superioară, gata cu fandoseala, fumurile transcedentale de divenie şi cu afirmaţii gen: “nu mă simt împlinită fără cineva care să mă idolatrizeze”, “găsirea Iubirii Adevărate este singura raţiune pentru care exist”, “Vreau pe cineva special de înţelegător” sau “sunt prea gingaşă pentru vitele astea obsedate, care mă sufocă cu solicitările lor de dănţuială nocturnă” . Gata. S-a terminat totul, indiferent cât s-ar pisici lasciv apoi, ele micuţele, în căutarea altui pui obsedat.

Pe cuvânt dacă nu imi e milă de sărăcii pui. Eu dacă aş fi în locul lor, imediat ce cresc mare, aş da toţi scrofii ăştia perfizi în judecată, pentru defăimare….sau i-aş alerga, în vederea decapitării precoce (cum era videoclipul acela). Dar aşa ceva nu se poate face într-un stat de drept, aşa că…încercăm să înotăm, cum putem, prin mocirla asta drăgăstoasă, şi plină de imbecili.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu