vineri, 15 martie 2024

Macarena şi viaţa ca o pradă

Într-o nu ştiu care dimineaţă, printr-un nu ştiu care microbuz, mă aflam şi eu...ducându-mă, ca orice proletar, spre locul de muncă. Şi cum mergeam iac-aşa şi iar aşa, citind dintr-o carte (ca să-mi mai treacă de urât), numa' ce-aud, de la radio: "...tânăra Erika, de numai 24 de ani". Mai citesc câteva rânduri şi iar aud "...Erika, de numai 24 de ani". După încă vreo trei rânduri, iar aud: "tânăra Erika, de numai 24 de ani".  Am intrat la bănuieli, vă daţi seama. "Ce-o fi păţit săraca tânăra Erika, de numai 24 de ani"? 
Las cartea şi ascult la radio. N-au trecut două minute şi o voce feminină, zice: "Da... şi cum spuneam, această melodie compusă de tânăra Erika, de numai 24 de ani, are un milion de vizualizări pe Youtube şi e senzaţie naţională"! Apoi, o voce de bărbat, continuă: "Ai dreptate! Melodia compusă de tânăra Erika, de numai 24 de ani, a împărţit societatea în două şi merită să discutăm despre asta. Dacă vreţi să sunaţi şi să vă spuneţi părerea despre melodia compusă de tânăra Erika, de numai 24 de ani, vă aşteptăm mesajele la numărul" afişat pe ecran, probabil. 

Nu ştiu hitul care a spart gura târgului. Nu am auzit nici de duduia Erika... aşa că, ce face orice om modern, când nu ştie ceva? Exact asta am făcut şi eu: am căutat pe google "tânăra Erika, de numai 24 de ani", că aşa am crezut că o cheamă pe artistă, din moment ce orice vorbitor îi recita întreaga caracterizare, ca pe o litanie sfântă. Şi-apoi, mai există oameni cu nume de scenă din astea lungi şi descriptive: Don "The Dragon" Wilson, Dwayne "The Rock" Johnson, Adrian Copilul Minune, Copilu' cu dinţii de aur, sau ceva - că am uitat cum îl mai cheamă.  Aşadar, de ce nu ar exista şi "tânăra Erika, de numai 24 de ani"? 
Deci am căutat şi într-o fracţiune de secundă am aflat că melodia se cheamă "Macarena", iar "tânăra Erika, de numai 24 de ani", chiar a aruncat internetul în aer. Aşa că vă întreb:   
Aţi auzit de mega-hitul "Macarena", cântat de "tânăra Erika, de numai 24 de ani"? NU AŢI AUZIT?? Vaaaaiiii...dar cum se poate aşa ceva? Şi mai ales, unde v-aţi ascuns? Că vreau şi eu!
 
Însă, până una alta, mă simt dator să vă pun la curent cu trendul: există o melodie pe nume "Macarena", compusă de "tânăra Erika, de numai 24 de ani", care a compus melodia "Macarena" cântată de "tânăra Erika, de numai 24 de ani" -  o tânără care cântă "Macarena", compusă de "tânăra Erika de numai 24 de ani". Şi nu mai ştiu dacă v-am spus, deja: melodia se numeşte "Macarena" şi este compusă ŞI cântată de "tânăra Erika, de numai 24 de ani". ŞI ERIKA ARE NUMAI 24 DE ANI, DA?? ŞI CÂNTĂ MELODIA "MACARENA", PE CARE A COMPUS-O "TÂNĂRA ERIKA, DE NUMAI 24 DE ANI", DA??? SĂ VĂ INTRE BINE ÎN CAP! ERIKA. DE. NUMAI. 24. DE. ANI. (cu accent ascuţit, circumflex, grav, de toate formele, culorile şi mărimile pe "melodie-compusă-de-tânăra-Erika-de-numai-24-de-ani").

Acum, că s-a înţeles despre ce vom vorbi în continuare, zic să purcedem la drum:
Vă mai amintiţi prin vară, că şi Gheboasă a împărţit societatea în două atunci când s-a dat în spectacol pe la Untold? No, fix aşa este şi acum: fata asta a scris o melodie prin care şi-a spus nemulţumirile la adresa barbaţilor  - şi uite aşa s-a creat ditamai vâlva: pe de o parte, unii o aplaudă, pentru că a surprins perfect chinul feminin într-o societate condusă de bărbaţi depravaţi şi ticăloşi - iar alţii au simţit nevoia să ia apărarea bărbaţilor (care n-ar fi chiar aşa depravaţi şi ticăloşi) şi să atace victima care momeşte bărbaţii spre ticăloşii şi depravări. Adică femeia. 


