Motto:
“Cântă, Zeiţă, iubirea ce-aprinse pe Tâmpel Manelarul..”
Întunericul smolit şi sufocant te împresoară ca un giulgiu...Eşti ţintuit de un perete rece şi umed....Mâinile îţi sunt înlănţuite de şerpi groşi de metal ruginit...Nu te poţi mişca, nu poţi striga. Tot ce poţi face este să priveşti cu nesaţ la peretele gol din faţa ta, pe care dansează sec nişte umbre prelungi ale unor animale...Crezi cu toată fiinţa ta că aceasta este Realitatea, că ceea ce vezi cu proprii tăi ochi este Adevărul. Ca prin minune însă, reuşeşti cumva să te eliberezi. Vezi că nu eşti singur, că mai sunt şi alţii ca tine, însă deocamdată vrei doar să scapi; să evadezi din peştera aceea neagră şi putredă, să ieşi în lumina soarelui şi să simţi adierea molcomă a vântului în obraz. Nu ştii cum, dar ajungi afară; apoi rămâi uimit de bogăţia pură care te înconjoară....Te întorci la tovarăşii tăi din cavernă şi încerci din răsputeri să le spui, să le explici că tot ceea ce văd ei (şi în care cred cu tărie) nu este decât o iluzie. Eşti considerat nebun....
Cam acesta este pe scurt, “Mitul Peşterii” al lui Platon. Viaţa pe care o trăieşti este plină de ignoranţă şi întuneric, iar ceea ce crezi tu cu ardoare că este Realitatea nu este decât o nălucire, o umbră a adevăratelor valori…IUBIREA, DREPTATEA, ADEVĂRUL…
Iubirea este ceva atât de curat şi de neprihănit, încât este foarte posibil să nu o întâlnim niciodată în viaţă (Poate de aceea, Maestrul Iulie Darie a mărurisit că el nu i-a spus niciodată soţiei sale că o iubeşte…Poate nu ştie încă dacă este vrednic de Adevărata Dragoste..Sau poate îşi respectă mult prea mult aleasa să o pângărească cu nişte cuvinte golite de sens, care oricum nu îi pot transmite adevăratele sentimente…) Şi totuşi, dacă îţi scoţi puţin capul pe geam, vezi că iubirea este pretutindeni: în magherniţa strâmbă din colţ, unde se vinde varză la kilogram (şi unde un El şi o Ea se iubesc cu foc), în gura vreunui tălâmb care recită cu ardoare ceva din Maestrul Ciorbă (cântecaci de valoare inestimabilă, de câteva sute de mii de euro), şi chiar şi în litania searbădă a nenorocitului care îşi înalţă rugător mâna spre tine...Bordelurile cu felinare roşii la intrare mustesc de iubire, tinerii îi sorb cu nesaţ aroma în cârciumile de trei stele (frânte), cu pereţi scorojiţi şi mese mucegăite şi slinoase, firavele “domnişoare de consum” o scarmănă duios după ureche când o găsesc bătînd fără ţintă trotuarele patriei…
Trăim într-o Lume civilizată, unde dragostea zburdă veselă printre noi şi ne face cu ochiul, ca un pişicher inimos şi drăguţ. Societatea însă evoluează cu repeziciune, iar vechile simboluri ale iubirii sunt acum doar amintiri prăfuite! Astăzi a apărut computer-ul şi (mega)minunatele site-uri pentru iubit: scrii ceva despre tine, îţi aplici cea mai sexy poză din colecţie (sau o modifici “puţin” pe a vreuneii “Rupător-de-Inimi/Fătuci de Super-Succes”), apoi Dragostea dă năvală în grajdul plin de bălegar al vieţii tale lipsite de sens…Trebuie să fii prea idiot să nu-i deschizi larg Porţile Sufletului! În definitiv…priveşti o fotografie, iei un id de mess, arunci ca descreieratul cu “Te Iubesc” prin diferite “mijloace de comunicare moderne”, şi...MINUNE!! Dumnezeu te-a blagoslovit cu o ditamai pleaşcă de amor, ce te-a lovit direct în moalele capului! Porumbeii cântă, cerul este roz-bombon-căcăniu-în-dungi, soarele străluceşte doar pentru tine...Este de înţeles doar: IUBEŞTI CA UN DISPERAT (o fotografie)! Dar asta nu poate rămâne aşa; deci, faci tot posibilul şi îţi rupi marea dragoste din lăcaşul ei (care este la câteva sute de kilometri depărtare, dar de care te-a apropiat “Sfântul Internet” – să pupe tata/mama pe el de scumpic), pentru a o aduce lângă tine, lângă cel care o merită cu adevărat....Dacă ceva nu îţi iese cum vrei, faci câteva crize de isterie sau de ambiţie porcească (prin care – chipurile – îţi marchezi teritoriul), apoi îţi bagi cu năduf mâna în buzunar (şi în tot ce prinzi în apropiere), şi gata...ţarcul îngrădit pentru iubirea ce ţi se cuvine este finalizat!