Aşa cum spunea duduia de la radio: acum vreo două decenii, când Ombladon era în vogă cu "Cheia de sub preş" - o înşiruire de înjurături din care o persoană cu bun simţ nu poate reproduce nici măcar trei cuvinte din varianta cenzurată acestui hit foarte hot - toată lumea aplauda. Ăla îşi ameninţa cu moartea fosta iubită, dar toată lumea fredona "melodia", pentru că erau vremurile. Astăzi, o tânără (de numai 24 de ani) îşi strigă nemulţumirile pe care le are în privinţa bărbaţilor, iar societatea o aplaudă. Pentru că aşa sunt vremurile. 
Şi aici am două observaţii. Prima: dacă nu-ţi apare talentul în vremurile potrivite, e degeaba. A doua: dacă binele binele şi răul se sucesc după moda vremii, ce spune asta despre noi?

Revenind la ce a compus "tânăra Erika, de numai 24 de ani": hitul (că nu ştiu cum să-i zic altfel, pentru că nu cred că e nici melodie, nici poezie, nici nimic....ca să fiu sincer) are un mesaj adânc, împărţit pe două strofe şi-un refren: 

- prima strofă deplânge condiţia jalnică a femeii din societatea actuală, care orice ar face şi oricum ar arăta, nu este pe placul "comunităţii" bărbaţilor. Prin urmare, săraca domniţă, dacă are curbe, e condamnată că le are. Dacă nu are curbe, e condamnată că nu le are... pe sistem "şi-aşa-i rău, şi-aşa nu-i bine; cum o dai, ca porcul vine"! Deci: ce să mai facă femeia, ca să fie pe placul masculilor feroci? 
Dacă ar citi cărţi de dezvoltare personală, de exemplu, domniţele respective ar putea afla că nu trebuie să fii pe placul cuiva, pentru a te simţi bine. Nu suntem sclavii nimănui, până la urmă... ci nişte dumnezei care se roagă la Univers şi li se îndeplinesc toate dorinţele. Normal! :))
Problema e că domniţele citesc cărţi de dezvoltare personală, pentru că aşa sunt vremurile; dar nu înţeleg ce citesc, cred... iar singura modalitate de a-şi exterioriza frustrarea este prin înjurături - care, aduc din nou blamare socială, pentru că "domnişoarele vorbesc frumos, stau la cratiţă şi educă copii"; copii care, conform versurilor, sunt masculii feroci cărora doresc să le intre în graţii, dar care-s proşti ca noaptea... ca să zicem aşa. Dacă aş cita hitul, ar fi "Ai un copil de educat, tre' să-l înveți să sugă/ Când zic "copil", mă refer la bărbatu' de lângă" - iar asta nu comentez, pentru că se înţelege unde bate "tânăra Erika, de numai 24 de ani". 
Dacă ar fi, totuşi, să mă refer la textul original, remarc că este o exprimare nefericită şi neterminată. Nu trebuia să ni se explice şi lângă cine sau ce stă bărbatul? Zic şi eu!

Continuăm:
"Dacă nu erau bărbații, cine vă protejează?
Ne protejeze de cine? Exact, în p*** mea".
Cum spuneam, femeia vorbeşte urât. C-apoi, când trăieşti asemenea calvar, ce soluţii mai ai? Dar dacă vreo femeie îşi imaginează ideea de protecţie ca pe o secvenţă din filmele cu Van Damme, care împarte pumni şi picioare oricui are curajul să se uite mai insistent la domnişoara trofeu, atunci îmi pare tare rău pentru ea. Nu cred că a înţeles nimic din nimic.  
După capul meu, protecţia asta pe care un bărbat o oferă unei femei, o înţeleg mai mult în cheie spirituală - nu neapărat fizică: un sprijin moral, o viziune diferită asupra vieţii, un sfat, un umăr de sprijin, un partener de discuţii...prostii din astea, mai învechite. C-apoi, decât să-ţi fie frică de unul singur, parcă e mai bine să-ţi fie frică în doi; mai trage unu', mai împinge altu', apoi vedem pe unde scoatem cămaşa. Şi până să fim smardoi, nu ar fi mai bine să evităm situaţiile şi locurile pe unde se poate lăsa cu scandal? Întreb... nu dau cu parul. 
Iar dacă-i până acolo, în societatea asta plină de emancipări, pe mine cine mă protejează? Da, sunt bărbat. Dar nu am dat un pumn nimănui, niciodată în viaţa mea. Ce-i drept, am şi evitat locurile potenţial periculoase. De exemplu, îmi trece viaţa şi nu am intrat de cinci ori într-o dicotecă sau club, că n-am avut de ce. Nu m-am drogat, nu am băut şi nu am fumat - tocmai pentru a fi cu mintea trează şi a fi atent la ce se întâmplă în jur. 

- a doua strofă a hitului cântă cu vorbe despre condiţia jalnică a femeii în societatea actuală, care-i condusă de masculii feroci şi toxici. Prin urmare, când bărbatul şi femeia ies la primul "date" ("întâlnire", pentru cei care nu vorbesc romgleză), bărbatului îi e frică să nu fie păcălit de filtre foto şi de gletul de pe chipul femeii, în timp ce femeia vine traumatizată la acest date, să nu fie îmbătată, răpită, violată şi omorâtă. De aceea, săraca domniţă, trebuie să dea "share location" (locaţie pe whatsapp) unor prieteni, care să o verifice şi să cheme ajutoare, dacă se-mpute treaba. 
Păi e corect aşa ceva?



E clar, bărbaţii sunt brute ticăloase. Ştiu că ideea asta rezonează cu multe persoane, dar întreb şi eu: femeia, ca om ce se află, are şi ea gânduri în cap, valori morale, idealuri sau discernământ? Din versurile melodiei, pare că ar fi doar o păpuşă, condusă de bărbaţii brute ticăloase. 
Cum adică te întâlneşti cu unu' (de care se presupune că eşti fascinată - că altfel nu ieşi cu un bărbat pe care nu dai doi bani şi te enervează când respiră), dar îţi tremură inima de frică, să nu te răpească? E pe obligaţie "date"-ul sau e o alegere? Şi cum adică, "să te îmbete"? În ditamai restaurantul plin de lume, ăla te leagă şi îţi toarnă alcool pe gât, până leşini? Apoi te bagă în buzunar şi fuge cu tine fără să plătească, pentru a face şi ticăloşia supremă? Iar oamenii din jur ce păzesc? Sau vă întâlniţi la o speluncă de cârciumă, aflată în mijlocul pustietăţii? Bun... gusturile nu se discută; dar de ce te-ai duce acolo tu, ca femeie gingaşă, dulce şi suavă ca o garofiţă? Eu nu m-aş duce, de exemplu. Nici ca bărbat, nici ca femeie.
Şi mai ales, care-i treaba cu datul locaţiei? 

Privită în context, situaţia mi se pare cam în genul acesta: ai intoleranţă la lactoză. Îţi pui în gând să mergi la restaurantul unde-a-nţărcat mutu' iapa şi să te îndopi de lactate, dar îţi trimiţi locaţia unor prieteni, ca să te sune din când în când şi să vadă dacă eşti bine. Iar dacă ai făcut vreun şoc, ceva...să cheme ambulanţa. Adică: te bagi cu mâna la crapătura uşii, strângi uşa şi urli că te doare. De ce ar face cineva aşa ceva?
De ce ai intra într-un context periculos şi ţi-ai lăsa siguranţa pe mâna altora? Nu ştiu!  

- refrenul e simplu: 
"Dale a tu cuerpo alegría, Macarena
Dansează fetele, nu-nțeleg care-i problema"

Dă-i din cuerpo, Macarena, că eşti cetăţean european şi ai drepturi. 
Dar cantautorul nu înţelege că nu este problemă că dansează fetele dând din tot "cuerpo". De-ar fi viaţa tot un dans...eeee-he! Ce bine ar fi! Chiar şi-aşa, ar putea fi o problemă unde, când şi cum dansează fetele, dând din tot cuerpo. Dar chiar ne uităm la toate detaliile?
Mda... Aşa zic şi eu!