Ce e prosteala asta? Ce e cu neghiobia asta? La atât am ajuns? Cât de dobitoc şi de trăncălău poţi să fii, încât să crezi cu înflăcărare că Destinul ţi-a zâmbit, printr-un fir străbătut de un anumit impuls electric? Nu e vorbă...poate simţi ceva pentru poza respectivă (dacă eşti “fotografil” de meserie), sau chiar pentru persoana care o reprezintă...dar sigur nu e dragoste. Te excită, aşa că vrei “să o bagi în aţe”, “să atingi norii şi ploaia” alături de ea/el…O/îl respecţi, o/îl admiri, te răscoleşte într-un mod ciudat, te gândeşti numai la ea/el, o/îl visezi noaptea…o/îl simpatizezi, poate chiar ai impresia că, într-un mod ciudat, ţii la ea/el…te atrage, vrei să vă petreceţi vremea împreună, vrei să o/îl cunoşti…DAR ÎN MOD SIGUR, NU O/ÎL IUBEŞTI! Trebuie să fii ori prea ipocrit(ă), ori prea ignorant(ă), ori, pur şi simplu cu adevărat imbecil(ă), ca să crezi asta! Cel mai mult, pe internet se pot lega amiciţii...restul poate apărea mult, mult mai târziu.
Ca să iubeşti o persoană trebuie să o cunoşti…în toate momentele ei de fericire, de iritare, de nervozitate, de exaltare..Şi lucrul acesta nu îl faci printr-un ecran de calculator, unde, poţi scrie cu dezinvoltură că eşti super-fericit(ă), chiar şi când lacrimile îţi şiroiesc de durere…Nu poţi spune că iubeşti, nici după ce locuieşti lângă cineva clipuţă de clipuţă, zi după zi, timp de ani buni…Şi tu crezi ca un dobitoc redus-mintal că ai reuşit să păşeşti în Lumea Imaterială a Absolutului, a Ideilor, printr-un cablu de net?
Culmea este că s-au întemeiat şi familii pe baza “Iubirii Virtuale”…Familii de piatră, trainice, care dădeau pe dinafară de iubire…care s-au destrămat apoi la primul hop (probabil scurgerea de dragoste peste pre-plinul insuficient a fost mult prea mare, şi nu s-a mai respectat “legea conservării maselor”). “Familia este celula de bază a societăţii”…păi dacă aşa stau lucrurile, se vede treaba că celula asta este (puţin) cam canceroasă. Un cancer care este îmbrăţişat cu “iubire nebună”…
Să nu aveţi impresia că eu aş fi vreun Guru în materie, pentru că vă înşelaţi amarnic. De fapt…habar nu am ce este Iubirea; ştiu însă cu siguranţă ce nu este …iar ce se molfăie acum cu gura plină, sigur nu este iubire. Pentru că Ea se presupune că este veşnică, că îţi schimbă fundamental percepţia asupra Universului…Şi atunci de ce la noi durează doar câteva luni (timp în care “dai la pompă din gros”), apoi, când te-ai plictisit de Ea, o arunci ca pe o cârpă murdară? Ai impresia că este o manea împuţită, care se învecheşte odată ce soarele a apus? Nu ai nici o părere, şi faci doar ce face cârdul? Sau cum?
Este jalnic. Este trist că un cineva poate crede că “sufletele pereche” (sintagma xeroxată a tuturor îndrăgostiţilor lulea – sau trabuc) se găsesc la doar un click al “şoarecului de birou”…
“Cântă, Zeiţă, iubirea ce-aprinse pe Tâmpel Manelarul..”