Una peste alta, "melodia" compusă de "tânăra Erika, de numai 24 de ani" mi se pare o infantilitate. 
Nu neg existenţa oamenilor răi, care fac nenorociri din senin - şi mai ales, nu acuz pe nimeni; spun, doar, că propria siguranţă este o datorie personală, mai întâi de toate... pentru că răul vine sub cele mai diverse forme şi oricum ne ia pe toţi din senin. Haideţi, măcar, să nu tentăm situaţiile nefericite. 
Tocmai de aceea, hitul îl percep doar ca pe o sforţare adolescentină, din categoria "fac ce vreau, că sunt major; am maşina cea mai tare şi gagica cea mai mare, smecherie şi valoare, am prieteni şi duşmani, care mă doresc de bani. Şi sunt o doamnă, ce p**a mea". Simplu. 
Mi s-a părut, însă, foarte interesantă, reacţia socieţii - care, mai întâi de toate, pare că doreşte să o facă vedetă pe "tânăra Erika, de numai 24 de ani" şi apoi, să mai umple spaţiul public cu nişte discuţii goale, pentru a se abate atenţia de la nişte discuţii pline. Ce discuţii? Habar nu am... cert e că "tânăra Erika, de numai 24 de ani" a anunţat, acum câteva zile, că intră în politică. Bravo ei!
La succesul pe care îl are, mă aştept ca la anul, aceeaşi "tânără Erika, de numai 24 de ani" să ajungă şi vreun pui de ministru. Preferabil la Educaţie sau la Cultură, că-s pe tronsonul dânsei.
Ce poate fi mai frumos de atât? 

Hitul "Macarena", desigur... "compus de tânăra Erika, de numai 24 de ani". Şi de aceea, propun să ascultăm minunăţenia! Pun şi eu umărul la succesul fetii... că mai ştii cum o ajunge vreun preşedinte de stat, peste câţiva ani? Nu e bine să am şi eu o pila sus-pusă?

Să bem pentru asta! Şi să deplângem soarta tuturor femeilor care pleacă bucuroase la "date", da-şi lasă locaţia pornită la telefon - de frică să nu fie îmbătate, răpite şi violate. 
Să vină hitul! Altul, desigur... că nu vreau să scorojesc timpanul nimănui! 



[Jagwar Twin - Bad Feeling / Oompa Loompa song]

sâmbătă, 24 februarie 2024

Hop! Şi-al cinsprezecelea Dragobete...

Ziua de azi, la mulţi ani! 
Haideţi să bem, să mâncăm şi să petrecem, că e sărbătoare mare! Dar ce zic eu "sărbătoare mare"? Astăzi e o zi de MARI SĂRBĂTORI, care merită să fie celebrate cu surle şi multe trâmbiţe! Cu pompă, cu lăutari, cu bairam, multe aprecieri şi mai multă iubire...

...Pentru că am ajuns ziua în care împlinesc şi eu cinsprezece ani de de scriitoriceală. 
Bine, ca să fiu sincer, scriu de mai mult timp. Nu mai ştiu exact de când... presupun că după prima traumă emoţională, când ardeam atât de intens pe interior, încât nu mai ştiam ce să fac să-mi treacă. Şi un prieten m-a sfătuit cu o vorbă mare: "Pune-ţi gândurile pe hârtie şi vezi ce iese. Poate nu te linişteşti, dar măcar te mai organizezi; înţelegi ce se întâmplă, de ce se întâmplă şi mai ales, înveţi cum să nu mai repeţi greşeala". 
Iar eu aşa am făcut şi am scris. Nu mă organizam şi nici nu înţelegeam cine ştie ce, dar măcar îmi exteriorizam, cumva, tortura gândurilor. Pentru că, aşa cum aveam să aflu mult mai târziu, suferinţa emoţională durează doar câteva secunde; restul de ore, luni, ani şi decenii întregi de durere sunt doar chinuri determinate de retrăirea acelei suferinţe.
No...şi scriam. Căutam să-mi compar experienţa cu ceea ce mai auzeam şi eu pe ici şi pe colo. Mă analizam şi când (în sfârşit) reparam daunele,  făceam ce făceam şi repetam greşeala... c-apoi unde ar mai fi farmecul vieţii, dacă am fi perfecţi şi după fiecare şut, am face un pas înainte? Vorba 'ceea: "Din greşeală în greşeală, spre victoia finală" - de care nu scapă nimeni, că aşa e-n tenis!   