Întunericul smolit şi sufocant te împresoară ca un giulgiu...Eşti ţintuit de un perete rece şi umed....Mâinile îţi sunt înlănţuite de şerpi groşi de metal ruginit...Nu te poţi mişca, nu poţi striga. Tot ce poţi face este să priveşti cu nesaţ la peretele gol din faţa ta, pe care dansează sec nişte umbre prelungi ale unor animale...Crezi cu toată fiinţa ta că aceasta este Realitatea, că ceea ce vezi cu proprii tăi ochi este Adevărul. Ca prin minune însă, reuşeşti cumva să te eliberezi. Vezi că nu eşti singur, că mai sunt şi alţii ca tine, însă deocamdată vrei doar să scapi; să evadezi din peştera aceea neagră şi putredă, să ieşi în lumina soarelui şi să simţi adierea molcomă a vântului în obraz. Nu ştii cum, dar ajungi afară; apoi rămâi uimit de bogăţia pură care te înconjoară....Te întorci la tovarăşii tăi din cavernă şi încerci din răsputeri să le spui, să le explici că tot ceea ce văd ei (şi în care cred cu tărie) nu este decât o iluzie. Eşti considerat nebun....
Cam acesta este pe scurt, “Mitul Peşterii” al lui Platon. Viaţa pe care o trăieşti este plină de ignoranţă şi întuneric, iar ceea ce crezi tu cu ardoare că este Realitatea nu este decât o nălucire, o umbră a adevăratelor valori…IUBIREA, DREPTATEA, ADEVĂRUL…
Iubirea este ceva atât de curat şi de neprihănit, încât este foarte posibil să nu o întâlnim niciodată în viaţă (Poate de aceea, Maestrul Iulie Darie a mărurisit că el nu i-a spus niciodată soţiei sale că o iubeşte…Poate nu ştie încă dacă este vrednic de Adevărata Dragoste..Sau poate îşi respectă mult prea mult aleasa să o pângărească cu nişte cuvinte golite de sens, care oricum nu îi pot transmite adevăratele sentimente…) Şi totuşi, dacă îţi scoţi puţin capul pe geam, vezi că iubirea este pretutindeni: în magherniţa strâmbă din colţ, unde se vinde varză la kilogram (şi unde un El şi o Ea se iubesc cu foc), în gura vreunui tălâmb care recită cu ardoare ceva din Maestrul Ciorbă (cântecaci de valoare inestimabilă, de câteva sute de mii de euro), şi chiar şi în litania searbădă a nenorocitului care îşi înalţă rugător mâna spre tine...Bordelurile cu felinare roşii la intrare mustesc de iubire, tinerii îi sorb cu nesaţ aroma în cârciumile de trei stele (frânte), cu pereţi scorojiţi şi mese mucegăite şi slinoase, firavele “domnişoare de consum” o scarmănă duios după ureche când o găsesc bătînd fără ţintă trotuarele patriei…
Trăim într-o Lume civilizată, unde dragostea zburdă veselă printre noi şi ne face cu ochiul, ca un pişicher inimos şi drăguţ. Societatea însă evoluează cu repeziciune, iar vechile simboluri ale iubirii sunt acum doar amintiri prăfuite! Astăzi a apărut computer-ul şi (mega)minunatele site-uri pentru iubit: scrii ceva despre tine, îţi aplici cea mai sexy poză din colecţie (sau o modifici “puţin” pe a vreuneii “Rupător-de-Inimi/Fătuci de Super-Succes”), apoi Dragostea dă năvală în grajdul plin de bălegar al vieţii tale lipsite de sens…Trebuie să fii prea idiot să nu-i deschizi larg Porţile Sufletului! În definitiv…priveşti o fotografie, iei un id de mess, arunci ca descreieratul cu “Te Iubesc” prin diferite “mijloace de comunicare moderne”, şi...MINUNE!! Dumnezeu te-a blagoslovit cu o ditamai pleaşcă de amor, ce te-a lovit direct în moalele capului! Porumbeii cântă, cerul este roz-bombon-căcăniu-în-dungi, soarele străluceşte doar pentru tine...Este de înţeles doar: IUBEŞTI CA UN DISPERAT (o fotografie)! Dar asta nu poate rămâne aşa; deci, faci tot posibilul şi îţi rupi marea dragoste din lăcaşul ei (care este la câteva sute de kilometri depărtare, dar de care te-a apropiat “Sfântul Internet” – să pupe tata/mama pe el de scumpic), pentru a o aduce lângă tine, lângă cel care o merită cu adevărat....Dacă ceva nu îţi iese cum vrei, faci câteva crize de isterie sau de ambiţie porcească (prin care – chipurile – îţi marchezi teritoriul), apoi îţi bagi cu năduf mâna în buzunar (şi în tot ce prinzi în apropiere), şi gata...ţarcul îngrădit pentru iubirea ce ţi se cuvine este finalizat!