Şi dă-i şi luptă, luptă şi dă-i...după o vreme, am învăţat să scriu fără a fi determinat de diverse buşituri şi iaca se-mplinesc cinspezece ani oficiali de blogosferă!
În numerologie, numărul 15 cică este un amestec de energii ale cifrelor 1, 5 şi 6 - de aceea simbolizează conducere, înţelepciune, finanţe şi afaceri, relaţii, dragoste, familie, pace, armonie, curiozitate şi idealism. Ceea ce mă reprezintă perfect: sunt mai curios decât toate caţele puse la un loc pe Radio Şanţ şi-mi place să stau la bârfă, cât e ziulica de lungă. Iar restul caracterizărilor mă definesc de minune! "Conducere"? Este numele meu mai mic. Înţelepciunea sare din mine ca mingea din colţul mesei! Barbă albă-mi mai trebuie şi-s guru ăla cu ochelari de soare, la influensăreala căruia care se-nchină toate vedetele cu ştaif. 
Relaţii, dragoste? Îl ştiţi pe Don Juan de Marco? Mno...el a fost ucenicul meu. Şi nici măcar nu i-am arătat tot ce ştiu...dar l-am lăsat să fie faimos în ţara lui, ca să aibă şi el de-o pâine. Eu nu am nevoie de celebritate, că-s modest şi nu-mi place lauda :)
Revenind la oile noastre: paisprezece ani, bătuţi pe muchie.. şi asfalt neted spre anul al cinsprezecelea an. Să fie şi s-avem de toate, sănătăţuri, bunătate! La mulţi ani şi la mulţi bani, bucurii şi-un car de ani! 
Hai să bem!

Tot astăzi sărbătorim şi Dragobete's Day, Ziua Naţională a Iubirii. La mulţi ani, dragobeţi şi dragobeate!
Pupăciuni, inimioare şi tacâmul tradiţional: mese festive, pluşăreli, floricioaice şi-o lacrimă dulce. Lacrimă de Ovidiu, desigur, c-apoi nu ne-ncurcăm cu toate prostiile! 
Pe scurt: ce am făcut la Valentin, facem şi acum...dar cu ie pe noi, că suntem români geţi-begeţi-daco-geţi! Şi-nc-o dată, măi flăcăi şi flăcăice (că nu vreau să discriminezpe nimeni)...hooop şi-aşa, şi-aşa!! Hai, hai, cu talent, că azi ne îndrăgostim! Petrecem!  



Mai ales că-s prototipul îndrăgostitului universal şi mă simt ca o vedetă a acestui praznic iubirăcesc... pentru că nu există zi de la Dumnezeu în care să nu-mi pice pata pe câte ceva. Serios, nu vă mint: mă îndrăgostesc mai des decât respir!
Acum vreo două zile zile, de exemplu, m-am îndrăgostit de un iaurt grecesc, pe care l-am combinat cu musli, ciocolată şi frânturi de nuci. Am mâncat juma' de kil, de-am dat cu căciula după câini! Şapte nebuni se băteau la gura mea... aşa de îndrăgostit ce-am fost! O secundă a lipsit şi-i dădeam şi inelul de logodnă, că prea mi s-a lipit de suflet!
Ieri mi s-au aprins toate călcâiele după o ciocolată cu alune - pe care am devorat-o aproape pe toată, exact după masa de prânz. Na, ce om să fii, ca să rămâi nepăsător în faţa unei asemenea delicioşenii?
În altă zi, mi-a picat pe un tricou verde fosforescent - că am vrut să mă remarc din mulţime, ceea ce s-a şi întâmplat: prietenii se plâng că-i ustură ochii când mă văd îmbrăcat cu el şi la soare se mai pot uita, dar la mine ba. 
Şi tot aşa...mi-e greu să ţin socoteala tuturor pasiunilor care îmi inundă sufletul. Ce-i drept, într-o vreme, mă mai îndrăgosteam şi eu de câte o domniţă. Dar după câteva experienţe patronate de Luna Neagră-n multe zodii, mi-am dat seama că nu rentează avântul meu revoluţionar şi m-am retras la odihnă - până îmi mai vine mintea la cap, cel puţin. Ce să fac dacă la mine, îndrăgosteala e sinonimă cu prostia? Sunt lucid, totul bine şi frumos; apoi m-a pălit flama şi mintenaş încep să fac ploiţă cu limba, ca bebeii când se chinuie să vorbească. Iar dacă-s atins prea tare de Cupidon, mai stau şi ţintuit la pat! Ca-n poezie: "Şi când o văd, îngălbenesc; şi când n-o văd, mă-mbolnăvesc". Ghinion, ce să zic? 
Asta nu-i viaţă, Mai ales că mi-am consumat resursele pe tâmpenii şi nu mai am nimic de oferit.  Aşadar, să revenim la iaurt! Şi-o pizza cu piept de pui - că astăzi, parcă simt cum mă inundă pasiunea când mă gândesc la dânsa. "Dragoste la prima vedere, cine-ar fi crezut...să iubesc cu-atâta putere, ca la început"!

Bine, bine...se-nţelege că-o iubesc până diseară! 
Mâine am în plan să trăiesc o mică patimă cu o îngheţată. Cu nuci. Iar de luni, mă bag pe îndrăgostiri normale pentru vârsta mea: o bere cu tequila, apoi o shaorma de la turci. M-ar tenta şi nişte ceai de-al lor, dar mi-e că le dau pagubă-n afacere... că ei beau ceai cu nişte degetare şi eu beau ceaiul cu găleata. 
Iar miercuri am planuri mari: vreau să  m-amorezez de una bună rău...sub forma unei sticle de lapte de soia. Cu alte cereale. Şi tot aşa... ţop! o iubire! ţop, altă iubire... sunt ca puricele, din floare-n floare!

În concluzie, ce am învăţat noi, astăzi? Păi: iubim şi petrecem! 
Voiam să discut şi treburi serioase, da' m-am luat cu aniversările astea păcătoase şi nu vreau să vă plictisesc mai mult decât e cazul. E timp pentru toate, că nu au intrat zilele-n sac!
Aşadar, vă mulţumesc! Tuturor care citiţi, care veţi citi şi care aveţi altceva mai bun de făcut... pentru că fiecare, în felul lui, mă sprijină să continui şi să rămân prezent prin incinta aceasta virtuală. 
Am spus-o şi o repet: de câţiva ani, multicei chiar, mă surprinde gândul de a renunţa. Nu scriu pentru a câştiga bani din asta - chiar dacă am avut această idee atunci când am început. În timp, am înţeles că după revoluţie, am primit libertatea de a striga. Dar dacă vrei să fii auzit şi luat în considerare, trebuie să ai mult "spate"; altfel, alergi de unul singur şi ieşi pe locul doi. Cam aşa e şi cu scrisul: dacă vrei carieră în domeniu, trebuie "spate" asigurat: muuuultă susţinere financiară, multe cunoştinţe care să deschidă uşile potrivite, multe strategii de promovare şi, în principiu, multe de multe. Dar nu contează asta, că nu-mi place să fiu în atenţia publică mai mult decât este cazul. 
Însă mă mai întâlnesc cu câte cineva care-mi spune că citeşte mereu ce postez eu pe aici şi se bucură. Apoi altcineva...şi altcineva... mulţi cineva care îmi dăruiesc din energia lor. Pe unii îi cunosc, pe alţii nici nu-i bănuiesc. Pentru toţi şi pentru mine, continui să scriu.
Cât de des şi până când? Habar nu am! Deocamdată, plecăciuni şi vă mulţumesc că existaţi! :)

Iar acum, hai că dau tain la invitaţi! Ce vă pofteşte sufleţelul? Fac cinste, că-i capra pe mine şi mi-a sosit rândul să fiu maestru de ceremonii! 
Aveţi chef şi de-o muzică? Ce ziceţi, o ascultăm p-aia cu fusta creaţă, creaţă,  care-i plină de dulceaţă - că e-n ton cu sărbătoarea. "Mânca-ţ-aş fusta" - cum ar suna un slogan de îndemn la iubire... mai ales dacă-i plină cu dulceaţă de prune. Sau de smochine. Sau dulceaţă de nuci.  

Mai bine, totuşi, hai să punem altă melodie. Una veselă şi-n acord cu iubirea de azi: 


[Bosquito - Hopa hopa]
     

duminică, 18 februarie 2024

Sărbători teoretice

A fost 14 februarie, Valentine's Day: ziua îndrăgostelii mondiale. No, bun: îndrăgostiţi din toate ţările, uniţi-vă şi celebraţi iubirea! Uraaaaaa!!!!!