Ce e prosteala asta? Ce e cu neghiobia asta? La atât am ajuns? Cât de dobitoc şi de trăncălău poţi să fii, încât să crezi cu înflăcărare că Destinul ţi-a zâmbit, printr-un fir străbătut de un anumit impuls electric? Nu e vorbă...poate simţi ceva pentru poza respectivă (dacă eşti “fotografil” de meserie), sau chiar pentru persoana care o reprezintă...dar sigur nu e dragoste. Te excită, aşa că vrei “să o bagi în aţe”, “să atingi norii şi ploaia” alături de ea/el…O/îl respecţi, o/îl admiri, te răscoleşte într-un mod ciudat, te gândeşti numai la ea/el, o/îl visezi noaptea…o/îl simpatizezi, poate chiar ai impresia că, într-un mod ciudat, ţii la ea/el…te atrage, vrei să vă petreceţi vremea împreună, vrei să o/îl cunoşti…DAR ÎN MOD SIGUR, NU O/ÎL IUBEŞTI! Trebuie să fii ori prea ipocrit(ă), ori prea ignorant(ă), ori, pur şi simplu cu adevărat imbecil(ă), ca să crezi asta! Cel mai mult, pe internet se pot lega amiciţii...restul poate apărea mult, mult mai târziu.
Ca să iubeşti o persoană trebuie să o cunoşti…în toate momentele ei de fericire, de iritare, de nervozitate, de exaltare..Şi lucrul acesta nu îl faci printr-un ecran de calculator, unde, poţi scrie cu dezinvoltură că eşti super-fericit(ă), chiar şi când lacrimile îţi şiroiesc de durere…Nu poţi spune că iubeşti, nici după ce locuieşti lângă cineva clipuţă de clipuţă, zi după zi, timp de ani buni…Şi tu crezi ca un dobitoc redus-mintal că ai reuşit să păşeşti în Lumea Imaterială a Absolutului, a Ideilor, printr-un cablu de net?
Culmea este că s-au întemeiat şi familii pe baza “Iubirii Virtuale”…Familii de piatră, trainice, care dădeau pe dinafară de iubire…care s-au destrămat apoi la primul hop (probabil scurgerea de dragoste peste pre-plinul insuficient a fost mult prea mare, şi nu s-a mai respectat “legea conservării maselor”). “Familia este celula de bază a societăţii”…păi dacă aşa stau lucrurile, se vede treaba că celula asta este (puţin) cam canceroasă. Un cancer care este îmbrăţişat cu “iubire nebună”…
Să nu aveţi impresia că eu aş fi vreun Guru în materie, pentru că vă înşelaţi amarnic. De fapt…habar nu am ce este Iubirea; ştiu însă cu siguranţă ce nu este …iar ce se molfăie acum cu gura plină, sigur nu este iubire. Pentru că Ea se presupune că este veşnică, că îţi schimbă fundamental percepţia asupra Universului…Şi atunci de ce la noi durează doar câteva luni (timp în care “dai la pompă din gros”), apoi, când te-ai plictisit de Ea, o arunci ca pe o cârpă murdară? Ai impresia că este o manea împuţită, care se învecheşte odată ce soarele a apus? Nu ai nici o părere, şi faci doar ce face cârdul? Sau cum?
Este jalnic. Este trist că un cineva poate crede că “sufletele pereche” (sintagma xeroxată a tuturor îndrăgostiţilor lulea – sau trabuc) se găsesc la doar un click al “şoarecului de birou”…
ce-ai patit moonlight? te-a cuprins fiorul? ori ti-ai descoperit E-ul romantic si creativ?
RăspundețiȘtergereeu te sustin si te aprob
nu te lasa si exploreaza-ti cerul creatiei