... şi am aflat că a fi îndrăgostit nu înseamnă că şi iubeşti...la fel cum, dacă te aşezi pe scaunul şoferului, nu înseamnă că ai şi condus maşina. Poate de aceea, îndrăgosteala o sărbătorim cu toţii... cu ciocolată-flori-muţunei-de-pluş şi desertul de după, când se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple. Însă, apoi vedem că instituţia familiei se prăbuşeşte, iar natalitatea din ţara noastră este în scădere. Adică, trăim o îndrăgosteală fără finalizare şi nu ajungem să experimentăm iubirea. 
Iar chestia asta are şi o denumire ştiinţifică, cică... îndrăgostitus interruptus sau ceva de gen.  


Apoi a  fost 15 februarie, Ziua Naţională a Lecturii. 
Buuuunn...dar cum se numesc oamenii care lecturează? Lectori sau lecturari? Nu contează, că o dăm pe dispute semantice şi păţim precum domnul Goe cu cearta pe costumul de marinel-marinal-mariner...de unde învăţăm că a treia variantă este, întotdeauna, cea mai bună! Deci: LECTURATORI DIN TOATĂ ŢARA, UNITI-VĂ! Uraaaaaa!!!!!

....apoi aflăm că citim din ce în ce mai puţin - ceea ce nu-i nimic nou sub soare, dar trebuie să ne prefacem uimiţi de acest fapt pe care nu îl susţin eu, ci sociologii... care, se pare că în realizarea acestui studiu social, nu i-au luat în calcul şi pe oamenii care se închină la cărţi. 
Spre exemplu, anul trecut, am aderat şi eu la un club de carte. Îmi surâdea ideea de a dezbate pe marginea unor idei lansate de diverşi scriitori... dar după ce am stat oleacă pe acolo, mi-am dat seama că nu-i de mine şi mi-am văzut de viaţă. Dar internetul, în nelimitata sa inteligenţă artificială, m-a ginit cam ce caut şi a început să-mi sugereze multe canale alternative dedicate lecturii... iar după ce am aruncat un ochi şi pe acolo, am constatat că-s (cam) pe acelaşi calapod: "am zeci de biblioteci acasă şi anul trecut am citit doar 50 de cărţi, că m-am lăsat pe tânjală. Ruşine să-mi fie! Dar nu-i nimic... anul acesta recuperez şi voi citi 150 de cărţi - pentru că-s şmecher şi pur şi simplu, iubesc să citesc. Citesc şi respir, respir şi citesc! Din sculare până-n culcare şi uneori, chiar şi-n somn"! 
Aşa că revin cu o veşnică întrebare, la care nimeni nu a catadicsit să îmi răspundă: de ce este relevant numărul cărţilor pe care le citeşti? Dacă unul citeşte 10 cărţi pe an, iar altul citeşte 80 de cărţi pe an, ce dovedeşte cel de-al doilea? Că e mai înţelept? Că citeşte mai repede? Că dispune de timpul lui după propriul plac şi nu există nimeni care să-l frece la melodie şi să-i impună diverse ocupaţii? Că e mai mult spirit decât materie fizică? 
Nu ştiu! Dar dacă se dă vreun premiu în bani, se schimbă kalimera şi vă anunţ că eu am citit 400 de cărţi în 2023 şi anul acesta vreau să sar peste mie! Iar pentru la anul, mi-am propus să termin biblioteca din Alexandria... că o am de mult pe listă şi a început să mă cam încurce.  

A venit, apoi, ziua de 17 februarie - Ziua Mondială a Pisicilor (din Europa). 
Formulez aşa pentru că mai există o Zi Mondială a Pisicilor (din Japonia), care se serbează pe 22 februarie. Până la urmă, e normal să fie aşa: de câţiva ani, ne-am globalizat atât de mult încât fiecare om a ajuns să-şi fie propria lui mondialitate! Şi ca să fiu şi eu în acest trend, exact acum sărbătoresc Ziua Mondială a Peştelui Prăjit din bucătăria mea.

Tot pe 17 februarie a mai fost şi Ziua Mondială a Faptelor Bune - o ocazie perfectă pentru a cita din Beethoven: "Nu recunosc al semn al superiorităţii decât bunătatea". Cu alte cuvinte, dacă faci o faptă bună, te dai şmecher şi superior. 
Sincer, îl apreciez pe Beethoven. A fost un geniu. Dar vorbele acestea, dacă sunt spuse de el cu adevărat, sunt doar nişte idioţenii, după umila mea părere. 

Aşadar, doresc să le mulţumesc tuturor celor care m-au "jignit" cu ajutorul oferit, atunci când îmi ardea buza şi nu o puteam scoate la capăt de unul singur. Foarte bine mi-a prins! Iar pe viitor, poate 'oi fi vrednic să mă ofenseze şi pe mine un de-alde Jeff Bezos, care să-mi ofere în scârbă, o viaţă de nabab până la sfârşitul zilelor. Sau măcar să-mi scuipe (cu superioritate) un avion personal, o insulă privată, câteva vile prin ţări exotice şi o rentă viageră de-un milion de dolari pe an. 
Promit că primesc... am orgoliul milimetric şi nu fac fiţe. Din contră: tot ce mi se dă, pup şi bag în traistă! C-apoi nu-mi place să-i anulez plăcerea omului de a dărui!

Restul ...treaba lor! Să creadă fiecare ce-o vrea! Dacă se doreşte ca cerul să aibă culoarea roz, atunci aşa să fie! Dacă vaca nu mai e bună pentru om, deoarece se bese mult când iese la păscut şi contribuie la accentuarea efectului de seră care distruge planeta, aşa să fie. Iar dacă generozitatea duce la discriminare, atunci aşa să fie! Vă rog din suflet, discriminaţi-mă cu generozitatea voastră! Vă las şi-un număr de cont, ca să vă fie mai uşor să mă insultaţi.

De fapt, discuţia "bunătate din superioritate" este o mai amplă şi pot intra în multe amănunte, dar nu cred că e locul meu să dau lecţii nimănui. Mai ales că teoria o cam ştiu, dar am carenţe mai grave la capitolul de practică. Bine, nu pot să mint... mă mai apucă şi pe mine dorinţa de a candida pentru un loc în Împărăţia Cerurilor, aşa că încerc să mai fac şi fapte bune: aleg un caz social şi-i fac o mică plăcere. Dar cum eu sunt cel mai caz social pe care-l ştiu, scap calu-n porumb şi-mi împlinesc mie însumi pohta ce-am pohtit! Că de-aia întâi trebuie să fiu eu bine, apoi ceilalţi.

Cert este că, atunci când faptele bune se fac cu multă publicitate, pentru a fi cunoscute şi apreciate de cât mai mulţi, este posibil ca ele să pornească şi din mândrie. Dar când nu ştie stânga ce face dreapta şi se rezolvă o problemă ca din senin, fără ca cineva să-şi asume vreun merit special... parcă se simte altfel. "Cine-a făcut asta? Nu ştiu...Moş Crăciun"! Na! Prinde orbul, scoate-i ochii!
Apropo de asta: cum de nu se simte nimeni inferiorizat, atunci când vine Moş Crăciun sau când primeşte cadouri de diverse aniversări? Dacă suntem de acord că generozitatea este supremul egoismului şi o dovadă clară de superioritate şi discriminare, de ce acceptăm cu bucurie acest comportament ticălos, apoi îl denunţăm, plini de aplomb luptăcios şi potrivnic? De ce când primim ne fată vaca, iar când trebuie să dăruim, ne moare viţelul?

Habar n-am! 
Ştiu, doar, că susţin faptele bune (mai ales când le fac alţii şi eu sunt beneficiarul lor). Vorba 'ceea: toate cele bune să se-adune - la mine pe bătătură! Hai, hai, nu vă sfiiţi, că fac cinste cu o super-ofertă: primul suc e gratis, al doilea are preţ dublu!  
Bem, mâncăm, ne distrăm, stăm la o vorbă, ca să ne cunoaştem mai bine... C-apoi şi azi e sărbătoare! Nu ştiu exact ce zi mondială mai este, dar după ce am traversat ziua îndrăgostelii fără iubire, ziua lecturii fără citeală, ziua faptelor bune fără mărinimie... sigur trebuie să aniversăm ceva cu care am uitat să ne mai îndeletnicim: prietenie, recunoştinţă îmbrăţişare, iertare, zâmbete, respect...prostii din astea perimate de trecerea timpului.   

Să bem! Şi la mulţi ani, ziua de azi!


[Frunzuliţă muşeţel - cântec de cătănie]